1 Decembrie 1918 Sa Reinvie Romania Mare

De  ce  nu  ne  putem  bucura  pe  deplin  de  1  Decembrie ?
Pentru  ca  mai  sunt  teritorii  romanesti  sub  ocupatie  straina!
Pentru  ca  mai  sunt  romani , care  sunt  deznationalizati  cu  forta in  teritoriile  ocupate !
Pentru  ca  sunt  romani  in  jurul  Romaniei , tradati  de  conducatorii  de  la  Bucuresti !
Pentru  ca  sunt  romani  in  Interiorul  Romaniei,  tradati  de  conducatorii  de  la  Bucuresti !
Sa Reinvie Romania Mare !  Sa Reinvie Spiritul Dacilor!

Burebista, regele intregii lumi geto-dace

     Rezultat al unei indelungate dezvoltari istorice, statul dac centralizat si independent (organizat sub conducerea lui Burebista), nu a aparut in mod spontan sau intamplator, ci a fost rezultatul unei indelungate dezvoltari istorice. La temelia tuturor prefacerilor politice, de majora insemna­tate, precum si a progreselor din epoca lui Burebista, care repre­zinta culmea cea mai inalta atinsa pana atunci de societatea geto-dacica, s-a aflat un multimilenar substrat economico-social, un pro­ces ascendent de cristalizare al organizarii politice si militare, desfasurat in chip unitar, pe o intinsa arie geografica.

     Asa cum s-a mai aratat, in cursul mileniului al II-lea i.Hr., in regiunea carpato-dunareana si balcanica se constituisera neamurile tracice, apartinand, ca si grecii, ilirii si altii, marii familii de nea­muri indo-europene. Tracii mileniului al II-lea i.Hr. au fost crea­torii unei culturi avansate si unitare. Ei aveau cunostinte inaintate, dezvoltand una dintre cele mai prospere metalurgii a bronzului, cum o atesta produsele atelierelor din Transilvania in special date la iveala de sapaturile arheologice.

     In atelierele tracice si pontice se faceau unelte felurite, arme si podoabe de pret, tracii acestor vre­muri putand fi comparati, in multe privinte cu lumea miceniana. Prin secolele VII-VI i.Hr. pe fondul tracic din perioadele anterioare s-a cristalizat o mare unitate etnica si de civilizatie, care acoperea toata regiunea geografica din nordul Carpatilor, pana la Balcani si de la Tyras (Nistru) pana spre tinuturile de la Dunarea mijlocie. In cadrul acestei unitati se vor ridica geto-dacii, pe care ii va surprinde istoria scrisa cu ocazia expeditiei intreprinse in anul 514 i.Hr. de Darius, regele persilor, impotriva scitilor.

     Getii - "cei mai viteji si drepti dintre traci" - cum ii aprecia Herodot, au fost singurii dintre neamurile tracice, care s-au impotrivit cu armele marelui rege persan. Rezistenta opusa de geti celui mai puternic imperiu al vremii, atesta nu numai vointa lor de a trai liber, de sine stata­tori, ci si nivelul lor de organizare militara si politica, mai inaintat decat al celorlalte neamuri inrudite. Cand peste doua sute de ani puterea macedoneana s-a ridicat sub Filip II si Alexandru cel Mare, getii au intrat din nou in lumina istoriei antichitatii, de aceasta data izvoarele vorbind despre un rege al getilor de la Dunare, des­pre orase intarite, precum si despre bogate lanuri de grane la nord de Dunare, pe care ostenii macedoneni le-au culcat cu lancile la pamant, spre a putea inainta.

Inceputurile timpuriii ale stratificarii sociale.

     Cercetarile arheologice au scos la lumina dovezi certe ale inceputurilor strati­ficarii sociale in aceasta vreme. In secolele IV-III i.Hr. geto-dacii au creat o arta princiara, aristrocratica, de o rara finete, care cu toata inraurirea Orientului antic si a lumii elenistice se infatiseaza cu manifestari de o pregnanta unitate si originalitate in intreaga zona getica dintre Balcani, Carpatii Meridionali si Orientali, Pontul Euxin si Tyras. Este suficient sa amintim in acest sens binecunos­cutul coif de aur de la Poiana Cotofenesti (judetul Prahova), tezau­rul de la Baiceni (judetul Iasi), cit si inventarul mormintelor unor capetenii ale aristocratiei geto-dace de la Agighiol (judetul Tulcea), Peretu (judetul Teleorman) si Gavanu (judetul Braila), care reflecta o viata plina de stralucire si de putere a nobilimii indigene.

     Din analiza stirilor literare, dar si a celor arheologice si numismatice, rezulta ca la sfarsitul acestei perioade, geto-dacii erau organizati in cadrul unor uniuni tribale, care aveau fiecare cate un centru al lor economic, militar si religios, cunoscut din izvoare, in limba traco-dacica, sub denumirea de "dava".

Una dintre uniunile mai vaste si mai puternice, care a putut face fata fortei unui stat de taria regatelor elenistice, a fost aceea condusa de Dromichete (pe la inceputul secolului III i.Hr.), care a invins in doua randuri ostile macedonene luand chiar prizonier pe Lysimach, puternicul rege al Traciei.

     Pe la anul 200 i.Hr. este mentionat regele Oroles, care a luptat impotriva bastarnilor germa­nici, patrunsi in partile de rasarit ale Daciei si a oprit inaintarea lor spre sud si vest. Uniunile de triburi geto-dacice au evoluat, mereu, pe masura dezvoltarii fortelor de productie si intensificarii schimburilor comerciale constituind nuclee din ce in ce mai mari. Importurile elenistice, patrunse adanc in zona getica, dar mai ales cele romane si folosirea monedei Romei republicane au stimulat puternic procesul de unificare pe plan economic si politic al lumii geto-dacice.

La temelia operei de centralizare - unitatea lumii geto-dacice.

     Acest proces avea solide temeiuri in unitatea etnica, lingvistica si de cultura materiala. Marturiile istorice, care plaseaza limpede pe geti in intreaga regiune dintre Haemus (Balcani). Car­patii Meridionali si Orientali si spre Marea Neagra si Tyras, iar pe daci in regiunea intracarpatica a Daciei stravechi, subliniaza ca acestia formau unul si acelasi popor. Istoricul Trogus Pompeius, care scrie in primele decenii ale erei noastre, afirma semnificativ ca "dacii sunt o mladita a getilor". Izvoarele antichitatii sunt cate­gorice in afirmarea faptului ca getii si dacii vorbeau aceeasi limba, traco-dacica, foloseau aceleasi elemente in compunerea numelor de localitati, de oameni.

     In ceea ce priveste cultura materiala, descoperirile arheologice au dat la iveala numeroase ateliere de prelucrare a fierului din care ieseau unelte felurite, cu intrebuintare diversa, dar care pastreaza aceeasi pecete a unitatii ne toata aria de locuire a geto dacilor, intocmai ca si armele (varfuri de sageata, lanci, scuturi etc.) si oodoabele. Fierul de plug dacic, care a facut posibila trecerea la o agricultura propriu-zisa, a fost unealta tipica pentru lumea geto-dacica, folosita si mai tarziu de-a lungul perioadei daco-romane si apoi mult dupa aceea.

     Ceramica geto-dacica, lucrata cu roata sau in tehnica traditio­nala cu mana, are un izbitor caracter unitar, repertoriul sau de forme, pornind in principal de la forme stravechi tracice, cat si de la unele prototipuri elenistico-romane. Tocmai aceste produse cera­mice, purtand pecete specific geto-dacica, au ingaduit mai mult decat alte categorii de izvoare arheologice, sa se stabileasca cu certitu­dine pana unde s-au extins neamurile geto-dacilor.

     De asemenea, si in domeniul arhitecturii, atat de splendid documentata de impunatoarele cetati de piatra de la Sarmizegetusa, Piatra Craivii, Capalna (Alba), Batca Doamnei (Piatra-Neamt) etc. sunt evidente elemente de dainuire a unei traditii mult mai vechi si, in acelasi timp, elemente care reflecta puterea de asimilare de catre geto-daci a elementelor de civilizatie greco-romana.

     Modul de primire si adoptare a imprumuturilor straine, potrivit gustului si nevoilor locale, este o alta caracteristica a lumii geto-dacice, ca enti­tate etnica unitara, cu radacini milenare in acelasi strabun pamant.

Asadar, marea personalitate a lui Burebista, opera de organi­zare si unificare statala intreprinsa de el se contureaza pe fundalul acestei vaste si multilaterale unitati a lumii geto-dacice. Tocmai aceasta temelie unitara explica faptul ca, desi traditiile democratiei militare ale uniunilor tribale nu au disparut cu totul pana la Bure­bista, totusi societatea geto-dacilor a reusit sa injghebeze un stat larg cuprinzator al tuturor teritoriilor locuite de ei - oameni statornici, agricultori, crescatori de vite si mestesugari cu vechi traditii, in acelasi mod se explica si dainuirea in timp a edificiului statal geto-dacic pana la cucerirea romana, cunoscand o mare inflorire.

