TRACII

Tracii sunt cei mai vechi locuitori din spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic

Zamolxe's Blog

Am creat acest blog in speranta ca voi reusi sa va readuc interesul pentru istoria romanilor.
Cine suntem? De unde venim? Care sunt stramosii nostri?
Acestea sunt intrebari pe care ar trebui sa si le puna fiecare , incercand sa afle cat mai mult.

Textele de pe acest blog nu sunt scrise de mine pentru ca nu sunt istoric, sunt doar pasionat de istorie. O sa mentionez de fiecare data sursa acestor articole de pe blog.

Propunere Pentru Noul Drapel Al Romaniei

duminică, 28 septembrie 2014

Secretele Kosonilor

      Kosonul este singura moneda de aur din epoca regalitatii dacice, dar nu exista dovezi ca a fost emisa de daci. Ea imita denarii romani republicani din vremea lui Brutus – unul din asasinii lui Cezar -, dar specialistii inca nu au lamurit toate aspectele legate de kosoni. Toti kosonii au fost descoperiti in Transilvania, marea majoritate a lor chiar in zona cetatilor dacice din Muntii Orastiei -, dar nici unul in sapaturi arheologice profesioniste. Nicaieri in alta parte a lumii nu s-au descoperit kosoni, semn ca aceste monede nu au circulat.
koson-3
     “Exista doua tipuri de kosoni: cei cu monograma – care sunt cei mai numerosi – si cei fara monograma, extrem de putini. Inainte de 1990, aveam cunostinta de cateva exemplare fara monograma. Acum exista cateva zeci. Kosonii cu monograma – peste o mie, pe site-urile specializate de pe Internet – nu sunt din aur transilvan. Este in mod clar vorba de aur din alte surse, probabil de la sudul Dunarii, aur rafinat balcanic. In schimb, kosonii fara monograma sunt foarte probabil din aur de-al nostru
     Se pare ca dacii au incercat sa imite aceasta moneda, dar au batut exemplare putine. Chiar si lucratura monedelor din aceasta categorie este mai grosiera decat a celorlalti kosoni, semn ca e vorba de imitatii.”
In acest sens sta marturia lucrarea “Cercetari numismatice” (B. Constantinescu, V. Cojocaru, R.Burgoi) din care citez: “… Au fost folosite metodele FRX şi AAP, aceasta din urmă pentru a determina prezenţa eventualelor elemente-urmă specifice aurului transilvan. [Kosonii cu monograma] au compoziţia Cu-Ag foarte apropiată de cea a pseudo-Lysimachilor (Ag până în 5%, Cu până în 0.30%). [Kosonul fără monogramă], de provenienţă necunoscută – are mult argint (10.71%) şi cupru (0.85%), fiind oarecum asemănător compoziţiei aurului nativ transilvan (Ag între 10% şi 30%). AAP nu a indicat prezenţa în aceste monede a elementelor-urmă specifice aurului din Munţii Apuseni (As, Hg, Te, Sb).
     Concluzia este că aliajul kosonilor [cu monograma] fie nu este electrum (aur nativ), fie nu provine din Transilvania, fiind cel mai probabil aur de tipul celui care circula în Balcani în epocă. Asemănarea cu pseudo-Lysimachii indică faptul că aceste monede au fost bătute de meşteri greci, posibil chiar itineranţi, ceea ce face ca ipoteza baterii lor în Dacia să nu fie definitiv înlăturată. Totuşi, faptul că nu a fost folosit aur transilvan şi similitudinea compoziţiei lor cu cea a monedelor de tip pseudo-Lysimach înclină balanţa spre ipoteza lui Pârvan că au fost bătute undeva în sudul Dunării.”
     “Piesele de aur au greutatea unui stater grecesc sau elenistic de 8 grame si ceva (in medie, cam 8,40-8,50 g), dar aspectul lor nu este de moneda greaca. Aceasta avea pastila mai groasa, care se batea la rece. Kosonii au pastila plata, batuta la cald, tehnica folosita de romani. In al doilea rand, figuratia acestor monede se inspira din denarul republican roman. Pe avers apare un vultur care sta pe o ghioaga, ghioaga lui Heracles, evident, si tine intr-una din gheare o cununa de laur. Aceasta este o imagine copiata de pe un denar roman republican de argint, batut in jurul anilor 120 i.Hr.
      Pe revers apare o alta imagine, un demnitar in toga, incadrat de doua personaje tot in toga care poarta niste manunchiuri pe umar. Este magistratul roman insotit de asa-numitii lictori, slujitorii lui, care poarta manunchiul de nuiele si securea cu doua taisuri, semn al autoritatii magistratului, care poate condamna la pedeapsa cu bataia sau cu decapitarea. Mesterii daci s-au inspirat din numismatica romana. Aici se cunoaste un asemenea tip de moneda batuta prin anii 50 i. Hr., numai ca pe pastila sa apare imaginea a doi magistrati, evident cei doi consuli, incadrati de doi lictori. Pe koson apare un singur demnitar, semn ca s-a dorit reprezentarea puterii personale a cuiva, infatisata cu mijloacele artei romane. Mai adaug faptul ca legenda monedei este in limba greaca, cu litere grecesti, si este cuvantul koson, scris cu sigma, a carui talcuire a dat batai de cap carturarilor europeni doua secole si mai bine.” (Aurora Petan)
     Pana nu demult, istoria kosonilor parea elucidata, baterea monedelor fiind atribuita unui urmas al lui Burebista – aici parerile fiind impartite: ori unui asa-numit administrator cu numele Koson (sau Cosoni, scrierea denumirii monedei fiind de origine greceasca) sau regelui dac Cotiso (dupa biografia lui Augustus facuta de Suetoniu in care autorul il denumeste Cosini pe cel care trebuia sa o ia de sotie pe Iulia la indemnul lui Octavianus). Aceasta ultima ipoteza, prescurtarea numelui din “Cotizoni” in “Cosini”, are o mare hiba, intrucat nume mult mai lungi au putut fi redate de-a lungul timpului pe monede…
Pe baza acestor informatii, un numismat german, in 1910, Max Bahrfeld de la Berlin, a concluzionat ca aceste monede au fost batute in zona Muntilor Orastiei, in vremea lui Octavian Augustus, dupa disparitia lui Burebista, probabil in pregatirea unui mare razboi cu romanii. Se stie ca statele din antichitate nu bateau permanent moneda, ci ocazional. O mare emisiune monetara avea loc atunci cand statul se astepta la mari cheltuieli. Avand in vedere aceasta informatie, explicatia lui Max Bahrfeld parea cea mai coerenta. La o analiza mai atenta, kosonii nu par sa fie dedicati unui rege sau sa reprezinte vreo personalitate, deoarece nu exista un portret pe nici una din fete.

