TRACII

Tracii sunt cei mai vechi locuitori din spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic

Zamolxe's Blog

Am creat acest blog in speranta ca voi reusi sa va readuc interesul pentru istoria romanilor.
Cine suntem? De unde venim? Care sunt stramosii nostri?
Acestea sunt intrebari pe care ar trebui sa si le puna fiecare , incercand sa afle cat mai mult.

Textele de pe acest blog nu sunt scrise de mine pentru ca nu sunt istoric, sunt doar pasionat de istorie. O sa mentionez de fiecare data sursa acestor articole de pe blog.

Propunere Pentru Noul Drapel Al Romaniei

joi, 3 februarie 2011

Ordessensii

     Populatie getica de pe valea riului Ordessos ( Arges ) mentionata  de Herodot ( IV, 48 ). Numele ca atare nu este cunoscut si din alte izvoare.  http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Orrescii

     Trib de etnie înca nesigura, poate tracic. Mai multi autori antici (Polybiu, Titus Livius, Strabon, Pliniu cel Batrân), îl amintesc sub numele de ORESTI si-l situeaza la sud de triburile ilirice din Epir. Locuind undeva între Axios (Vardar) si Strymon (Struma), la apus de edoni, bisalti, derroni, nu departe de zona miniera a Pangeului, tribul Orrescilor îsi semneaza, între 520-500 î.e.n. octodrahmele si staterii de argint cu legenda - transcrisa de noi cu caractere latine - ORRESKION sau ORHESKION.
     Tipul iconografic al primelor, pe aversul carora este reprezentat un luptator cu doua lancii în mâna, în picioare, care încearca sa stapâneasca doi boi, este foarte apropiat de cel folosit de Bisalti, în timp ce imaginea de pe stateri, înfatisând un centaur rapind o nimfa, seamana foarte mult cu reprezentarile de pe monedele similare emise de Zaieli.
     Împreuna cu alte monede, emisiunile orrescilor s-au gasit în tezaurele monetare de la Ishtib si Nevrokop (Bulgaria), precum si în trei tezaure descoperite în Egipt (Fayum, Asyut si Athribis - azi Benha el Asl), îngropate între circa 500 si 460 î.e.n.   http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Oinensii

     Tot în partea de rasarit a provinciei romane Moesia Inferior, a locuit si tribul traco-getic al oinensilor. Daca localizarea lor este corecta, este posibil ca ei sa fi ocupat partea de vest a Dobrogei centrale. Nici despre capitala acestui trib nu avem indicatii. Amintim doar, ca o simpla ipoteza, faptul ca Zyraxes, unul din dinastii cu care a luptat M. Licinius Crassus în 29/28 î.e.n., îsi avea capitala Genucla, undeva pe Dunare (asa cum spune Cassius Dio). Dar, ca si în cazul Arcidavei, multe alte centre indigene (de ex. Troesmis-Iglita, Capidava, etc) pot fi considerate drept capitala a oinensilor.

