TRACII

Tracii sunt cei mai vechi locuitori din spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic

Zamolxe's Blog

Am creat acest blog in speranta ca voi reusi sa va readuc interesul pentru istoria romanilor.
Cine suntem? De unde venim? Care sunt stramosii nostri?
Acestea sunt intrebari pe care ar trebui sa si le puna fiecare , incercand sa afle cat mai mult.

Textele de pe acest blog nu sunt scrise de mine pentru ca nu sunt istoric, sunt doar pasionat de istorie. O sa mentionez de fiecare data sursa acestor articole de pe blog.

Propunere Pentru Noul Drapel Al Romaniei

joi, 30 decembrie 2010

Podul lui Burebista peste Dunare

      Toată lumea a învăţat la şcoală (atât în clasele primare, cât şi în liceu), la capitolul antichitatea românilor, că în răstimpul 103-105 arhitectul Apollodor din Damasc a construit un pod peste Dunăre, graţie căruia Traian a reuşit să-şi treacă armatele în Dacia şi să o transforme în provincie romană! Faină chestia, mai ales că este vorba de o minune a antichităţii în această parte a lumii, fiind considerat cel mai lung pod din Imperiul Roman!
     Numai că…informaţia nu prea pare în regulă, mai ales că nici nu are „acte”! O să mă întrebaţi: „Cum adică nu pare în regulă?” Foarte simplu.. .pentru construcţia acestui pod de către romani nu există nici un document. Nici măcar unul! Nici de factură folclorică, nici epigrafică şi nici literară! Apoi trebuie să vă atrag atenţia că istoria este o materie de studiu logică. Ori, această acţiune de construire a podului de la Drobeta de către Traian, prin intermediul arhitectului Apollodor din Damasc,  este absolut ilogică!    
      Să vorbim întâi despre documente. Este cunoscut faptul că  monumentul triumfal ridicat de Traian în urma victoriei împotriva dacilor şi cunoscut sub numele de Columna lui Traian, este  o cronică în piatră care  relatează pas cu pas cucerirea Daciei. Pe un asemenea monument, mai ales că este construit de acelaşi arhitect care se presupune  că a ridicat şi Podul de la Drobeta, Apollodor din Damasc, este practic imposibil să nu apară o asemenea realizare! Fie si numai pentru satisfacerea orgoliului împărătesc şi a celui ce l-a construit…fără a mai pune la socoteală faptul că fără existenţa acestui pod poate că Dacia nu ar fi putut fi ocupată. Cu toate acestea dacă întrebăm documentele în legătură cu acest pod, ele tac, nu există dovezi literare sau epigrafice care să ateste construcţia podului de către romani! Există însă în folclorul aromân o baladă populară care vorbeşte despre construcţia acestui pod… O sa vă spun imediat  despre ce este vorba.
     Până atunci însă să vorbim puţin despre logica acestei afirmaţii tratată de specialişti ca „bătută în cuie”. Este absolut ilogic ca  romanii să fi putut construi podul de la Drobeta într-un răstimp atât de scurt (numai 2 ani) în condiţiile în care  unul dintre maluri se afla încă în stăpânirea dacilor! În al doilea rând este absolut ilogic ca Decebal, pentru care libertatea poporului său  era mai presus de orice altceva să stea cu mâinile în sân  şi să privească cum se construieşte  un pod care punea în pericol însăşi existenţa statului dac! În al treilea rând afirmaţia este ilogică întrucât cercetări efectuate de către ingineri au pus în evidenţă faptul că, cu tehnica actuală şi pe vreme de pace, sunt necesari cca. 5 ani pentru finalizarea unei asemenea construcţii! Atunci era război! Iar Traian nu era un copil care se juca de-a războiul să nu-şi dea seama că-şi decimează armata în van urmărind finalizarea acestui proiect. Tocmai de aceea pe Columnă armata romană trece pe un pod de vase!
     Mi se pare mult mai verosimil şi mai logic din punct de vedere istoric  ca Podul de la Drobeta să fi fost construit cu  ceva timp  înaintea  războaielor daco-romane, pe timp de pace, climat mult mai propice pentru realizarea unei asemenea construcţii. Cine şi de ce să fi construit  această „perlă” a ultimei provincii cucerite de romani?
     Dacii stăpâneau, înainte vreme, ambele maluri ale Dunării. Prin urmare este verosimil faptul ca Podul să fi fost construit de ei! Faptul apare cu totul logic după ce-l citim pe Strabon:” Burebista stăpâneşte peste tot teritoriul de pe ambele maluri ale Dunării”. Acelaşi autor ne spune: „(Burebista) trecea fluviul când dorea…”, însă Dacia nu era putere navală la acea vreme! Dacă iarna Dunărea putea fi traversată pe gheaţă, cum se întâmplă  în cazul atacului lui Decebal în Moesia, care era modalitatea de a trece Dunărea, vara, decât… pe un pod! Aceasta având în vedere că Burebista, cum spuneam, nu dispunea de o flotă din care să facă pod de vase.
     Mai mult pentru această afirmaţie există chiar şi documentaţie! O baladă populară aromână, intitulată „Puntea din artă” ne vorbeşte, valorificând probabil  legendă mai veche, despre trei meşteri constructori iscusiţi care  au lucrat la construcţia unui pod peste Dunăre vreme de şase ani! A se observa că cifra concordă  cu cercetările moderne. Având în vedere că Burebista stăpânea peste ambele maluri ale Dunării este de la sine înţeleasă necesitatea geo-strategică a construirii acestui pod pe care Burebista „trecea fluviul când dorea”. Necesitate care se impunea având în vedere faptul că Imperiul Roman  încerca să-şi extindă dominaţia în sudul Dunării!
     Prin urmare, este logic şi de bun simţ să conchidem că, Burebista este constructorul podului de la Drobeta. Apollodor doar a refăcut partea de lemnărie a podului pentru ca Traian să poată avea o cale  mai facilă  pentru a jefui Dacia de toate bogăţiile ei!
     Dar ce se întâmplase cu podul în ajunul ocupaţiei romane? Decebal , strateg vestit, surprins de atacul romanilor, distruge  lemnăria podului. Faptul pare a fi atestat de bucăţile de bârne arse aflate la fata locului. Deci, pentru a frâna în oarecare măsură invazia romană, Decebal, din necesităţi  de strategie militară, distruge opera înaintaşului său, Burebista. Acesta va fi refăcută  de un alt dac, de această dată împărat al Bizanţului, anume  Constantin cel Mare, născut  în oraşul Niş, aflat azi în Serbia! 
     Când, oare, vom înceta a mai ridica elogii cuceritorilor şi vom trece sub semnul ignoranţei realizările strămoşilor noştri?  http://quadratus.wordpress.com/