     Prin organizarea statala din vremea lui Burebista, istoria dacilor a atins un punct culminant; acest moment ramane unul de referinta in istoria patriei, subliniind indelungatele traditii de organizare politica, radacinile adanci care ne leaga de aceste pamanturi pe care stramosii nostri si-au faurit cu mai bine de doua milenii in urma un stat propriu, liber si puternic si a carui traditie razbate pana in zilele

Profesor Doctor Dumitru Berciu

Mistere din munţii şi subteranele României

Sfinxul din Bucegi
      Dacă s-ar găsi cineva care să scrie o cronică a ciudăţeniilor petrecute pe teritoriul din jurul Carpaţilor, s-ar putea spune, fără tăgadă, că trăim într-o ţară a senzaţionalului absolut. Până atunci, citiţi poveştile din paginile care urmează, iar dacă ştiţi altele şi mai grozave, puneţi-vă pe scris. "Remuneraţie" mare, după buget
  Tunelul extraterestru din Iaşi
      În toamna anului 1989, o echipă de muncitori din Iaşi a dărâmat un perete al unei case în timpul lucră­rilor de renovare. Din­co­lo de mormanul de cără­mizi, au descoperit, cu uimire, un puţ care fu­sese acoperit cu o placă meta­lică. Deşi mai mulţi cer­cetători au fost che­maţi la faţa locului, cu scopul de a realiza o ana­li­ză a plăcii res­pective, nici unul din­tre aceştia nu a putut identifica ma­terialul din care fusese confecţio­na­tă.Aliajul fo­losit era unul complet ne­cunoscut, iar modelul reprezentat pe placă era şi el foarte deo­sebit. El prezenta 14 fiinţe ciu­date. Patru din­tre acestea aveau formă umanoidă, dar semănau cu nişte ro­boţi. Placa in­cludea şi un ansamblu de simboluri aşezate pe două rânduri, în formă de cerc. Cercul interior cu­prindea semne şi imagini foarte ase­mă­nă­toare cu cele mayaşe, iar cercul exterior includea reprezentări ale unor fiinţe asemănătoare saurienilor. În cele din urmă, placa a fost ridicată şi sub ea a fost descoperit un puţ. Cercetat şi el de specialişti, s-a dovedit că se termina într-o cameră cu pereţi din granit, întinsă pe o suprafaţă de 17-18 mp şi înaltă de trei metri. În cameră nu a fost găsit nimic, dar cei care au intrat acolo au declarat că ar fi avut o senzaţie ciudată, ca şi cum ar fi simţit prezenţa unor fiinţe stranii. Unul dintre pereţii camerei se deschidea în­tr-un nou tunel, înalt de 2,4 metri, lung de 450 de metri, lat de 1,60 metri şi construit cu o înclinaţie de 30 de grade. Acest tunel ducea într-o cameră cu ta­vanul glazurat şi îmbrăcată în blocuri de granit. Unul dintre pereţii camerei avea o scobitură asemă­nătoare unei pâlnii, pe unde curgea apa unui izvor. Specialiştii au preluat mostre de apă şi le-au supus testelor de laborator. Rezultatele au fost uimitoare, arătând că apa avea proprietăţi curative, asemănătoare cu mis­terioasa "apă vie" din poveştile populare, o apă des­pre care se spunea că putea prelungi viaţa cu mulţi ani. Experi­mentată ca leac pe câţiva bolnavi, se spune că aceştia s-au vindecat într-un timp foarte scurt. Cu vremea, cercetarea încăperilor misterioase şi a plăcii a fost aban­donată, iar în prezent nu se ştie nici ce s-a întâm­plat cu apa vindecătoare.
Subteranele Brăilei Strada regală - Brăila      
     Centrul Vechi din Brăila mai are câteva porţiuni din tunelurile sub­terane săpate şi folosite de turci. Adevărate hrube ale oraşului, ele făceau parte din cel mai mare sistem defensiv construit de otomani în zona Dunării, şi unde se spunea că ar fi fost ascuns aurul imperiului Semilunii. Aurul era adunat ca tribut din Ţara Românească şi păzit de către ieniceri, până când putea fi trimis la Is­tanbul. De-a lungul timpului, Cetatea Brăilei (care în pre­zent nu mai există) a fost cucerită de şapte ori de pră­dători care visau să pună mâ­na pe comorile otoma­nilor. În Centrul Vechi al ora­şu­lui, încă mai există, la peste 10 metri sub pământ, porţiuni din vechile hrube, care se întind uneori şi pe câte două sau trei nivele, aşa cum sunt cele de pe strada Cetăţii (cu vechea pulberărie) şi cele de pe Împăratul Traian şi Ştefan cel Mare. Mulţi dintre brăi­le­nii care trăiesc în apropierea lor sunt convinşi că în încă­perile subterane mai pot fi descoperite multe vestigii de pe vremea turcilor. La in­ter­secţia vechiului bulevard Sfân­­ta Maria (numit azi Pa­nait Istrati), sub pământ se în­tinde o altă reţea de tuneluri. Acolo se află casa care i-a aparţinut lui Anghel Nicolae, un ofi­ţer de artilerie care a fost aghiotantul lui Anto­nescu, iar la 10 metri sub aceasta, se întind câteva hrube uria­şe, căptuşite cu o cărămidă veche, de o rezistenţă ex­traor­di­nară. Deşi au tot existat pro­puneri de a ca­ta­loga integral hrubele şi de a le pune în va­loare în interes tu­ris­tic, au­torităţile au re­fuzat aceste su­ges­tii, iar în anul 1955, aces­tea au fost astupate. Du­pă apariţia unor fe­nomene de tasare în diverse zone ale ora­şului, hrubele au fost catalogate în hrube usca­te, hrube umede şi hrube cu apă. La cererea u­nor cetă­ţeni, ale că­ror locuinţe se află în ime­diata apro­piere, unele por­ţiuni au rămas neastu­pa­te. Tuneluri secrete între Ceahlău şi Satu Mare şi între Bucegi şi Munţii Retezat Mistere din munţii şi subteranele României
Panorama oraşului Buşteni O altă legendă contemporană se referă la uriaşa reţea de galerii subterane ce se întinde sub aproape toată ţara. Despre acestea se spune că ar fi artificiale, deci construite, şi nu formate în mod natural, şi că s-ar afla la 4-5 km adâncime sub pământ. Nu se ştie exact cine ar fi construit aceste tuneluri, dar poveştile spun că ele ar fi fost realizate nu de oameni, ci de fiinţe inteligente din alte lumi. Aceste tuneluri ar ascunde un centru spiritual subteran, iar una dintre intrările în reţea ar fi situată undeva în oraşul Sucea­va. În tunel ar fi ascunse şi comori fabuloase, printre care şi o ca­meră uriaşă, cu pereţi din bazalt lustruit, care emană luminiscenţă, şi cu un soare gigantic amplasat pe peretele din răsărit al cavernei, realizat în între­gime din aur.
Şi sub Ceahlău se spune că există un tunel în pantă, înalt de 15 metri şi lat de 10 metri, în interiorul căruia forţa gravitaţională este parţial anulată, deci cineva care trece prin tunel l-ar străbate în salturi. Acest lucru face posibilă parcurgerea mai rapidă a tunelului subteran, care este situat la 1500 de metri sub pământ. Se mai spune că această galerie subte­rană ar avea forma unui cap de lup şi că ar realiza o legătură între Ceahlău şi Satu Mare şi între Munţii Retezat şi Munţii Bucegi (în zona Buşteni). Alte tune­luri subterane ar mai exista şi sub Masivul Godeanu, în partea vestică a Mânăstirii Tismana. Se mai spune că prezenţa acestor coridoare subterane este cunos­cută şi de către auto­ri­tăţi, care tac mâlc şi le păzesc cu străşnicie. Deşi nu se ştie cum şi cine ar fi construit tunelurile, o ipoteză sus­ţine că ele nu se întind doar sub teritoriul Ro­mâ­niei, ci străbat subteran întreaga planetă, făcând co­nexi­u­nea cu lumea ascunsă de sub pământ, numită în mituri Shambala.
Misterele Bucegilor Mistere din munţii şi subteranele României Gura de rai din Bucegi
     Meteorologia încă nu poate oferi o explicaţie ştiin­ţifică pentru modul în care, nu de puţine ori, Masivul Caraiman din Bucegi este brusc înghiţit de nori, sau pentru felul în care apare un curcubeu care începe fix în această zonă. În Munţii Bucegi se află şi zona numită "Gura de Rai", care se întinde pe un ki­lometru sub Sfinx şi masivul Omu, în apropiere de cele "Şapte izvoare", din care curge o apă foar­te pură. Alpiniştii care urcă în Gura de Rai spun că nu obosesc niciodată şi că indiferent de efortul depus, funcţiile vitale le rămân în para­metri normali. Din punct de vedere medical, această lipsă de epuizare de pe urma efortului nu poate fi ex­plicată.
      În luna august a anului 1993, în zona Buce­gilor au avut loc o serie de cutremure care nu au putut fi explicate de către seismologi. Deşi ele nu au fost de magnitudine mare, Bucegii s-au aflat în acea perioadă într-o mişcare continuă. Fenome­nul a fost pus şi pe seama tunelurilor subterane despre care se spune că s-ar întinde sub Bucegi. În mod bizar, armata s-a interesat, şi ea, de aceste cu­tre­mure, ceea ce a sporit senzaţionalul fenomenului. O altă întâmplare ciudată s-a manifestat atunci când locuitorii din Buşteni s-au încărcat, toţi, electric, aşa încât, din atingerile lor, pe stradă sau acasă, rezultau scântei.
  Sfinxul şi Piramida Solară
      Sfinxul din Bucegi este o formaţiune asemă­nă­toare Sfinxului din Egipt, despre care nu se ştie dacă s-a format în mod na­tural, prin eroziune, sau dacă a fost construită de mâna omului. Se apre­ciază, totuşi, că este pu­ţin probabil ca el să fie un rezultat al acţiunii in­temperiilor, din cauza preciziei şi perfecţiunii for­melor sale. După cum se ştie, Sfinxul din Bu­cegi pre­zintă un chip uman, cu privirea în­dreptată spre nord, şi pe care razele soarelui nu o pot lumina niciodată. Le­genda spune că atunci când o rază solară va lu­mina interiorul cavităţii oculare, acest lucru va marca începerea sfârşi­tului lumii. Sfinxul a mai fost numit şi "Pă­zitorul pragurilor", o for­ţă magică ce veghea­ză totul de la înălţime. O altă legendă afirmă că Sfinxul şi mineralul care îl formează ar putea fi un suport în care au fost depozitate, sub formă de câmp energetic, infor­maţiile umanităţii din cele mai vechi timpuri. Ar fi vorba, în acest caz, de informaţii cu­nos­cute de oameni care ar fi trăit pe pământ cu mult timp înainte de istoria cunoscută, în vremuri imemoriale. Legenda mai adaugă şi faptul că undeva, sub Sfinx, în subteranele Bucegilor, ar exista o cameră unde au fost depozitate documente şi înscrisuri care conţin infor­maţii foarte valoroase pentru evoluţia umanităţii.
Un lucru care nu este prea cunoscut îl reprezintă faptul că, într-o singură zi din an, razele Soarelui de apus înconjoară Sfinxul şi, în timp ce coboară spre baza lui, se formează o piramidă magică din lumină. Se spune că această piramidă ar avea proprietăţi cu­rative şi că ar fi existat cazuri în care oameni su­fe­rinzi de afecţiuni grave s-au vindecat în urma expu­nerii la acţiunea ei benefică. Din acest motiv, oameni din di­verse colţuri ale lumii, care sunt afectaţi de boli gra­ve, vin la Sfinx, cu speranţa de a beneficia de pe urma puterilor miraculoase ale piramidei magice.
Enigmele din peştera Tăuşoarelor Mistere din munţii şi subteranele României Bilele din Tăuşoare
      Versantul stâng al Văii Izvorul Tăuşoarelor din ju­deţul Cluj ascunde, la o altitudine de aproximativ o mie de metri, Peştera Tăuşoarelor. Aceasta conţine nu­me­roase galerii şi patru râuri subterane, care apar prin­tre stânci şi apoi dispar tot pe sub ele, doar pentru a reapărea din nou la vedere în alt loc. Peştera a fost descoperită în 1955, de învăţătorul Leon Barte, când acesta se plimba prin zonă, şi a văzut cum apa care curgea în vale dis­părea sub pământ. Omul a in­trat în peş­teră ca speolog amator, dar, în final, s-a adresat Ins­ti­tu­tului de Speologie din Cluj, după care au în­ceput explo­ră­rile sis­tematice ale peşterii de către speologi de me­se­rie. Aceştia au des­co­perit noi galerii, din­tre care unele de di­men­siuni mari.
      Totuşi, cel mai in­­te­resant lucru le­gat de peşteră îl re­prezintă aşa-nu­mi­tele "bile de Tău­şoa­re", care au dat şi numele locului în care s-au format, şi anu­me, Sala Bi­le­lor. Asemănătoare cu tro­vanţii din Vâl­­cea, bi­lele de Tă­uşoare stau în­castrate în podeaua peşterii şi în pere­tele calcaros din a­ce­laşi loc. Misterul îl consti­tuie faptul că nu se ştie cum s-au putut forma aceste structuri, pre­cum şi faptul că, une­ori, din interiorul bi­lelor se aud murmure stranii. Speologii au mai făcut o desco­pe­rire în peşteră. Au găsit schelete de urşi care apar­ţin a două specii, despre care se ştia că nu pot con­vie­ţui: ursul de cavernă, Ursus Spelaeus, şi ursul brun, Ursus Arc­tos. De asemenea, oasele erau dispuse pe un aran­jament circular, cu oasele de urs brun puse în nord, nord-vest şi sud, şi cu cele de urs de cavernă în nord, nord-est şi sud. Speologii afirmă că oamenii primitivi ar fi ţinut în peşteră diverse ceremonii legate de cultul ursului. Dar surprizele nu s-au sfârşit. Speologii sunt siguri că viitoarele explorări ale peş­terii vor adăuga descoperiri interesante la cele care au fost scoase la iveală până în prezent.
sursa: 