     De aceea, presupunerea ca sub misteriosul cuvant “coson” se ascunde numele unui rege dac este greu de sustinut. Cum sa pui doar numele regelui, fara sa-i reprezinti si portretul? Si apoi, daca este vorba de un enigmatic rege dac, al carui nume e scris in greceste, de ce figureaza pe monede doar simboluri romane? Pe una din fete sunt reprezentate trei personaje, pe care le mai intalnim pe un singur tip de moneda romana, in vremea lui Brutus, unul dintre cei care au complotat impotriva lui Cezar: doi lictori incadrand intre ei un consul. Este vorba de Brutus insusi, insotit de lictori, in vremea consulatului sau, din anul 54. i.Hr. Pe cealalta fata, este figurata o acvila cu o coroana in cioc, tipar frecvent intalnit pe denarii republicani romani de argint. Nu putem sti care este fata monedei si care este reversul, cata vreme nu este reprezentat nici un portret. Conform analizelor facute de specialisti, s-a ajuns la concluzia ca aurul nu este transilvanean, ci provine din sudul Dunarii, de undeva din Balcani. Iata deci cosonul: un model hibrid de moneda, emis in afara Daciei, din aur strain, amestec intre simboluri de pe mai multe monede romane si un cuvant dintr-o limba necunoscuta, scris cu litere grecesti.
     Iata insa o explicatie plauzibila data de Aurora Petan, o deductie si o completare a teoriei lansate de Th. Mommsen, J. Friedlaender, V. Pârvan, B. Mitrea, H. Daicoviciu si alti cercetatori. Cata vreme e vorba de un model din vremea lui Brutus, cosonii au toate sansele sa aiba legatura cu acest personaj. Se presupune ca Brutus ar fi platit mercenari daci ca sa lupte alaturi de el la Philippi, in Macedonia, impotriva lui Antoniu si Octavian. Dupa uciderea lui Cezar (anul 44 i.Hr.), Brutus nu s-a bucurat de popularitate, caci Cezar era iubit de popor. S-a refugiat in Macedonia, unde a pus la cale, impreuna cu Cassius, rezistenta impotriva lui Antoniu si Octavian (viitorul imparat Augustus). In anul 42 a avut loc batalia de la Philippi, unde Brutus a fost infrant si s-a sinucis. Se presupune ca, in vederea acestei batalii, Brutus ar fi angajat un numar mare de mercenari daci, pentru plata carora ar fi emis in mod special aceasta moneda fara circulatie.
    In continuare o sa citez din articolele Aurorei Petan, cuvinte care elucideaza, dar care nasc alte intrebari pentru cei avizi de mistere…
     “Se pare ca toate firele acestei povesti duc in Macedonia. “Cosonul” tracic de argint este o imitatie dupa un model macedonean batut la Amphipolis (Coinarchives); Brutus s-a refugiat in Macedonia; ultima sa batalie s-a dat la Philippi, localitate aflata aproape de Amphipolis… Concluzia este destul de usor de tras: cosonii au fost batuti in Macedonia.
Brutus a batut cosoni de aur in cantitate mare, probabil la Amphipolis, unde exista un atelier de monetarie celebru. Cu aceste monede a platit oastea dacica, pentru a lupta alaturi de el, la Philippi. Imaginea consulului insotit de lictori de pe una din fete este cu siguranta a lui Brutus, caci numai el emisese la Roma o astfel de moneda. Si totusi, de ce a scris pe monede acest cuvant – “coson” – si de ce l-a scris in greceste? De ce nu a scris un cuvant latin, cu litere latine? Folosirea alfabetului grec pe cosoni nu se poate explica decat in doua feluri: fie cei care au batut monedele nu cunosteau decat scrierea greceasca, fie, fapt mai probabil, monedele erau destinate unor “barbari” care foloseau alfabetul grecesc. Fie amandoua.