Maedii

     Trib trac de pe cursul mijlociu al fliviului Strymon (Struma). In ajunul  razboiului cu Perseus  au trimis impreuna cu alti traci o solie la Roma cu cererea de a fi primiti  ca aliati si prieteni, ceea ce li s-a si aprobat, fiecare sol primind 2000 de asi ( Liviu, XIII, 19). In teritoriul lor se afla Desudava, unde o parte din aliatii regelui macedonean isi asteptau zadarnic plata. O tentativa de razboi in spatele lui M. Licinius Crassus in iarna lui 29 i.e.n a fost reprimata singeros de acesta, dupa ce i-a invins pe bastarni. Au facut parte din strategia Maedica.   http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Moesii

     Potrivit marturiilor lui Strabon, Pliniu cel Batrin si Ptolemeu, zona ocupata de moesi - unul din cele mai importante triburi tracice - se intindea la est de actualul Tibrita (in antichitate Ciabrus), in nord-estul Yugoslaviei si nord-vestul Bulgariei. Centrul tribului pare sa fi fost Ratiaria (azi Arciar) pe care Ptolemeu o numeste "Ratiaria moesilor". Ulterior langa acest centru a fost construit un castru de legiune, iar mai tirziu, in vremea lui Traian (98-117 e.n) asezarea a primit titlul de colonia, titlu suprem in ierarhia juridica a oraselor provinciale romane. Importanta deosebita pe care au avut-o moesii rezulta si din faptul ca romanii au numit intreaga zona, din estul Yugoslaviei si pina la gurile Dunarii, Moesia. Dupa cum rezulta din cercetarile lui Sir Ronald Syme, data infiintarii provinciei Moesia trebuie fizata in primii ani ai erei noastre.
     La est de acest centru provincial, se intindea o zona inca incomplet supusa dominatiei romane, dar controlata de administratia imperiala de la Roma, denumita Praefectura civitatum Moesiae et Treballiae. In cursul a citorva decenii romanii au ajuns sa transforme in provincie si aceasta Praefectura , ca si cea care a existat in Dobrogea, astfel incit pe vremea imparatului Vespasian ( 69-79 e.n) Moesia se invecina la vest cu provincia Dalmatia, la nord cu Dunarea, la est cu Marea Neagra iar la sud (Boris Berov) cu provincia Tracia, constituita in anul 46 e.n. In cadrul pregatirilor pentru razboiul cu dacii lui Decebal, Domitian ( 81-96 e.n) a divizat, probabil in anul 86 e.n, aceasta mare provincie in Moesia Superior si Moesia Inferior, granita fiind riul Ciabrus. Astfel delimitate, cele doua provincii au constituit, cu unele modificari teritoriale efectuate de imparatul Diocletian ( 284-305), importante bastioane impotriva barbarilor, pina in sec.VII e.n.
     Sursele antice ii confunda uneori pe moesi cu getii, confuzie ce se accentueaza odata cu extinderea provinciei Moesia cu mult peste fruntariile tribului de la care isi trage numele si care se justifica prin numeroasele afinitati etnice, bine evidentiate de Strabon.
http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Medobitinii