Deceneu Solomonarul

Cetatea dacică Costești-Blidaru

     Cetatea dacică Costești - Blidaru este una dintre cele șase fortărețe dacice din Munții Orăștiei care fac parte din patrimoniul mondial UNESCO din România. Cetatea a fost construită în secolul I î.Hr. cu scop de protecție împotriva cuceririi romane. Se găsește lângă satul Costești, comuna Orăștioara de Sus din județul Hunedoara..

      Situată pe culmea Blidarului (750 m), este cel mai puternic complex fortificat din această zonă, fiind întins pe un platou de aproape 6000 mp. Străjuind malul stâng al apei Grădiștei, la fel ca și cetatea Costești, fortificația de la Blidaru cuprinde de fapt două incinte, unite între ele, având împreună șase turnuri puternice.

      Prima cetate, ce ocupă platoul superior al dealului, are o formă trapezoidală, fiind prevăzută cu patru turnuri exterioare, plasate pe colțuri. Potrivit unei ingenioase rigori de arhitectonică militară, intrarea se făcea prin turnul I, astfel conceput încât să împiedice desfășurarea forțelor inamicului, silindu-l să cotească spre dreapta și să-și expună flancul loviturilor. În interior se păstrează urmele unui turn-locuință.

 Spre vest de prima cetate a fost construită apoi cetatea a doua, având forma pentagonal

 sursa: wikipedia

Aizis

     Aizis (alte denumiri: Aixis, Aixim, Airzis, Azizis, Azisis, Aizisis, Alzisis, Aigis, Aigizidava, Zizis) a fost un oraș dacic menționat de către împăratul Traian în Dacica. Era situat lângă Dealul Ruieni, Fârliug, Caraș-Severin.
      A fost transformat de romani în Castrul Aizis

      Castrul roman Aizis

Alte denumiri	Aigizis, Aigizidava, Aigis, Aixis, Azizis, Zizis
Tip	Castru auxiliar
Tip construcție	Zid de piatră
Dimensiuni și suprafață	130 x ? m2
Davă preexistentă	Aigizidava
Unitate administrativă	Dacia Apulensis
Legături directe cu castrele	(Duleu) • Caput Bubali

Prezența unui castru roman aici nu este dovedită arheologic dar este presupusă de cei mai mulți istorici: Gh. Lazarovici, N. Gudea și I Moțu , ș.a. Castrul se înscria pe linia limesului bănățean, care reprezenta o „linie de castre ce funcționează din primul război, având următoarele castre: Arcidava, Surduc (Centum Putei), Berzovia (Berzobis), Fârliug (Aizis), Capul Boului (azi Păltiniș fost Caput Bubali)" . Tot atunci s-au construit și cele două drumuri romane: Lederata - Tibiscum și Dierna - Tibiscum, sau, dacă au fost construite mai înainte, au fost refăcute și mărite.
Scrierea împăratului Marcus Ulpius Traianus (98-117), intitulată Dacica, în care acesta relata campaniile armatei romane în Dacia în anii 101-102 si 105-106, s-a pierdut, din ea păstrându-se o singură propoziție: „inde Berzobi deinde Aizim processimus” (de acolo am înaintat la Berzobis și pe urmă la Aizis), fragment păstrat de grămăticul Priscianus (VI; 13), Ptolemeu (Geografia; IV; 14).

sursa: wikipedia

Sarmizegetusa Regia

Sarmizegetusa Regia (= cea regească), situată în satul Grădiștea Muncelului, județul Hunedoara, a fost capitala Daciei preromane.

     Nu se cunoaște pronunțarea din limba dacică în mod cert și nici sensul cuvântului. Atât Constantin Daicoviciu în lucrarea Ulpia Traiana, cât și Liviu Mărghitan în Civilizația geto-dacilor prezintă teoria profesorului Ioan I. Russu (în Limba traco-dacilor, cap. 5) care spune că numele este compus din două elemente de bază: zermi (stâncă, înălțime) și zeget (palisadă, cetate), din indoeuropeanul *gegh- „creangă, stîlp (pt. palisadă)”, terminându-se cu un determinativ și având înțelesul de „Cetatea de pe stâncă”, „Cetatea înaltă”, „Cetate de palisade (construită) pe înălțime (sau stâncă)”. Deoarece Sarmizegetusa inițial nu era o fortificație militară, ci o așezare religioasă și civilă, etimologia trebuie luată în considerare cu anumite rezerve. Se poate ca numele să fi arătat chiar sacralitatea acelui loc, sau faptul că era o cetate regească, la origine^.
     O altă teorie spune că numele ar însemna: „așezarea sarmaților și a geților” de la termenii: sarmis et getusa din latină^. Vasile Pârvan a respins această ipoteză, arătând că sarmații au început să pătrundă în teritoriul getic abia după epoca lui Traian și că numele capitalei era mult mai vechi..  Pârvan a propus citirea Sarmiz-egetusa în sensul „Egetusa a lui Sarmos” sau „Zarmos”, arătând că Zarmos/Zermos a fost un nume tracic cunoscut și citat de cercetătorul austriac (de etnie cehă) Wilhelm Tomaschek, în lucrarea standard Vechii traci, un studiu etnologic.  Opinia lui Pârvan a fost împărtășită de savantul bulgar tracolog Dimităr Decev, care a adus în discuție, comparativ, numele de persoane din Lycia (Licia)Zermounsis, Ro-zarmas, Ia-zarmas, Troko-zarmas și varianta tracă bazată pe Zermos, Xermo-sígestos sau Zermo-sígestos.
Tomaschek propusese în acea lucrare din sec. al XIX-lea citirea Zermi-zegétousa, prima parte comparând-o cu harmyá din sanscrită „vatră; cămin; familie” și cu cuvântul armenesc zarm(i) „familia suboles”, sensul final presupus de Tomaschek fiind „casa națiunii (getice)”.
     Aceste încercări și altele de a afla semnificația toponimului Sarmizegetusa au generat teorii care rămân doar la stadiul de ipoteze.

     Cetatea de pe Dealul Grădiștei este cea mai mare dintre fortificațiile dacice. Aflată pe vârful unei stânci, la 1.200 de metri înălțime, fortăreața a fost centrul strategic al sistemului defensiv dac din Munții Orăștiei, și cuprindea șase citadele.
     Fortăreața, un patrulater alcătuit din blocuri masive de piatră (murus dacicus), a fost construită pe cinci terase, pe o suprafață de aproximativ 30.000 m². Sarmizegetusa conținea deasemenea o zonă sacră. Printre cele mai importante și mari sanctuare circulare dacice se află și Calendarul Circular.
Zidul cetății avea 3 m grosime și o înălțime de aproximativ 4 - 5 m în momentul finalizării construcției lui. Deoarece zidul care îngrădește o suprafață de circa 3 ha este construit în asa fel încât respectă marginile înălțimii, cetatea are o configurație mai neobișnuită, de hexagon cu laturile inegale. În apropiere, spre vest, se află, pe o suprafață de 3 km, o întinsă așezare civilă, în care se observă foarte multe locuințe, ateliere, magazii, hambare, rezezervoare de apă. La 100 de metri spre est, în dreptul porții cetății, din același punct cardinal, se află sanctuarele, care au forme și mărimi variate. Sanctuarele erau situate pe o terasă, care fusese legată de poarta amintită anterior printr-un drum pavat. Nu se știe dacă erau șapte sau opt sanctuare patrulatere, deoarece ele au fost distruse de romani în timpul ostilităților și nu se poate aprecia dacă era un singur sanctuar mare sau două mai mici construite foarte aproape. Sanctuarele circulare sunt doar două. Se remarcă și pavajul de andezit sub forma unui soare cu razele compuse din segmente de cerc. Obiectele de dimensiuni reduse, găsite la Grădiștea Muncelului sunt de forme și dimensiuni diferite. Ies în evidență un vas cu o inscripție cu litere ale alfabetului latin, „DECEBALVS PER SCORILO”, niște blocuri de calcar cu litere grecești și monedele din aur cu înscrisul „KOSON”.
     Civilii locuiau pe lângă fortăreață, pe terasele construite în josul muntelui. Nobilimea dacică avea apă în rezidențele lor, adusă prin țevi ceramice. Inventarul arheologic găsit la sit dovedește că societatea Dacică avea un standard înalt de viață.