     Ca macedonenii foloseau alfabetul grecesc e bine stiut. Iar ca dacii foloseau si ei acelasi alfabet este un lucru demonstrat de fragmentele de scriere gasite la Sarmizegetusa, Ocnita sau Carlomanesti. “Coson” era, probabil, un cuvant tracic sau macedonean. Este mai greu de acceptat ca ar fi un cuvant dacic, cata vreme il regasim si pe moneda traco-macedoneana de argint. Ce ar fi putut insemna? Nu putem sti. Pe aversul monedei trace se afla zeita Artemis, copiata dupa model macedonean, unde era insotita de textul “(provincia) Macedonia Prima” scris in greceste. Tracii au luat modelul si au scris altceva, intr-o alta limba… “Coson Droueis” ramane la fel de enigmatic ca si “Coson” de pe monedele dacice.
     De ce nu a folosit Brutus un cuvant dacic pe aceste monede? Poate ca nu stia limba dacilor sau poate “Coson” chiar este un cuvant dacic, ajuns, cine stie prin ce imprejurare, pe tetradrahma de argint a scitului Sauriacus. Poate e numele unei localitati, si n-ar fi cu totul de necrezut, caci la vreo 30-40 km de Philippi si la doar 10 km de Xanthus, oras asediat de Brutus, se afla localitatea Kossos. Oricum ar fi, e cert ca aceste splendide monede de aur provin din afara Daciei, foarte probabil din Macedonia, si la fel de probabil, au fost batute in preajma anului 43 i. Hr., la comanda lui Brutus, pentru a plati mercenari daci.
     De unde a avut Brutus atata aur? Sursele antice ne lamuresc. Istoricul Appian relateaza ca Polemocratia, vaduva printului trac Sadalas, speriata cu privire la soarta copilului, dupa ce sotul ei a fost asasinat, l-ar fi incredintat lui Brutus pe tanarul mostenitor, impreuna cu tezaurul regal. Sadalas fusese trimis de tatal sau, Cotys, sa il sprijine pe Pompei impotriva lui Cezar. Textul ne mai spune ca Brutus a transformat aceasta imensa cantitate de aur in monede. Deci, avem o sursa sigura care ne indica faptul ca e vorba de aur tracic, transformat in monede in Macedonia. Unii specialisti sustin ca pe monede ar fi tocmai numele acestui copil de vita regala, fiul lui Sadalas.
    Cu cine a batut Brutus palma? De buna seama, cu succesorul lui Burebista de la Sarmizegetusa Regia, cata vreme monedele au fost gasite, in marea lor majoritate, in Muntii Orastiei. Stim ca marele rege Burebista fusese impotriva lui Cezar (care intentiona sa cucereasca Dacia), sprijinindu-l pe Pompei, dar a fost inlaturat de la tron in urma unui complot in acelasi an cu Cezar. Apoi Brutus, asasinul lui Cezar, il plateste cu sume enorme pe uzurpatorul lui Burebista (al carui nume nu-l stim), ca sa-l sprijine impotriva succesorilor lui Cezar…. Stranii coincidente! Nu ar fi de mirare sa aflam, intr-o buna zi, ca Brutus si Cassius au avut un amestec in inlaturarea lui Burebista, ca ar fi finantat complotul, in schimbul promisiunii unui sprijin militar in Macedonia.
     Ce s-a intamplat mai departe? Cosonii au ajuns in Dacia si au fost tezaurizati. Nu au circulat niciodata. Nu stim cati daci s-au dus si cati s-au mai intors de pe campul de lupta de la Philippi. Stim insa un lucru straniu: multi cosoni au fost descoperiti la adancimi mici, chiar in iarba, adesea la radacinile copacilor. Nu par sa fi fost ingropati, ci mai degraba pierduti, imprastiati, poate in graba mare a unei retrageri. Altii au fost gasiti in pamant, bine tainuiti, in oale de lut. Altii, in albie de rau. Cosonii au constituit tezaure pretioase pana in vremea razboaielor cu romanii, cand am putea presupune ca, cel putin o parte din ei, au ajuns in mainile cuceritorilor. Si totusi, nu s-au gasit cosoni nicaieri in alta parte, decat in Dacia. Probabil au fost topiti de catre romani, caci era vorba de o moneda “barbara”, fara circulatie, a carei valoare consta exclusiv in aurul de 22 de carate din care era confectionata. Nu stim cati cosoni au luat si au topit romanii, dar stim ca, din evul mediu si pana astazi, numarul pieselor descoperite intamplator sau de cautatorii de comori pe teritoriul tarii noastre este de ordinul zecilor de mii… Si poate inca pe atat, daca nu mai mult, se afla inca in taina, in pamant ori sub albia vreunui rau, marturie a fabulosului tezaur dacic.