     Pâna în momentul de fata avem foarte putine cunostinte despre acest neam. Modobitinii sunt amintiti de Strabon - în lucrarea lui foarte des citata, Geographica, scrisa în limba elena - ca facând parte din rândul neamurilor trace care au parasit Europa în doua valuri (dupa ultimele cercetari - în sec. XII î.e.n. si apoi în sec.VII î.e.n.), stabilindu-se în Asia Mica. Acelasi lucru s-a întâmplat, afirma geograful grec, si cu brigii, migdonii, bebricii, butinii si tinii.

Al. Barnea, Medobitinii, in Magazin istoric, anul XI, nr. 1 (118), ian. 1977, p. 35.
http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Laii

     Vechi trib tracic mentionat inca de Tucidide (II ,96). Informatia este preluata mai tirziu de compilatorul Stefanos din Bizant - sec VI e.n - cu explicatia ca laii sint de neam peonic. Monedele proprii apar in sec.V ien de-a lungul riurilor Strymon (azi Struma) si Axios (azi Vardar). In timpul stapinirii romane, o parte a acestei populatii a fost transplantata in Dobrogea deopotriva cu besii. Ii gasim atestati pe teritoriul histrian in 198-246 e.n în satul Secundini si in asa numitul Turn al Lailor in 137-138 e.n. Mai sint semnalati linga Tomis in satul Turris Muca pe vremea domniei imparatilor Maximin si Maximus (235-238 e.n).

Al. Suceveanu, Laii, in Magazin istoric, anul X, nr. 4 (109), apr. 1976, p.16.
http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Harpii

     Trib carpic (sau înrudit cu carpii) de origine traco-getica, care în secolele II-III e.n. A locuit la nord de gurile Dunarii, în zona dintre Prut si Nistru. Ptolemeu vorbeste în Geografia sa de un « oras » Harpis. Prezenta unei populatii getice în aceasta regiune, respectiv carpi sau harpi,  este atestata si arheologic de ceramica descoperita într-o serie de morminte din zona amintita.  http://www.enciclopedia-dacica.ro/

duminică, 26 decembrie 2010

Înţelesul Naşterii Domnului (Pastorală de Crăciun 2010)

† D A N I E L

PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL BUCUREŞTILOR,
MITROPOLIT AL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI,
LOCŢIITOR AL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI
ŞI  PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE
PREACUCERNICULUI CLER,
PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL
ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI
DIN ARHIEPISCOPIA BUCUREŞTILOR
HAR, MILĂ ŞI PACE DE LA HRISTOS DOMNUL,
IAR DE LA NOI PĂRINTEŞTI BINECUVÂNTĂRI

Textul  integral  al  Pastoralei  de  Craciun  2010 il  gasiti  aici:

Sarbatori  Fericite !