http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Odrisii

     Unul din cele mai importante triburi tracice ,locuind pe ambele maluri ale riului Tonzos (azi Tunja) pina in apropierea Apoloniei, ocupind astfel centrul Traciei. Inca din sec.V Herodot si Tucidide mentioneaza existenta unui regat odris care s-ar fi intins de la Abdera si pina la gurile Dunarii. Intemeietorul acestui regat este Teres I (aprox. 470-440 i.e.n.). Urmasul lui , Sitalkes I (aprox. 440-424 i.e.n.) a purta o serie de lupte cu scitii din nordul Dunarii si a dus o politica de buna intelegere cu grecii din Abdera si incheind aliante cu Atena. Sub acest cirmuitor, regatul odris, avind o buna organizare interna si intemeindu-si autoritatea pe supunerea celorlalte semintii trace si pe tributul platit de unele cetati grecesti, a cunoscut maxima sa inflorire. O vreme in partea de apus a Traciei a domnit fratele lui Sitalkes, numit Sparadokos dar atenienii au ridicat impotriva acestuia, datorita politicii sale ostile, pe Perdiccas, regele Macedoniei si pe Sitalkes. Sparadokos, invins se refugiaza la sciti dar este predat odrisilor. Urmasii lui Sitalkes, Seuthes si Cotys au continuat politica predecesorilor lor, in schimb pe vremea lui Kersebleptes (341 i.e.n.) regele Filip II, regele Macedoniei , cucereste regatul odris.
     Sint cunoscuti mai multi regi odrisi care au emis monede de argint si de bronz cu legende in greaca: Sparadokos, Amadokos II, Teres II,  Ketriporis, aratind prin aceste monede prosperitatea regatului.
     Cu toate ca Alexandru cel Mare a antrenat in campaniile sale din Asia pe multi traci, multi din cei ramasi au format nuclee de rezistenta care au dat mult de furca macedonienilor mai ales sub conducerea lui Seuthes (313 ien).
     In 277 i.e.n., celtii instalati in Balcani, infiinteaza un regat cu capitala la Tylis si ajung sa controleze triburile trace. Dupa sase decenii, aproximativ in 218 i.e.n., o rascoala pune capat dominatiei celte. In secolul urmator sint mentionati alti conducatori odrisi: Amadokos cucereste orasul Philipopolis, Cotys este recunoscut de romani (168 ien) ca rege al odrisilor. Regele Diegylis a ocupat teritorii in sudul Traciei si a distrus Lysimacheia si apoi Sadalas care are relatii cu Messembria si triumvirul Marcus Antonius cam prin anii 45-42 i.e.n. Urmeaza unirea dinastiei odrise cu cea a sapeilor, o alta semintie traca si transformarea regatului odris in regat clientelar Romei. Romanii vor incredinta dinastiei odriso-sapeice conducerea si apararea unei zone foarte intinse, de la gurile Dunarii si pina in nordul Greciei. In anul 46 e.n, profitind de uciderea regelui Rhoemetalces III, imparatul roman Claudius va desfiinta regatul odris, transformind partea de la sud de muntii Haemus (Balcani) in provincia Tracia.

-Ghe. Poenaru Bordea, Al. Suceveanu, Odrisii, in Magazin istoric, Anul X, nr. 7 (112), iulie, 1976, p. 33
-Hristo M. Danov, Tracia anticǎ, Editura Ştiinţificǎ şi Enciclopedicǎ, Bucureşti, 1976;
-Manfred Oppermann, Tracii. Între arcul carpatic şi Marea Egee, Editura Militarǎ, Bucureşti, 1988;
-Z. H. Archibald, The Odrysian Kingdom of Thrace: Orpheus Unmasked, Clarendon Press, Oxford University, 1998;
-Radu Vulpe, L'age du fer dans les regions thraces de la Peninsule Balcanique, Paris, 1930.
http://www.prehistoire.e-monsite.com/ 
http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Odomantii

     Neam trac numeros, pomenit des in izvoarele antice: Herodot, Aristofan, Tucidide, Strabon, Pliniu cel Batrin si Stephanos din Bizant mentioneaza teritoriul locuit de odomanti ca fiind cuprins intre fluviul Strymon (Struma) si Nestos (Mesta), la nord de orasul Siris (azi Serres). De la Herodot aflam ca ei lucrau in bogatele mine de aur si argint ale muntelui Pengeu (azi Pirnar-dag, Kusnita) Odomantii sint pomeniti si de Aristofan in comedia "Acarnienii", reprezentata la Atena in 425 i.e.n. Theoros, sol al atenienilor la curtea regelui odris Sitalkes il caracterizeaza ca fiind neamul cel mai razboinic din Tracia. Tucidide scrie despre sprijinul militar dat de odomanti sub conducerea regelui lor Polles, atenienilor in anul 422 î.e.n. in timpul razboiului peloponesiac.
     Cleon, om politic atenian, a asteptat la Eion intoarcerea soliilor trimise lui Perdiccas, caruia ii cerea sa vina cu armata, potrivit prevederilor aliantei si  in Tracia, lui Polles, regele odomantilor. De aici rezulta ca in fruntea tribului se afla un basileu cu atributii militare. Atenienii contau pe sprijinul regelui trac caruia ii cereau sa aduca cat mai multi traci. http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Obulensii

     Trib traco-getic mentionat de Ptolemeu ca locuind în partea de rasarit a provinciei romane Moesia Inferior,  adica în actuala Dobroge. Acelasi geograf antic precizeaza ca tinutul obulensilor se afla la nord de cel al crobizilor. Asadar, daca informatiile despre localizarea crobizilor parvenite din antichitate, cât si recentele cercetari de toponimie antica sunt corecte, ar fi posibil ca obulensii sa fi ocupat partea de est a Dobrogei centrale.
     Nu avem nici o indicatie privind capitala acestui trib. O ipoteza în acest sens poate fi sugerata de o recenta informatie epigrafica, potrivit careia în limitele teritoriului histrian din epoca romana a existat localitatea Arcidava, cândva sediul unei importante uniuni getice - poate a obulensilor - cu care grecii de pe litoral au cautat sa întretina relatii cât mai prietenesti.

http://www.enciclopedia-dacica.ro/

Revista National Geographic: «Dacii erau plini de aur!»