    Capitala Daciei a atins apogeul sub Decebal, regele dac înfrânt de Imperiul Roman in timpul domniei împăratului Traian. După înfrângerea dacilor, cuceritorii au stabilit o garnizoană militară acolo și au început să dărâme cetatea. Noua capitală romană, Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa a fost construită la o distanță de 40 km de Sarmizegetusa Regia. Împăratul Hadrian, voia ca noua capitală construită de Traian să fie percepută ca o continuatoare a celei dacice, de aceea i-a și adăugat numele de Sarmizegetusa. Astăzi, pe locul Ulpiei Traiana Sarmizegetusa se află localitatea Sarmizegetusa, din județul Hunedoara.

     Toate cele 6 fortărețe (Sarmizegetusa Regia, Luncani - Piatra Roșie, Costești - Blidaru, Costești - Cetățuie, Căpâlna și Bănița) care au format sistemul defensiv al lui Decebal, fac acum parte din patrimoniul cultural mondial UNESCO.

     În 2011 angajații unei firme au distrus o parte din situl dacic pentru a construi o parcare de 3.000 de metri pătrați, punând zidul cetății în pericol de prăbușire pe o lungime de aproximativ 30 de metri. Amenajarea parcării a fost plătită de Consiliul Județean Hunedoara, fiind destinată turiștilor veniți să viziteze situl și s-a făcut fără aprobarea sau supravegherea arheologilor

sursa:  wikipedia

Hărţile secrete ale Sarmisegetuzei

În 1993, România demara o amplă campanie de punere în valoare a cetăţilor dacice de la Grădistea şi verificarea unor informaţii ale istoricilor antici, care spuneau că pe aceşti munţi ar fi existat un oraş al dacilor. Un studiu multidisciplinar efectuat la faţa locului a pus în evidenţă faptul că sub ceea ce este acum decopertat există într-adevăr un oraş întins pe o suprafaţă de peste 200 de kilometri pătraţi.

     Cercetările au fost demarate de Ministerul Lucrărilor Publice, Ministerul Culturii şi Ministerul Cercetarii. Ele aveau drept scop delimitarea fizică a complexului de fortificaţii prin alte metode decât săpăturile arheologice.

     Abia în urma acestui studiu, care să detalieze ce şi unde trebuie săpat, urma să aiba loc decopertarea, restaurarea, conservarea siturilor şi transformarea zonei într-o rezervaţie arheologică naţională, punct turistic de importanţă deosebită, cu protecţie armată din partea jandarmeriei, care urma să oprească ofensiva jefuitorilor de comori.

Rezultatele, care nu au fost date oficial publicitatii, sunt uluitoare. Fortificaţiile nu reprezintă doar cetăţi disparate aşezate pe culmile munţilor, ci un ansamblu compact, o asezare militaro-civila montană, cu mai multe nuclee, întinsă pe o suprafaţă de 200 de kilometri pătraţi. Majoritatea vestigiilor sunt încă acoperite de pământ.

     Din comisia formată au făcut parte specialişti pentru detectarea straturilor de profunzime prin magnetometrie, specialişti în probleme hidrotehnice, arheologi, ingineri constructori, arhitecti şi specialişti în geodezie.

     Ceea ce spuneau anticii s-a confirmat. Fortificaţiile sunt deosebit de complexe şi sunt suprapuse, în multe locuri, pe asezări mai vechi. Pentru a avea o imagine a modului în care s-a lucrat, dăm exemplul grupului format dintr-un geodez şi un specialist în magnetometrie. Geodezul, regretatul general de divizie Vasile Dragomir, (foto) căuta zonele de relief care păreau transformate pentru utilităţi militare. Al doilea instala magnetometrele şi trasa profilul subsolului în zona indicată.

      Magnetometrul este un aparat care poate radiografia şi pune în evidenta elementele din subsol, la adâncimea dorită de operator. În acest caz sondajul a mers până la o adâncime de opt metri. Aşa au fost descoperite construcţiile scufundate în pământ, dar şi incintele subterane care i-au uluit pe cercetători.

     Conform datelor din studiu, mega-aşezarea regilor daci, un complex militaro-civil, este situată pe masivul Şureanu, munte care coboara către est, nord şi vest în Podişul Transilvaniei, între râurile Sebeş şi Strei.

Fiecare înălţime a acestui munte a fost terasată de jos în sus. Fiecare terasă, care era locuită, era apărată de ziduri proprii. Pe culmi au fost construite una sau mai multe cetăţi fortificate. S-a mers până acolo încât fiecare cvartal al unei aglomeraţii urbane mai mari era la rândul lui apărat de un zid propriu.

      În studiu, fiecare aglomerare urbană este numită «modul», fiecare era apărat de mai multe ziduri dispuse concentric. Distantele de la o aglomerare urbana la alta erau mici, în general de cateva zeci de metri. Distanţele cele mai mari de la un nucleu fortificat la altul nu depăsesc patru kilometri. Fiecare aglomerare are locuinţele şi sanctuarele sale, aşa cum apar şi la Sarmisegetuza Regia, cea cunoscută până acum.

Între aceste nuclee există însă numeroase terase cu urme de locuire străvechi, mai vechi decât perioada dacică clasică. De asemenea, aşezari civile se găsesc peste tot pe văile apelor dintre munţi. Totul pe o suprafaţă de aproximativ 200 de kilometri pătraţi.

     Cea mai importantă descoperire din Munţii Orăştiei o reprezintă incintele subterane. În zona numita Vârtoape, pe o suprafaţă de aproximativ patru kilometri pătraţi există 75 de gropi conice, de diferite dimensiuni, unele cu diametre de până la 70 de metri. Aparatele au detectat foarte multe incinte paralelipipedice care comunică între ele precum camerele unei locuinţe. Este vorba de incinte naturale modificate de mâna omului. Multe dintre ele comunică cu platoul de deasupra prin drumuri antice. De la aceste incinte pleacă mai multe tuneluri către munţii din apropiere, unele partial prăbuşite.

     Unul merge chiar către sanctuarele din Sarmisegetuza Regia, unde, de asemenea, au fost detectate câteva incinte subterane. În urma măsuratorilor a rezultat că în zona Vârtoape şi in imediata apropiere se afla vestigiile cele mai impresionante ale complexului, inclusiv sanctuare, construcţi cu o vechime mult mai mare decât cele de la Sarmisegetuza.

     Conform studiului întocmit, acest oraş subteran, împreună cu toate construcţiile de la suprafaţă, mult mai numeroase decât cele de la Sarmisegetuza Regia, au constituit centrul fortificaţiilor, cu alte cuvinte centrul acestui mega – oraş străvechi.

     Dosarul cu planurile siturilor antice găsite de echipa specială de cercetători a fost multiplicat în patru exemplare, care au fost trimise la Ministerul Lucrărilorm Publice, Institutul Pro Domus, Ministerul Culturii şi UNESCO. Alexandru Mironov a inclus cetăţile pe listele UNESCO. Urma să se iniţieze o amplă campanie de săpături arheologice şi să se realizeze un centru turistic excepţional.

      ”Programul a fost, din păcate, stopat, iar copii ale dosarului cu hărţile siturilor au ajuns, se pare, la hoţii de comori. Astfel reuşesc aceşti hoţi să meargă la punct ochit – punct lovit, pe un teritoriu atât de mare. Singurul impediment în calea acestora este acum UNESCO, care e cu ochii pe siturile de la Grădiştea”, ne-a spus Vasile Rudan, unul din membrii echipei de cercetători.Din analiza ulterioară a datelor a rezultat că cea ma mare parte a acestei aşezări, uriaşă pentru antichitate, a fost construită înainte de perioada dacică. Mai mult, comorile căutate acum de hoţi au fost îngropate înainte de perioada clasică a civilizaţiei dacice. Lucru deductibil prin logica comuna: dacă romanii cuceritori au strâns tot aurul găsit la faţa locului, cum se mai găsesc comori de ordinul zecilor de kilograme în această zonă?

      În anul 2007 a izbucnit un scandal politic în jurul a 15 brăţări dacice din aur sustrase din situl arheologic Sarmisegetuza. După cum au spus anchetatorii, brăţările au fost găsite în siturile de la Grădiştea de către hoţii de comori şi scoase apoi clandestin din România. Au ajuns în Statele Unite, unde un colecţionar american de bună credinţă a anunţat oficialităţile că aceste artefacte se comercializează pe piaţa neagră. Ulterior, statul român a recuperat o parte din ele şi a demarat o anchetă. În mod uluitor, numele unor politicieni de calibru, precum Adrian Năstase şi Dan Iosif, dar şi a altor zeci de parlamentari, au fost asociate cu dispariţia brăţărilor. Politicienii au fost anchetaţi de procuratură sub bănuiala că ar fi intermediat traficarea în ţară a două tezaure sustrase din situl arheologic Sarmizegetusa Regia, respectiv 15 brăţări dacice de aur.

sursa: efemeride.ro

Cultura Cucuteni

      Descoperită pentru prima dată la CUCUTENI - Iasi in 1884, este caracterizată prin ceramica superbă, inconfundabilă, dar si prin realizarea primelor orase din istorie....
      Desi această cultură ( repet: inconfundabilă ) a devenit imediat cunoscută, descoperindu-se decenii mai târziu artefacte apartinând ACELEIASI culturi pâna in zona Kievului, respectivii `istorici` rusi i-au dat un nume...local ( Tripolie ) prezentând-o initial ca originală.!
      `Eroarea` a fost imediat observată, evident, dar indoiala - confuzia fusese deja `lansată` ...
Culmea e că SI AZI `tinicheaua` slavă e agatată `in coada` numelui superbei noastre culturi, ba chiar a mai aparut si un `prefix` Ariusd- Cucuteni- Tripolie... 