vineri, 17 decembrie 2010

Geto-Dacii

     Geto - dacii sunt una si aceeasi populatie, considerata de lumea antica ramura nordica a marelui neam al tracilor, care locuia pe actualul teritoriu al României. Denumirea de geti, folosita cu predilectie de scriitorii greci, desemneaza în ansamblu populatia geto-dacilor, dar are în vedere mai ales triburile si uniunile de triburi de pe malurile Istrului, de la Carpati si pâna la Balcani. Cealalta denumire, de daci, preferata de autorii latini, se refera la populatia din regiunile intracarpatice si de vest ale Daciei. Vorbind despre marea expeditie a lui Darius împotriva scitilor, Herodot (Istorii, IV, 90-94) spune ca regele persilor, înainte de a ajunge la Istru, birui mai întâi pe geti. Acestia se cred nemuritori si sunt cei mai viteji si mai drepti dintre traci.
     Pentru aceeasi perioada se mai întâlnesc unele stiri succinte si generale la Hecateu, Sofocle si Tucidide (Istoirii, II, 96, 1 ). Izvoarele îi pomenesc mai frecvent pe geto-daci începând cu a doua jumatate a sec.IV î.e.n.. Istoricul roman Trogus Pompeius (la Iustin, Istoria lui Filip, IX, 2) vorbeste de un rex histrianorum, probabil un conducator al getilor de la Dunarea de Jos. În anul 335 î.e.n., Alexandru cel Mare, dupa cum ne povesteste istoricul grec Arrian (Expeditia lui Alexandru, I,5), ajungând la Dunare, întâmpina rezistenta getilor din stânga fluviului. O puternica forta getica avea sa distruga armata macedoneana si pe comandantul ei Zopyrion în anul 326 î.e.n., undeva în zona gurilor Dunarii, la întoarcerea acesteia din expeditia contra scitilor (Trogus Pompeius, la Iustin: Istoria lui Filip, XII, 2,16 si Curtius Rufus, Istoria lui Alexandru cel Mare, X, 1, 44). Pe la 300 î.e.n. îi întâlnim pe getii din câmpia munteana uniti într-o mare si puternica uniune de triburi. Scriitorul antic Diodor din Sicilia (Biblioteca istorica, XXI, 11,12), relateaza ca getii condusi de regele Dromichete reusesc sa înfrânga cele doua expeditii ale lui Lysimach, întreprinse la nord de Dunare si sa faca prizonieri, mai intâi pe Agatocles, fiul acestuia, apoi pe însusi Lysimach, regele Traciei, care este dus în cetatea Helis, resedinta capeteniei gete, situata undeva în câmpia Dunarii. Plin de întelepciune si marinimie, Dromichete cruta viata lui Lysimach, dupa ce mai înainte l-a încarcat de daruri pe fiul acestuia, si-l elibereaza din captivitate. El primeste în schimb prietenia regelui trac, teritoriile ocupate si chiar pe fiica acestuia de sotie.
     Pentru a doua jumatate a sec.III si începutul sec.II î.e.n., doua documente epigrafice descoperite la Histria, atesta prezenta la Dunarea de Jos, mai precis prin partile de sud ale Moldovei si nord-estului Munteniei, a doi regi (basilei) de origine getica, pe nume Zalmodegikos si Rhemaxos. Aproximativ în aceeasi vreme, dupa cum spune Trogus Pompeius (la Iustin , Istoria lui Filip, XXXII, 3, 16), regele geto-dac Oroles, ce stapânea prin partile Moldovei, poate si în estul Transilvaniei, pedepseste pe supusii sai, pentru motivul ca nu au luptat cu succes împotriva bastarnilor (neam germanic). De la acelasi scriitor antic mai aflam ca puterea dacilor creste pe vremea regului Rubobostes.
     Secolele I î.e.n. înseamna, pe plan economic, politic si cultural, apogeul puterii geto-dacilor. Aceasta perioada este dominata de cei doi mari regi ai Daciei, Burebista si Decebal. Primul care domneste aproximativ între anii 80-44 î.e.n. este denumit într-o inscriptie greceasca din Dionysopolis (Balcic) cel dintâi si cel mai puternic dintre toti regii care au domnit vreodata peste Tracia. Din informatiile scriitorilor antici (Geografia, VII, 3, 11) -Strabon contemporan cu marele rege dac - si Iordanes (Getica) rezulta ca Burebista a realizat unificarea triburilor geto-dace ajutat de marele preot Deceneu. În jurul anului 60 î.e.n., el distruge puterea celtilor taurisci si a boiilor, pâna în Slovacia, apoi cucereste orasele grecesti de pe coasta de vest si de nord a Marii Negre, de la Apollonia si pâna la Olbia. Într-un timp relativ scurt, cuprins aproximativ între anii 60-48 î.e.n., Burebista reusesete sa întemeieze un mare regat, care se întindea spre vest si nord-vest pâna la Dunarea de Mijloc si Morava spre nord pâna la Carpatii Padurosi si spre est pâna la Nistru si Marea Neagra iar spre sud, peste Dobrogra pâna la Balcani. Stapân pe o Dacie mare si puternica, Burebista intervine în politica Romei, luând partea lui Pompei în disputa acestuia cu Cezar.
     Toate acestea sunt confirmate de relatarile lui Strabon: "Ajungând în fruntea neamului sau, getul Burebista l-a înaltat atât de mult prin exercitii, abtinere de la vin si ascultare fata de porunci încât în câtiva ani a facut un stat puternic si a supus getilor cea mai mare parte din populatiile vecine. Ba, înca a ajuns sa fie temut si de romani." Dupa disparitia de pe arena politica a marelui rege geto-dac, pe la mijlocul celui de-al saselea deceniu al sec.I î.e.n. (45-44), izvoarele literare mentioneaza o serie de regi geto-daci, printre care se remarca Scorilo, Dicomes, Cotiso, Comosicus, Duras, si, în Dobrogra, Roles, Dapyx si Zyraxes. O alta figura proeminenta a geto-dacilor, marele Diurpaneus supranumit DECEBAL, care va reface unitatea Daciei, este prezentat de Dio Cassius (Istoria romana, LXVII,6,1) ca un rege priceput în ale razboiului, iscusit la fapta, mester în a întinde curse si viteaz în lupta. Decebal, ultimul rege al Daciei libere, se remarca în mod deosebit prin razboaiele purtate împotriva romanilor, primele confruntari având loc în timpul împaratului Domitian. Razboaiele daco-romane din anii 101-102 si 105-106, soldate cu înfrângerea si supunerea geto-dacilor, au însemnat si sfârsitul lui Decebal, o parte din tara fiind transformata în provincie romana. În toiul luptelor cu romanii, ca si de-a lungul întregii sale existente, Decebal s-a dovedit un mare conducator, priceput si abil în arta razboiului si în politica, ramânând un exemplu maret de daruire totala pentru binele si libertatea neamului sau.
     O imagine mai completa a ceea ce a însemnat istoria si civilizatia geto-dacilor în cadrul lumii antice rezulta din cercetarile arheologice. Gratie acestor investigatii se cunosc acum numeroase asezari si cetati geto-dacice. Situate pe terasele râurilor, pe boturi de dealuri si coline subcarpatice, cele mai multe asezari apar ca centre întarite, prevazute cu santuri si valuri de aparare si cu pante abrupte. Uneori valurile sunt întarite cu ziduri de piatra (Cotnari-Moldova), alteori cu bârne si valatuci de chirpici ars (Popesti-Ilfov, Orbeasca de Sus - Teleorman, Margaritesti si Morungeav-Olt). Printre acestea au fost identificate si unele din davele lui Ptolomeu; Piroboridava-Poiana, Tamasidava-Racatau si Zargidava-Brad (Moldova), Argedava-Popesti (Muntenia), Buridava-Ocnita (Oltenia) si Ziridava-Pecica (Banat). De la Burebista la Decebal geto-dacii au ridicat, în zonele de dealuri subcarpatice si pe coline de munte, cetati cu ziduri durate în piatra. Asemenea cetati au fost identificate si cercetate în muntii din zona Orastiei, la Gradistea Muncelului, unde se afla Sarmizegetusa, capitala Daciei, Costesti, Blidaru si Piatra Rosie, la care se adauga Piatra Craivii (jud.Alba), Banita la vest de bazinul Jiului, Tilisca (Sibiu), Polovragi (Oltenia) si Bâtca Doamnei (Piatra Neamt). În multe din aceste cetati s-au ridicat, pe lânga locuinte si ateliere, sanctuarea marete asemanatoare templelor antice greco-romane.
     Cultura geto-dacilor, corespunzatoare celei de-a doua vârste a fierului (epoca Latene), cunoaste o evolutie în timp ce poate fi urmarita începând cu a doua jumatate a sec.V î.e.n.. Având ca fond principal traditiile si mostenirile locale anterioare, ea s-a constituit cu contributia si a unor elemente de influenta reciproca celtica. În sec.III-I î.e.n. si sec.I e.n., cultura geto-dacilor se generalizeaza, devenind unitara pentru întreaga Dacie.