     Povestea tezaurului din vechea Dacie a strămoşilor noştri, cu capitala la Sarmizegetusa Regia, este relatată pe larg pe site-ul revistei National Geographic. “Contemporani misterioşi ai romanilor”, dacii sunt consideraţi nişte oameni foarte bogaţi, care nu făceau economie la aur, dovadă fiind brăţările găsite în cetăţile lor, în greutate de câte un kilogram.
     Locuită în antichitate de geto-daci, Dacia era, acum aproape două milenii, o ţară bogată în resurse, întinsă între râul Tisa (la vest), râul Nistru şi Marea Neagră (la est), Dunăre (la sud) şi Carpaţii Păduroşi (la nord).
     Conform unui articol recent al publicaţiei National Geographic, “dacii au locuit în Transilvania cu multe secole înainte ca Bram Stoker (n.r. - scriitorul romanului “Dracula”) să viseze la Dracula şi nu au lăsat nici o scriere, dar erau plini de comori, după cum au şi bănuit istoricii. Aveau aur din  abundenţă şi nu făceau deloc economie atunci când îl foloseau, dovadă fiind brăţările masive, de câte un kilogram, găsite în Transilvania”.


     Revista National Geographic , aduce în discuţie bogăţia în resurse minerale a strămoşilor noştri, citând un studiu realizat de cercetătorul român Bogdan Constantinescu, în care acesta afirmă că aurul din care au fost confecţionate cele 24 de brăţări descoperite în situl arheologic Sarmizegetusa Regia, între 2000 şi 2007, provine din două râuri vecine cetăţii, şi nu din Grecia, cum s-a crezut la un moment dat.
     12 din cele 24 de brăţări descoperite la Sarmizegetusa, în intervalul 2000-2007, sunt expuse astăzi la Muzeul de Istorie din Bucureşti, fiind recuperate din mâna hoţilor, care le dezgropaseră ilegal. Celelalte 12, cel mai probabil vândute pe piaţa neagră a antichităţilor, sunt căutate încă de autorităţi.

Cinci planete similare Pământului, descoperite în galaxia noastră

     Telescopul Kepler trimis în spaţiu de NASA a descoperit recent cinci planete asemănătoare Terrei care orbitează în jurul unor stele şi sunt situate în galaxia noastră.
     Potrivit CNN News, aceste planete au dimensiuni asemănătoare Pământului şi orbitează în jurul sorilor lor, la distanţe care ar permite dezvoltarea vieţii aşa cum o ştim noi, deoarece există şanse mari ca pe suprafaţa lor să existe apă, un element esenţial în existenţa vieţuitoarelor care locuiesc pe Terra.
     Se pare că aceste cinci planete descoperite de satelit au nişte sori mai mici şi mai reci decât Soarele.
     Kepler a mai descoperit alte şase planete care orbitază în jurul aceleiaşi stele,  situată la circa 2.000 de ani lumină depărtare de noi, dar care sunt mult mai mari decât Pământul.

Surse:  nasa.gov  ,  libertatea.ro


NASA trebuia să anunţe pe 15 noiembrie 2010 o nenorocire?