sursa: Facebook   Limba si scrierea dacilor

LIMBA DACILOR . LIMBA ROMANA ARHAICA - Partea 2

......... TABLITA DE LA SINAIA nr. 3 .........
. - `IP P`I`TOS +, IM SIO TECAO, SI CILI` (C)IO GIE` ROP MUSTE`O.
.-IG `IM POI NIP P(I)EO SAI ZAGI ILI` STIO : EI ER (L)ESI (R)EG PORTIO ILEO.
.IG KA` BIR`I* (I)LO ++ L(I)O ZI` ROI, IGI MI(A) NO SOG` I(N) S`CTIO GODI(L)OI ZO, T(T)IN ZAMOL ZIO.
.DUE (D)I GA`I~ TOG` SIG GIG !
.(S)O TIE SO-I EP. PITAGORA, SO IE`ME` POPI IN ZISA M(I)O ES(IO) GI MER M(I)O DA M(I)E.
.``Multimea preotilor sfinti, ( imbracati ) in togile lor si razboinicii, iesiti la `ruperea`/ distribuirea mosiilor.
. Cand multimea preotilor va veni inapoi, sa-i zici Sf. Sale `sa-si ieie` el in stapanire partea sf. lor (preotilor )
.........
.Daca Inaltii Birai* Preasfinti, `le-o zice` sa se adune, sa vina !...dar `sa nu calce` (intre) in Sanctuarul Sf. zeu (Zammol) care apartine numai `Fiilor lui Zamol` !
........
.Incercati sa gatati (terminati) toga de `poleiala` cat mai repede !
.S-o tina la sine ep(iscopul? / epitropul? ) Pitagora ** putin timp, s-o ia popii (!!) mei.
. In anuntata mea vizita, voi merge sa mi-o dea mie. ``
.
Tablita contine trei texte cu subiect diferit si va fi rediscutata ulterior, deoarece contine cateva date interesante !
.
. * BIRAI (sing: `bireo`-birau ) BIR+REO = `Stapanul cel Tare` ..
.Conform DEX, `birau` ar proveni din ....maghiarul (???) `biro` ! :)))))))))))). Dar Deceneu era `MA`ERO BIREO` - Marele BIrau iar `bireo` era unul din cele cinci grade din armata dacilor !...

sursa:   https://www.facebook.com/pages/Limba-si-scrierea-dacilor

LIMBA DACILOR . LIMBA ROMANA ARHAICA - Partea 1

LIMBA DACILOR .  LIMBA ROMANA ARHAICA

    Teoria oficiala sustine ca lb. dacilor era o limba barbara, salbatica,azi disparuta... Dar iata ca textele `tablitelor de la Sinaia` demonstreaza contrariul !
    Dintre primele ~2500 cuvinte desifrate ( sau mai bine zis: citite ! , doar 25 cuv. ( 1 % !! ) sunt disparute iar 2-3% si-au schimbat mult forma sau sensul.
 
Iata o lista provizorie a cuv. disparute:

. DAK - curaj, indrazneala, curajos
. DABu - tarie, intaritura, cetate, putere...
. SINET - pacat
. IL`A / ILIA - sarbatoare sacra, veselie, bucurie..
. KA - `inalt` sfant `cap` conducator..
. APU - tata, mester, sef...
. PAN / BAN - sef, comandant, conducator
. BIKU ( pl BIKAS ) -sat
. SON - primul fiu (urmasul ), secundul unui sef
. SO`ONTA - urma, in (cele din ) urma, a urma, a urmari,
. METE / MECE - ~ingrijire sacra
. REMETE - manastire ( cu post de tratament medical si `spiritual )
. LER - ocrotire sacra, a ocroti
. GERU - cel mare, tare, principal, seful...
. ZOSIMOS - ofiter `pensionar`ce instruia `oastea de stransura..
. KOZ - cea mai, prima intre...
. POEOTO - a legiui, decreta... 2: lege ( in versuri )
. TERIC - inapoi
. ROAGO - a cere / a cinsti
. AT ( pl ATI ) - cal de cavalerie
. MAN - om !

.... si o lista a cuv ce si-au schimbat forma sau sensul, dar pot fi usor identificate:

. OMORO - jertfa, sacrificiu
. STRIGA - insista !
. ROSMI - `razmerita`, tulburare, rascoala..
. SAS - roscat
. TAMAN - tocmai, chiar...
. (HOT)ILO - a decide, a hotara; hotarare...
. AUSIO - ureche; a auzi...
. SOGA - a calca, turti, strivi... ( a sogi aluatul )
. GIOS - jos, sud ( Tara de Gios )
. GE - a iesi, rasari (germina)
. CITO - aliat, in regula... ( citov= normal, in Banat )
. GET - localnic, vietuitor.. ( a `geţui`= a trai/ a locui, in Bucovina )
. TABOE TAPOE - tabara, a `tabara` a poposi ( Tapae !!! )
. GIŢA - `viţa` neam, rudă...
. MI`SE / MIRISE - imparateasa, Doamna, sotia principala ( ro : > mireasa )
.NORLA / NOR`A - sotie secundara, de rand.. ( ro:> nora )
. IDIE - idee, gand ( n`ai idee ! ...)
. ARDE / ARTE - foc, ca focul... Arte mi`s - Doamna `ca focul` Roscata / termen-substitut pt Diana/ zâna...
. PONTA - intreg, tot, complet, de la un mal la celalalt .. ( ro: punte.. )

sursa: Facebook Traxus Ares
 

Podul lui Burebista de la Drobeta

     Toata lumea a invatat la scoala ca Traian a reusit sa cucereasca Dacia datorita construirii, de catre Apollodor din Damasc, un inginer aflat in solda Romei, a podului de piatra de la Drobeta Turnu Severin. Gratie acestei constructii imparatul roman a putut sa-si treaca trupele pe malul stang al Dunarii si sa inceapa cucerirea Daciei. Dar nimeni nu s-a intrebat vreodata, de ce cronicile romane nu amintesc de podul lui Traian care, trebuie sa recunoastem, a fost o realizare militara si strategica importanta pentru vremurile respective.
Analiza documentelor vechi ne face sa ne punem o intrebare: de ce constructia podului de la Drobeta nu este mentionata nici macar pe Columna lui Traian, care infatiseaza, pas cu pas, cucerirea Daciei?
     De ce pe Columna, trupele romane trec pe un pod de vase si nu pe un pod fix? Cum este posibil ca o constructie de o asemenea maretie si importanta strategica sa fie ignorata de ceea ce a fost numita cea mai importanta cronica in piatra a cuceririlor romane?!
     Mai mult, este imposibil ca romanii, al caror gust pentru festivitatile inchinate cuceririlor lor, este binecunoscut, sa fi omis aceasta realizare fara de care Dacia poate ca nu ar fi fost invadata.
In plus, din punct de vedere tehnic, era imposibil ca, intr-un interval de cateva luni, romanii sa construiasca un pod care, la ora actuala, cu tehnicile moderne, poate fi construit intr-un interval de timp de 5 pana la 7 ani. Si sa nu uitam ca romanii controlau doar malul drept al Dunarii, malul stang fiind in mainile armatelor dace.

     Apollodor din Damasc sau Burebista?

     Dar sa lasam scrierile romane si sa cautam in arhivele altor popoare … Un text macedonean, amintind o legenda veche, povesteste despre 3 mesteri, constructori iscusiti, care la porunca regelui dac Burebista au ridicat un pod peste Danubius in 6 ani. La vremea aceea podul facea legatura intre regiunile pe care Burebista le stapanea la nord si la sud de Dunare. Strabon, de ale carui informatii la ora actuala nu se mai indoieste nimeni scria : ” Burebista stapaneste tot teritoriul de pe ambele maluri ale Dunarii. Este temut de romani… Trecea fluviul cand voia… “.
     Daca in timpul iernii Dunarea putea fi trecuta pe ghiata, nu acelasi lucru se putea intampla in restul anotimpurilor. Mai ales va regele dac nu dispunea de o flota din care sa faca pod de vase. Armata sa, numarand mai bine de 200.000 luptatori (cifra imensa pentru acele vremuri, cand populatia Romei era de putin peste 100.000 de cetateni) era formata doar din cavalerie si infanterie.
     Ceea ce presupunea un sistem de comunicatii bine pus la punct. Adica drumuri si poduri pe care marele rege sa-si deplaseze trupele in zonele fierbinti ale regatului sau. Si zona cea mai fierbinte era la sud de Dunare, acolo unde Imperiul roman incerca sa-si intinda stapanirea. De acolo si necesitatea construirii podului. Pod de origine dacica pe care Apollodor doar l-a refacut.
     Mai exact i-a refacut structura de lemn pe care un brav descendent al lui Burebista, Decebal, a incendiat-o, incercand sa intarzie inaintarea romanilor in Dacia. Din acest motiv Traian si-a trecut trupele in Dacia nu pe un pod de piatra ci pe unul de vase, dupa cum chiar Apollodor din Damasc arata pe Columna lui Traian, refacand structura de lemn a podului din ambele parti. Mai tarziu armata romana a refacut integral vechiul pod de piatra al lui Burebista pentru a transporta prada luata de la populatia dacica.
     Din pacate, informatiile ulterioare cuceririi Daciei sunt aproape inexistente. Doar un text aminteste ca in secolul al III-lea d. H. , Constantin cel Mare, dac de origine nascut la Nis (cati stiu oare acest lucru?), reconstruieste podul de la Drobeta, adauga un castru cu patru turnuri si un edificiu cu numeroase incaperi…
Poate ca odata, românii vor invata cine au fost cu adevarat stramosii lor…

sursa:   istoriadacilor.ro

Secretele Kosonilor

      Kosonul este singura moneda de aur din epoca regalitatii dacice, dar nu exista dovezi ca a fost emisa de daci. Ea imita denarii romani republicani din vremea lui Brutus – unul din asasinii lui Cezar -, dar specialistii inca nu au lamurit toate aspectele legate de kosoni. Toti kosonii au fost descoperiti in Transilvania, marea majoritate a lor chiar in zona cetatilor dacice din Muntii Orastiei -, dar nici unul in sapaturi arheologice profesioniste. Nicaieri in alta parte a lumii nu s-au descoperit kosoni, semn ca aceste monede nu au circulat.