     Dintre componentele culturii geto-dacice, ceramica este elementul cel mai raspândit si cel mai caracteristic. Geto-dacii au utilizat ceramica lucrata atât cu mâna, cât si cu roata. Getii din zona Dunarii se dovedesc a fi mesteri priceputi în prelucrarea argintului si în realizarea unor adevarate opere de arta. Tezaurele de obiecte de argint, uneori aurite, descoperite la Agighiol (Dobrogra), Peretu, Gavanu (Muntenia),Craiova (Oltenia), alcatuite din coifuri, vase, piese de harnasament etc., se remarca prin executia tehnica si prin ornamentatia lor deosebita. În sec.I. î.e.n., geto-dacii dovedesc o deosebita indeminare în confectionarea unor obiecte de podoaba si vase-cupe lucrate într-un stil propriu, cum sunt cupele ornamentate, lantisoare, fibule, bratari si alte podoabe din tezaurele de la Sâncraieni, Cerbal, Surcea, Seica Mica (Transilvania), Herastrau, Merii Goala, Coada Malului, Poiana Gorii si Tifesti din Dacia extracarpatica. În mod cu totul deosebit , geto-dacii se evidentiaza prin monetariile lor proprii. Ei emit o gama variata de monede de argint si aur folosind tehnica greceasca si preluând unele prototipuri macedonene. Toate acestea sunt emisiuni ale unor triburi si uniuni de triburi din sec.III-î.e.n..
     În vremea lui Burebista se trece la o monetarie unica de tipul denarilor romani republicani. Numeroasele unelte de fier descoperite în asezarile si cetatile geto-dacilor sunt o dovada a nivelului la care se situa mestesugul prelucrarii fierului, tâmplaria, agricultura, cioplitul pietrei, constructia de locuinte s.a. Tezaurele de monede, obiecte de podoaba si diferite alte produse de factura, greco-romana, venite pe calea schimburilor indica raporturile permanente ale geto-dacilor cu lumea exterioara. O serie de elemente de cultura geto-dacica continua sa supravietuiasca mult timp dupa cucerirea Daciei de catre romani, atât în cadrul provinciei, cât si în afara acesteia. http://www.enciclopedia-dacica.ro/
P.S. Datorita  faptului  ca blogul  este  limitat  din  punct  de vedere  al  stocarii  de  date,  fotografiile  si  hartile  sunt  micsorate.
Daca  doreste  cineva  harta  la  rezolutie  mare  ,  sa  lase  un  comentariu  si  adresa  de  e-mail.