”Găurile negre produse la CERN au scăpat de sub control”, spun specialiştii.
     Pe 15 noiembrie 2010 NASA a ţinut omenirea cu sufletul la gură timp de aproximativ 10 ore. Agenţia cosmică anunţase dimineaţa că va face publică descoperirea unui „obiect excepţional” în vecinătatea cosmică a Pământului.
     Toată lumea se aştepta să se anunţe contactul cu extratereştrii sau o nenorocire care ar urma să vină din Cosmos, adică ceva într-adevăr excepţional! Dar NASA a anunţat o copilărie, despre o gaură neagră descoperită cu 30 de ani în urmă... A făcut NASA o gafă?
      În dimineaţa zilei de 15 noiembrie, NASA a anunţat mass media că la ora 19.30 va anunţa descoperirea unui obiect excepţional în vecinătatea cosmică a Terrei. Această declaraţie fulminantă păreau să pregătească locuitorii Terrei pentru un fenomen epocal, ieşit din comun, şi a fost făcută foarte sobru, cu mare pompă şi încărcat de gravitate.
     La ora 19.30, ora Bucureştiului, toată omenirea era cu sufletul la gură să afle despre ce e vorba. La momentul cu pricina, Agenţia spaţială anunţă că a descoperit o gaură neagră la 50 de milioane de ani lumină de Terra – adică o informaţie banală din punct de vedere ştiinţific. La doar 35 de milioane de ani lumină se află o altă gaură neagră, mai mare şi mai fioroasă. Mai mult, despre existenţa obiectului cosmic ”excepţional” se ştia de 30 de ani, deci, practic nu a fost nici o informaţie nouă. De ce tot acest circ?

”Omenirea a trecut printr-o mare primejdie”
     ”Este sigur că anunţul făcut de NASA ascundea un fapt mult mai grav, probabil copleşitor de important pentru umanitate, posibil funest, dar a cărui neralizare a făcut mutarea atenţiei opiniei publice pe o descoperire minoră, obişnuită, care nu iese din tiparele activităţii cotidiene a astronomilor. Despre ce este vorba? Unii specialişti, mai cu seamă chinezi şi cei ruşi, acuză savanţii care lucrează la acceleratorul de particule CERN, Geneva, că ar fi scăpat de sub control experimentele şi că în prezent ar produce, în mod straniu, găuri negre în diferite locuri din Univers a căror naştere, evoluţie şi dispariţie nu mai pot fi anticipate şi cu atât mai puţin, controlate. Adică posibila apariţie a unor găuri negre în zonele apropiate galaxiei noastre, sau chiar în apropierea sistemului solar, sunt efecte ale experimentelor de la CERN. Ca atare, NASA se pregătea să anunţe o asemena apariţie catastrofală, scăpată de sub control, în vecinătatea Pământului, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat în cele aproximativ 10 ore de suspans, şi atunci oficialităţile au deturnat atenţia cu un anunţ copilăresc despre cea mai tânără gaură neagră. Practic, se pare că omenirea a trecut printr-o mare primejdie în data de 15 noiembrie”, ne-a declarat gen. dr. Emil Străinu , specialist în ameninţări neconvenţionale.

La CERN s-a produs antimaterie
     CERN este un accelerator de particule construit la Geneva, care încearcă să recreeze condiţiile din momentul formării Universului şi găsirea ”particulei lui Dumnezeu” - adică acel ceva care a generat materia - prin ciocnirea a două fluxuri de particule accelerate la viteze apropiate de cele ale luminii. Dar particula lui Dumnezeu este greu de controlat, în sensul că aceasta poate produce şi găuri negre.
     O gaură neagră este o porţiune de spaţiu cosmic care are o concentraţie de masă imensă, iar câmpul ei gravitaţional este atât de puternic încât înghite tot ce are în jur, de la planete la radiaţie luminoasă. Au fost nenumărate voci care au atenţionat că experimentele de la CERN sunt periculoase. Acceleratorul a pornit oficial în 2008, dar din cauza unor defecţiuni ciudate (cea mai haioasă declaraţie a fost cea din 3 noiembrie 2009, despre o pasăre cu o bucată de pâine în cioc care ar fi scăpat firimituri şi a fi declanşat un scurt circuit în CERN), abia în toamna anului trecut a anunţat că ciocnirea fluxurilor de particule s-a produs, dar nu s-a spus ce a rezultat de aici.
     Totodată, savanţii de la CERN au anunţat că au reuşit, pentru prima oară în decursul istoriei omenirii, să menţină stabili, pentru o fracţiune de secundă, 38 de atomi de antimaterie. Antimateria este opusul materiei, iar la contactul lor, cele două forme de existenţă se anihilează reciproc cu o degajare uriaşă de energie. Dacă se va putea stabiliza, antimeria va fi folosită în viitor pentru alimentarea cu energie a navelor cosmice.

Surse:  nasa.gov  ,  libertatea.ro 



Felicitari Valentine's Day

Felicitari 8 Martie

Felicitari Halloween

Felicitari Craciun

Felicitari Anul Nou