     “Exista doua tipuri de kosoni: cei cu monograma – care sunt cei mai numerosi – si cei fara monograma, extrem de putini. Inainte de 1990, aveam cunostinta de cateva exemplare fara monograma. Acum exista cateva zeci. Kosonii cu monograma – peste o mie, pe site-urile specializate de pe Internet – nu sunt din aur transilvan. Este in mod clar vorba de aur din alte surse, probabil de la sudul Dunarii, aur rafinat balcanic. In schimb, kosonii fara monograma sunt foarte probabil din aur de-al nostru
     Se pare ca dacii au incercat sa imite aceasta moneda, dar au batut exemplare putine. Chiar si lucratura monedelor din aceasta categorie este mai grosiera decat a celorlalti kosoni, semn ca e vorba de imitatii.”
In acest sens sta marturia lucrarea “Cercetari numismatice” (B. Constantinescu, V. Cojocaru, R.Burgoi) din care citez: “… Au fost folosite metodele FRX şi AAP, aceasta din urmă pentru a determina prezenţa eventualelor elemente-urmă specifice aurului transilvan. [Kosonii cu monograma] au compoziţia Cu-Ag foarte apropiată de cea a pseudo-Lysimachilor (Ag până în 5%, Cu până în 0.30%). [Kosonul fără monogramă], de provenienţă necunoscută – are mult argint (10.71%) şi cupru (0.85%), fiind oarecum asemănător compoziţiei aurului nativ transilvan (Ag între 10% şi 30%). AAP nu a indicat prezenţa în aceste monede a elementelor-urmă specifice aurului din Munţii Apuseni (As, Hg, Te, Sb).
     Concluzia este că aliajul kosonilor [cu monograma] fie nu este electrum (aur nativ), fie nu provine din Transilvania, fiind cel mai probabil aur de tipul celui care circula în Balcani în epocă. Asemănarea cu pseudo-Lysimachii indică faptul că aceste monede au fost bătute de meşteri greci, posibil chiar itineranţi, ceea ce face ca ipoteza baterii lor în Dacia să nu fie definitiv înlăturată. Totuşi, faptul că nu a fost folosit aur transilvan şi similitudinea compoziţiei lor cu cea a monedelor de tip pseudo-Lysimach înclină balanţa spre ipoteza lui Pârvan că au fost bătute undeva în sudul Dunării.”
     “Piesele de aur au greutatea unui stater grecesc sau elenistic de 8 grame si ceva (in medie, cam 8,40-8,50 g), dar aspectul lor nu este de moneda greaca. Aceasta avea pastila mai groasa, care se batea la rece. Kosonii au pastila plata, batuta la cald, tehnica folosita de romani. In al doilea rand, figuratia acestor monede se inspira din denarul republican roman. Pe avers apare un vultur care sta pe o ghioaga, ghioaga lui Heracles, evident, si tine intr-una din gheare o cununa de laur. Aceasta este o imagine copiata de pe un denar roman republican de argint, batut in jurul anilor 120 i.Hr.
      Pe revers apare o alta imagine, un demnitar in toga, incadrat de doua personaje tot in toga care poarta niste manunchiuri pe umar. Este magistratul roman insotit de asa-numitii lictori, slujitorii lui, care poarta manunchiul de nuiele si securea cu doua taisuri, semn al autoritatii magistratului, care poate condamna la pedeapsa cu bataia sau cu decapitarea. Mesterii daci s-au inspirat din numismatica romana. Aici se cunoaste un asemenea tip de moneda batuta prin anii 50 i. Hr., numai ca pe pastila sa apare imaginea a doi magistrati, evident cei doi consuli, incadrati de doi lictori. Pe koson apare un singur demnitar, semn ca s-a dorit reprezentarea puterii personale a cuiva, infatisata cu mijloacele artei romane. Mai adaug faptul ca legenda monedei este in limba greaca, cu litere grecesti, si este cuvantul koson, scris cu sigma, a carui talcuire a dat batai de cap carturarilor europeni doua secole si mai bine.” (Aurora Petan)
     Pana nu demult, istoria kosonilor parea elucidata, baterea monedelor fiind atribuita unui urmas al lui Burebista – aici parerile fiind impartite: ori unui asa-numit administrator cu numele Koson (sau Cosoni, scrierea denumirii monedei fiind de origine greceasca) sau regelui dac Cotiso (dupa biografia lui Augustus facuta de Suetoniu in care autorul il denumeste Cosini pe cel care trebuia sa o ia de sotie pe Iulia la indemnul lui Octavianus). Aceasta ultima ipoteza, prescurtarea numelui din “Cotizoni” in “Cosini”, are o mare hiba, intrucat nume mult mai lungi au putut fi redate de-a lungul timpului pe monede…
Pe baza acestor informatii, un numismat german, in 1910, Max Bahrfeld de la Berlin, a concluzionat ca aceste monede au fost batute in zona Muntilor Orastiei, in vremea lui Octavian Augustus, dupa disparitia lui Burebista, probabil in pregatirea unui mare razboi cu romanii. Se stie ca statele din antichitate nu bateau permanent moneda, ci ocazional. O mare emisiune monetara avea loc atunci cand statul se astepta la mari cheltuieli. Avand in vedere aceasta informatie, explicatia lui Max Bahrfeld parea cea mai coerenta. La o analiza mai atenta, kosonii nu par sa fie dedicati unui rege sau sa reprezinte vreo personalitate, deoarece nu exista un portret pe nici una din fete.

     De aceea, presupunerea ca sub misteriosul cuvant “coson” se ascunde numele unui rege dac este greu de sustinut. Cum sa pui doar numele regelui, fara sa-i reprezinti si portretul? Si apoi, daca este vorba de un enigmatic rege dac, al carui nume e scris in greceste, de ce figureaza pe monede doar simboluri romane? Pe una din fete sunt reprezentate trei personaje, pe care le mai intalnim pe un singur tip de moneda romana, in vremea lui Brutus, unul dintre cei care au complotat impotriva lui Cezar: doi lictori incadrand intre ei un consul. Este vorba de Brutus insusi, insotit de lictori, in vremea consulatului sau, din anul 54. i.Hr. Pe cealalta fata, este figurata o acvila cu o coroana in cioc, tipar frecvent intalnit pe denarii republicani romani de argint. Nu putem sti care este fata monedei si care este reversul, cata vreme nu este reprezentat nici un portret. Conform analizelor facute de specialisti, s-a ajuns la concluzia ca aurul nu este transilvanean, ci provine din sudul Dunarii, de undeva din Balcani. Iata deci cosonul: un model hibrid de moneda, emis in afara Daciei, din aur strain, amestec intre simboluri de pe mai multe monede romane si un cuvant dintr-o limba necunoscuta, scris cu litere grecesti.
     Iata insa o explicatie plauzibila data de Aurora Petan, o deductie si o completare a teoriei lansate de Th. Mommsen, J. Friedlaender, V. Pârvan, B. Mitrea, H. Daicoviciu si alti cercetatori. Cata vreme e vorba de un model din vremea lui Brutus, cosonii au toate sansele sa aiba legatura cu acest personaj. Se presupune ca Brutus ar fi platit mercenari daci ca sa lupte alaturi de el la Philippi, in Macedonia, impotriva lui Antoniu si Octavian. Dupa uciderea lui Cezar (anul 44 i.Hr.), Brutus nu s-a bucurat de popularitate, caci Cezar era iubit de popor. S-a refugiat in Macedonia, unde a pus la cale, impreuna cu Cassius, rezistenta impotriva lui Antoniu si Octavian (viitorul imparat Augustus). In anul 42 a avut loc batalia de la Philippi, unde Brutus a fost infrant si s-a sinucis. Se presupune ca, in vederea acestei batalii, Brutus ar fi angajat un numar mare de mercenari daci, pentru plata carora ar fi emis in mod special aceasta moneda fara circulatie.
    In continuare o sa citez din articolele Aurorei Petan, cuvinte care elucideaza, dar care nasc alte intrebari pentru cei avizi de mistere…
     “Se pare ca toate firele acestei povesti duc in Macedonia. “Cosonul” tracic de argint este o imitatie dupa un model macedonean batut la Amphipolis (Coinarchives); Brutus s-a refugiat in Macedonia; ultima sa batalie s-a dat la Philippi, localitate aflata aproape de Amphipolis… Concluzia este destul de usor de tras: cosonii au fost batuti in Macedonia.
Brutus a batut cosoni de aur in cantitate mare, probabil la Amphipolis, unde exista un atelier de monetarie celebru. Cu aceste monede a platit oastea dacica, pentru a lupta alaturi de el, la Philippi. Imaginea consulului insotit de lictori de pe una din fete este cu siguranta a lui Brutus, caci numai el emisese la Roma o astfel de moneda. Si totusi, de ce a scris pe monede acest cuvant – “coson” – si de ce l-a scris in greceste? De ce nu a scris un cuvant latin, cu litere latine? Folosirea alfabetului grec pe cosoni nu se poate explica decat in doua feluri: fie cei care au batut monedele nu cunosteau decat scrierea greceasca, fie, fapt mai probabil, monedele erau destinate unor “barbari” care foloseau alfabetul grecesc. Fie amandoua.
     Ca macedonenii foloseau alfabetul grecesc e bine stiut. Iar ca dacii foloseau si ei acelasi alfabet este un lucru demonstrat de fragmentele de scriere gasite la Sarmizegetusa, Ocnita sau Carlomanesti. “Coson” era, probabil, un cuvant tracic sau macedonean. Este mai greu de acceptat ca ar fi un cuvant dacic, cata vreme il regasim si pe moneda traco-macedoneana de argint. Ce ar fi putut insemna? Nu putem sti. Pe aversul monedei trace se afla zeita Artemis, copiata dupa model macedonean, unde era insotita de textul “(provincia) Macedonia Prima” scris in greceste. Tracii au luat modelul si au scris altceva, intr-o alta limba… “Coson Droueis” ramane la fel de enigmatic ca si “Coson” de pe monedele dacice.
     De ce nu a folosit Brutus un cuvant dacic pe aceste monede? Poate ca nu stia limba dacilor sau poate “Coson” chiar este un cuvant dacic, ajuns, cine stie prin ce imprejurare, pe tetradrahma de argint a scitului Sauriacus. Poate e numele unei localitati, si n-ar fi cu totul de necrezut, caci la vreo 30-40 km de Philippi si la doar 10 km de Xanthus, oras asediat de Brutus, se afla localitatea Kossos. Oricum ar fi, e cert ca aceste splendide monede de aur provin din afara Daciei, foarte probabil din Macedonia, si la fel de probabil, au fost batute in preajma anului 43 i. Hr., la comanda lui Brutus, pentru a plati mercenari daci.
     De unde a avut Brutus atata aur? Sursele antice ne lamuresc. Istoricul Appian relateaza ca Polemocratia, vaduva printului trac Sadalas, speriata cu privire la soarta copilului, dupa ce sotul ei a fost asasinat, l-ar fi incredintat lui Brutus pe tanarul mostenitor, impreuna cu tezaurul regal. Sadalas fusese trimis de tatal sau, Cotys, sa il sprijine pe Pompei impotriva lui Cezar. Textul ne mai spune ca Brutus a transformat aceasta imensa cantitate de aur in monede. Deci, avem o sursa sigura care ne indica faptul ca e vorba de aur tracic, transformat in monede in Macedonia. Unii specialisti sustin ca pe monede ar fi tocmai numele acestui copil de vita regala, fiul lui Sadalas.
    Cu cine a batut Brutus palma? De buna seama, cu succesorul lui Burebista de la Sarmizegetusa Regia, cata vreme monedele au fost gasite, in marea lor majoritate, in Muntii Orastiei. Stim ca marele rege Burebista fusese impotriva lui Cezar (care intentiona sa cucereasca Dacia), sprijinindu-l pe Pompei, dar a fost inlaturat de la tron in urma unui complot in acelasi an cu Cezar. Apoi Brutus, asasinul lui Cezar, il plateste cu sume enorme pe uzurpatorul lui Burebista (al carui nume nu-l stim), ca sa-l sprijine impotriva succesorilor lui Cezar…. Stranii coincidente! Nu ar fi de mirare sa aflam, intr-o buna zi, ca Brutus si Cassius au avut un amestec in inlaturarea lui Burebista, ca ar fi finantat complotul, in schimbul promisiunii unui sprijin militar in Macedonia.
     Ce s-a intamplat mai departe? Cosonii au ajuns in Dacia si au fost tezaurizati. Nu au circulat niciodata. Nu stim cati daci s-au dus si cati s-au mai intors de pe campul de lupta de la Philippi. Stim insa un lucru straniu: multi cosoni au fost descoperiti la adancimi mici, chiar in iarba, adesea la radacinile copacilor. Nu par sa fi fost ingropati, ci mai degraba pierduti, imprastiati, poate in graba mare a unei retrageri. Altii au fost gasiti in pamant, bine tainuiti, in oale de lut. Altii, in albie de rau. Cosonii au constituit tezaure pretioase pana in vremea razboaielor cu romanii, cand am putea presupune ca, cel putin o parte din ei, au ajuns in mainile cuceritorilor. Si totusi, nu s-au gasit cosoni nicaieri in alta parte, decat in Dacia. Probabil au fost topiti de catre romani, caci era vorba de o moneda “barbara”, fara circulatie, a carei valoare consta exclusiv in aurul de 22 de carate din care era confectionata. Nu stim cati cosoni au luat si au topit romanii, dar stim ca, din evul mediu si pana astazi, numarul pieselor descoperite intamplator sau de cautatorii de comori pe teritoriul tarii noastre este de ordinul zecilor de mii… Si poate inca pe atat, daca nu mai mult, se afla inca in taina, in pamant ori sub albia vreunui rau, marturie a fabulosului tezaur dacic.