miercuri, 1 decembrie 2010

1 Decembrie - Ziua Nationala a Romaniei

Ziua  Nationala  a  Romaniei,  ce  sarbatoreste  marea  unire  de  la  1  Decembrie  1918,  momentul  cand  aproape  toate  teritoriile  locuite  de  romani  s-au  reunit  intr-un  singur  stat,  Romania.

România Mare (România interbelică, România Întregită) - termenul „România Mare” („România Întregită”) a intrat în uz după Tratatul de la Versailles (1920), nu ca un concept iredentist sau expansionist ci ca o stare de fapt obiectivă, în comparație cu dimensiunile geo-politice anterioare.
România dintre cele două războaie mondiale a avut extinderea maximă teritorială din istoria sa, 295.641 km2.
România Mare a existat în această formă până în 1940

Parada  militara  anuala ce  are  loc  pe  data  de  1  Decembrie.


 Provincii  istorice  romanesti

Provincii  istorice  locuite  de  romani.


Romania Mare,  provincii  istorice.



Spatiul Istoric Romanesc


Romania Mare,  harta  provinciilor  istorice.

Romania Mare,  harta  judetelor  in  anul 1930.

 Romania Mare,  harta  fizica.

Romania Mare,  harta  geologica.

     În 1918, la sfârșitul primului război mondial, Transilvania, Basarabia și Bucovina s-au unit cu Regatul României .
     Această unire a fost ratificată în 1920 prin Tratatul de la Trianon (în cazul Transilvaniei, Crișanei, Banatului și Maramureșului) și prin Tratatul de la Versailles (în cazul Bucovinei și Basarabiei).
     România anexase de asemenea Cadrilaterul, după înfrangerea Bulgariei in 1913 in cadrul celui de-al doilea război balcanic.
     Astfel, suprafața și populația României s-au dublat în numai 5 ani, iar cel mai important, întreg poporul român era cuprins pentru prima oară între granițele unui singur stat.

Felicitari Valentine's Day

Felicitari 8 Martie

Felicitari Halloween

Felicitari Craciun

Felicitari Anul Nou