sursa : 2012en.ro

Campul Inimii

Activarea Campuli Inimii

Campul inimii – cel mai puternica energie vindecatoare din Univers 

     Fiecare cauza a bolilor inecpe mai intai printr-un dezechilibru in sistemul energetic al corpului, in mod specific ca si consecinta a modului in care inima comunica cu creierul si cu corpul. Daca rezolvi acest mod de comunicare, atunci nu mai exista, niciodata, nicio boala. Inima poate produce un camp electric de 100 de ori mai mare decat cel al creierului si un camp magnetic de 5.000 de ori mai mare. Pe care dintre cele doua (inima sau creier) il folosim pentru vindecare?

     Emotiile sunt vibratii care influenteaza in mod consistent realitatea noastra. Noi nu doar gandim si ne gasim drumul inainte de-a lungul zilei, a intalnirilor, al datoriilor, insa de asmenea simtim si credem acest drum. Rezultatul depinde de ambele aspecte. Pe scurt, cauza numarul unu a starii de sanatate este starea energetica si emotionala.  Modul in care te conectezi emotional la starea generala de sanatate si bunastare este mai important decat orice supliment, mancare, exercitiu fizic sau tratament. Exista o singura cauza a bolilor si are de-a face cu energia si dezechilibrele dintre frecventele existente in interiorul corpului nostru. Rezolvati acest aspect si boala nu poate exista… ar fi imposibil.

     Toate emotiile sunt variatii ale celor doua emotii de baza: frica si iubirea. Frica/stresul este contagioasa si produce contractii: blocheaza creativitatea, activitatea cerebrala, sistemul imunitar, perceptia selectiva si extinsa pe peioade indelungate de timp conduce la prabusire. Iubirea (emotiile si credintele pozitive) au un impact major si cauzeaza expansiune: a creativitatii, a rezistentei fizice si mentale, mai multa productivitate intr-un timp mai scurt datorita rapiditatii luarii deciziilor, datorita receptivitatii si perceptivitatii crescute. Aceasta este o chestiune de Matematica, de Matematica a Inimii (HeartMath- pentru ca descoperirile legate de aceste campuri ale inimii le datoram Institutului HeartMath): atunci cand cineva are o informatie corecta, ia decizii mai bune.

     Calitatea campului creat de fiecare din noi cu propria inima influenteaza propria realitate si experientele proprii.

     Cercetarea care este in spatele evolutie HeartMath a pornit de la ideea ca raspunsurile emotionale ale corpului la evenimente nu au loc intotdeauna prin intermediul unor procesari “venite din sus in jos” (de exemplu: creierul trimite semnale catre inima si alte organe si corpul raspunde in mod corespunzator). Mai degraba, este acum demonstrat ca deseori starile noastre emotionale declanseaza un raspuns din partea inimii care transmite semnale catre creier si alte organe, iar corpul raspunde in concordanta cu acestea. De exemplu, in timp ce comunicarea bi-directionala dintre sistemul cognitiv si emotional este legata direct fizic de creier, numarul de conexiuni ce pornesc de la centrul emotional catre centrii cognitivi este mai mare decat numarul de conexiuni inverse. Ati luat vreodata o decizie “pripita“? Ati facut ceva periculor in urma unui impuls? Ati facut ceva riscant pentru ca ati crezut in acel lucru? Acest studiu explica influenta pe care emotiile o au asupra capacitatii noastre de a actiona.

     De fapt, cerecetatorii de la HeartMath au aflat ca fiziologia si centrii nervosi ai inimii sunt atat de complecsi si activi, incat constituie un “creier” de sine statator, numit “mini-creier“. Stim cu totii ca inima contine celule care produc si elibereaza neoreninefrina si dopamina, neurotransmitatori ce pana nu de mult se credea ca sunt produsi numai de catre creier si de catre ganglionii din afara inimii. Chiar si mai remarcabila este descoperirea faptului ca inima produce oxitocina – “hormonul iubirii” – in concentratii mai mari decat cele produse de catre creier.

 

7 ACTIUNI SIMPLE PENTRU A CREA EMOTII POZITIVE:

      1. Canditi-va la prietenii care v-au ajutat azi. Multumiti-le din inima. Ganditi-va la ce aveti de facut chiar acum. Aveti certitudinea ca ca totul va merge bine din acest spatiu

     2. Ce va doriti sa faceti din punct de vedere profesional? Un proiect nou? Cu cine? Ganditi-va la acesta in detaliu, fiti cat mai la obiect si imaginati-va ca deja functioneaza.

     3. Mentineti sentimentele de sarbatoare ce se nasc in inima. Din acest spatiu faceti actiunile necesare ca sa aduceti in mainfestare ce doriti.

     4. Gasiti moduri in care sa va ajutati colegii, sau sa ii faceti sa simta ca va pasa. Faceti un act (in)vizibil de buntate pe zi, sau chiar mai multe daca doriti.

     5. Inainte de a va incepe ziua multumiti pentru viata si imaginati-va cum vreti sa fie.

     6. Cand va terminati ziua si va curatati de emotiile negative (care se nasc din frica ce provine din cunoasterea faptului ca ceea ce stim este o iluzie). Nu le duceti acasa si nici nu le pastrati pentru a doua zi.

     7. Zambiti – Criza este efectiv aici: ritmul innebunitor al societatii, asaltul de a face prea multe in prea putin timp si cu prea putine resurse. A fi in momentul prezent este doar un concept pe care marea majoritate dintre noi nu prea stim sa il aplicam in viata de zi cu zi. Frica este larg raspandita si ne polueaza la nivel celular: hipertensiune, boli autoimune, cancer, infertilitate, probleme cronice de spate, anxietate si depresie; lista ar putea continua pentru eternitate. Diferenta sta in modul in care noi interpretam criza pentru ca putem fi in pace completa in mijlocul haosului.

Putem sa traim viata pe care ne-o dorim? Putem sa fim autentici in ceea ce spunem? Putem sa ne identificam si sa eliberam credintele limitative pentru a putea putea merge sincer si total catre compasiune, abundenta, iubire si conexiune. Daruirea voastra se va vedea in corpul si in intentiile voastre.

sursa:  noulpamant.ro

Manuscrisul Voynich

     In anul 1912, acest manuscris a fost cumpărat de un anticar american pe nume Wilfred Voynich, motiv pentru care a rămas cunoscut sub numele de Manuscrisul Voynich. Când Voynich a trimis copii ale documentului experţilor epocii, aceştia au declarat că marea majoritate a celor o sută de plante ilustrate în manuscris nu sunt de pe planeta noastră. Unele ilustraţii arătau ca un ţesut privit la microscop, iar altele prezentau sisteme stelare şi constelaţii. Cei mai buni spărgători de coduri din serviciile secrete ale Statelor Unite au încercat în timpul celor două războaie mondiale să descifreze ceea ce au numit „cel mai misterios manuscris din lume”, dar nu au reuşit. William Romaine Newbold, profesor la Universitatea Pennsylvania, a pretins în anul 1921 că a reuşit să descifreze o parte din manuscris.

      Iată un fragment din textul obţinut de el:
„Am văzut într-o oglindă concavă o stea în formă de melc între ombilicul lui Pegas, brâul Andromedei şi capul Cassiopeei”.
Această descriere este corectă, la fel ca şi ilustraţia nebuloasei Andromedei, dar acestea sunt prezentate dintr-un unghi care nu poate fi vizibil de pe pământ! Acest manuscris este doar un exemplu al cunoaşterii la care a avut acces de mii de ani Frăţia, în timp ce cealaltă aripă a sa, religia, a menţinut masele într-o ignoranţă neagră.

sursa: Dragos Anunnaki

Axa lumii în Masivul Godeanu?

      Miturile sumeriene, egiptene, mayaşe, chineze, ca să cităm numai pe cele mai cunoscute, vorbesc despre fluviul ceresc al creaţiei, denumit când coloana de susţinere a cerului, când croodil sau dragon. Cert este că toate aceste denumiri se referă la cordonul ombilical care făcea legătura dintre Cer şi Pământ, fiind o poartă de legătură cu Universul, nimeni alta decât ceea ce anticii o denumeau Axis Mundi (Axa Lumii). Conform unei teorii controversate, dar nu lipsită de argumente, prin axa lumii, favorizată de puternicul flux energetic au debarcat extratereştrii, creând Oamenii Primordiali. După unii cercetători în frunte cu gen. V. Dragomir, Axa Lumii trece prin maximul energetic al planetei, situat în Masivul Godeanu, după alţii ar trece prin muntele sacru al dacilor – Kogaionon.
      Adamclisi, ”pământul lui Adam”, conţine codul genetic
Conform Scripturii, Dumnezeu a creat din lut prima fiinţă oemnească, pe Adam, care în limba ebraică înseamnă Om. În 2003, cercetătorii amerciani şi francezi au ajuns, independent unii de alţii, la concluzia senzaţională că elementele de bază ale vieţii biologice se ascund în pământul obişnuit, confirmând concepţia biblică a originii omului. Isabela Iorga ajunge la concluzia că, prin numele de Adam se înţelege ADN-ul uman, care conţine însuşi codul genetic al organismului, intrat în subconştientul popoarelor drept Arborele Vieţii. Scriitorul E. Delcea remarcă pe bună dreptate că respectivul „arbore” este unul dintre cele mai vechi elemente decorative prezente în arta populră românească. Prof. T. Diaconu, pe baza unei metode proprii de analiză a scrierii hieratice (sfinte), scrie despre cuvântul Adamclisi că are două părţi clare, Adam şi Clisi, iar înţelesul este „pământul lui Adam”. Or, încă din paleoliticul mijlociu (100.000-40.000 î.e.n.), peşterile Cheia (La Izvoare) şi Târguşor (La Adam) din Dobrogea au fost locuite. Dr. D.D. Farcaş, vicepreşedintele Asociaţiei pentru Studiul Fenomenelor Aerospaţiale Neidentificate din România, apreciază că prezenţa extratereştrilor pe Terra datează de cel puţin 25.000 de ani. Într-o cronologie discutabilă, E.Delcea coboară „experineţele” extratereştrilor în spaţiul carpato-danubiano-pontic, acum 10 milioane de ani, având ca rezultat populaţia „ramani”, toate civilizaţiile terestre având iniţiatori veniţi din „zona stelei Sirius din Constelaţia Orion”. În sprijinul teoriei că Oamenii Primordiali au fost pe plaiuri mioritice, scriitorul respectiv aduce ca argument „Australopithecus Oltensis” de la Bugiuleşti (Vâlcea) cu o vechime de două milioane de ani, dar aici este vorba numai de oase de animale folosite ca unelte, singura dovadă certă ca vechime (cca 50.000 de ani) fiind falanga de picior a unui om de tip Neanderthal, descoperit la Ohaba-Ponor (Retezat), lăsând la o parte controversele legate de subiect, cecetările recente duc către localizarea Edenului inclusiv în Carpaţi şi la Dunăre.
      Herculane, cel mai încărcat punct energetic din lume ?
Cercetătorii geneticieni de la Berkeley (California), comparând tipul de ADN mitocondrial – care se transmite numai pe linie maternă – au ajuns la concluzia pe atât de indicutabilă, pe atât de senzaţională că toţi oamenii de pe Pământ se trag dintr-o singură femeie, care a trăit acum 350-200 de mii de ani. Deci Eva biblică, a cărei nume înseamnă în ebraică „viaţă”, a existat, completând perfectul echilibru al Creaţiei şi e posibil ca acele fiinţe perfecte de tip Havva (Eva), create din eter şi apă, să fie chiar „îngerii din ceruri”, respectiv cei 144.000 de sori cu care a coborât Dumnezeu pe Pământ. Adam şi Eva trăiau pe mirificul Eden, unde totul era învăluit într-o lumină roz, rezultată din reflexia razelor pe suprafaţă boleţi de gheaţă din jurul Terrei, devedindu-se experimental că erau asigurate condiţii optime atât pentru conservarea ADN-ului uman în starea iniţială, cât şi pentru dezvoltarea optimă a celulelor plantelor. Spţiul cu vegetaţie luxuriantă al Edenului trebuie lărgit la patru fluvii: Ghihon (Nilul), Hidechel (Tigrul), Eufrat şi Pison. În ce priveşte Pisonul există două variante, dar între Gange şi Dunăre, ambele considerate sfinte, considerăm că varianta corectă ar fi Dunărea, locuitorii antici riverani numindu-se fisoniţi sau dabieni care, în opinia lui Pseudo Cesarius erau foarte cucernici, abţinându-se de la „consumul legitim şi nevinovat al cărnii”. I. Iorga deduce că ţara Havila se afla la nord de Dunăre, fiind de acord cu scriitorul S. Coryll, care echivalează Havila cu Valhia. Pare o teorie dstul de greu de digerat, dar N. Densuşianu, membru corespondent al Academiei, a murit convins că centrul „populaţiunii neolitice din Europa, al oamenilor născuţi din pământ, a fost în zona Porţile de Fier-Munţii Bucegi-Munţii Buzăului. Marele istoric V. Pârvan scrie că eroul Hercule, de la care îşi trage numele staţiunea Herculane era dac. Celbrul bioenergetician Iulian Urziceanu, primit de însuşi Papa Ioan Paul al II-lea, a constat că „la Băile Herculane la Cascadă, spre 7 izvoare (...) este cel mai încărcat punct energetic din lume”. În zonă, la Peştera Hoţilor, s-a semnalat prezenţa unor vânători şi pescari acum 10.000 de ani, iar puţin mai departe, la Toteşti în ţinutul Haţegului, au fost găsite brăţări de aur în chip de capete de viperă din specia Amodites, specie comună în tot SV Daciei şi, după cum se ştie, şarpele a fost vârful de lance care a dus în Grădina Raiului l „păcatul de moarte”. Conform mitologiei Hercule (dac)a avut cu Echidna (tracă) trei fii din care se trag neamurile înfrăţite ale agathyrşilor, gelonilor şi sciţilor, înrudite bineînţeles cu dacii şi tracii. După Homer, sciţii ocupau întreaga regiune de nord a lumii vechi cunoscute sub numele de „Terra antiqua”. Socotindu-i pe pelasgi drept strămoşi a ramanilor, avâd unul dintre „centre” la Porţile de Fier, se poate lansa supoziţia că Edenul se întindea şi la nord de Dunăre, la Herculane, unde există şi o climă submediteraneană care păstează până astăzi exemplare endemice a unei flori luxuriante care exista înainte să aibă loc procesul de separare a polilor. Nu trebuie ignorată complet teoria lui Rene Guenon, unul dintre cei mai mari savanţi sufişti ai sec. Al XX-lea, potrivit căreia Axa Lumii nu coincide în mod necesar nici cu axa de rotaţie şi nici cu axa magnetică a Pământului, deşi acest lucru se poate întâmpla uneori.
      Porţi de legătură cu Universul, în Carpaţii româneşti
Întorcându-ne la miturile antice, trebuie specificat că Axis Mundi era canalul de energie cosmică. N. Densuşianu menţionează că „după ideile astronomice şi geografice ale Antichităţii clasice, Polul Nordic, în jurul căruia se învârtea Universul, atingea Pământul lângă Dunăre, pe teritoriul geţilor, în particular pe Munţii Rhipaei (Carpaţii Meridionali). Conform aceloraşi idei, osia sau axa în jurul căreia se învârtea Cerul, trecea prin centrul Pământului, deci şi Universul şi Terra aveau o axă comună – Axis Mundi sau Axa Lumii. Cei care susţin că leagănul omenirii se află în spaţiul carpato-danubiano-pontic, localizează axa respectivă pe muntele sfânt al dacilor, Kogaion. A preciza este o problemă controversată. După patru ani de cercetări sidue, ing. C. Pânculescu este convinsă că Kogaionul, centrul energetic-informaţional al Terrei, se află în Bucegi, mai precis pe vârful Bucura-Dumbrava din apropierea vârfului Omu. Este o ipoteză care trebuie verificată, dar relatările unor personalităţi demne de toată încrederea indică că s-au încărcat energetic pentru o perioadă de timp, după ce au vizitat platoul Bucegilor, iar în jurul Sfinxului, a fost observat un halou de lumină cu efecte benefice asupra organismului. Este posibil ca datorită fluxlui enrgetic favorabil, la primii paşi ai evoţiei umanităţii prin „poarta Kogaionului” să fi venit reprezentanţii unei civilizaţii extraterestre, care a îndrumat omenirea. Alţii localizează această poartă în Peştera Ialomicioarei din Bucegi, unde au loc fenomene paranormale, unul fiind că lămpile se sting în timp ce lumânările rămân aprinse. Mai aproape de realitate sunt cei care localizează Kogaionul în masivul Godeanu, cel mai sălbatic şi mai puţin cercetat din Carpaţii româneşti, teoria lui Al. Borza care localizează arbitrar muntele sfânt pe Vârful Gugu ân masivul Ţarcu (Banat), nerezistând criticii Gen. V. Dragomir a demonstrat ştiinţific că punctul geografic cel mai înalt din punct de vedere al planetei este Masivul Godeanu. Fenomenul a fost demonstrat de V. Dragomir pe cale astro-geodezică şi gravimetrică în Godeanu creându-se un câmp magnetic atât de puternic încât câmpul gravitaţional capătă ondulaţii.
      „Luate-ar Gaia”, o expresie plină de tâlc
Fireşte că, în legătură cu ipoteza existenţei Axei Lumii pe plaiuri mioritice ca poartă energetică spre Univers, viitorul ne va aduce surprize. Miturile dogonilor – mic popor african de pe teritoriul Republicii Mali – povesteau despre venirea pe Pământ, într-o „arcă rotitoare” a unor fiinţe legate de sistemul astral al lui Sirius. Dogonii ţtiau că în jurul lui Sirius A se roteşte Sirius C, astru nedescoperit încă. Se presupune doar că Geea sau Gaia antică, Zeiţa Mamă a Pământului primoridal, ar avea biocâmp, comportându-se ca o fiinţă vie. De la geto-daci, care se credeau nemuritori, ne-a rămas o expresie plină de tâlc: „Luate-ar gaia”. E bine ca fiecare dintre noi să mediteze la sensurile ei, într-o lume ce face parte ditr-un sistem mai amplu cu organizare de sine-stătătoare, în care mecanismul de corectare este însăşi Axa Lumii

...de Petre Dogaru

 http://enciclopediagetodacilor.blogspot.ro