sursa : 2012en.ro

miercuri, 24 septembrie 2014

Campul Inimii

Activarea Campuli Inimii

Campul inimii – cel mai puternica energie vindecatoare din Univers 

     Fiecare cauza a bolilor inecpe mai intai printr-un dezechilibru in sistemul energetic al corpului, in mod specific ca si consecinta a modului in care inima comunica cu creierul si cu corpul. Daca rezolvi acest mod de comunicare, atunci nu mai exista, niciodata, nicio boala. Inima poate produce un camp electric de 100 de ori mai mare decat cel al creierului si un camp magnetic de 5.000 de ori mai mare. Pe care dintre cele doua (inima sau creier) il folosim pentru vindecare?
     Emotiile sunt vibratii care influenteaza in mod consistent realitatea noastra. Noi nu doar gandim si ne gasim drumul inainte de-a lungul zilei, a intalnirilor, al datoriilor, insa de asmenea simtim si credem acest drum. Rezultatul depinde de ambele aspecte. Pe scurt, cauza numarul unu a starii de sanatate este starea energetica si emotionala.  Modul in care te conectezi emotional la starea generala de sanatate si bunastare este mai important decat orice supliment, mancare, exercitiu fizic sau tratament. Exista o singura cauza a bolilor si are de-a face cu energia si dezechilibrele dintre frecventele existente in interiorul corpului nostru. Rezolvati acest aspect si boala nu poate exista… ar fi imposibil.
hearttt-1050x997
     Toate emotiile sunt variatii ale celor doua emotii de baza: frica si iubirea. Frica/stresul este contagioasa si produce contractii: blocheaza creativitatea, activitatea cerebrala, sistemul imunitar, perceptia selectiva si extinsa pe peioade indelungate de timp conduce la prabusire. Iubirea (emotiile si credintele pozitive) au un impact major si cauzeaza expansiune: a creativitatii, a rezistentei fizice si mentale, mai multa productivitate intr-un timp mai scurt datorita rapiditatii luarii deciziilor, datorita receptivitatii si perceptivitatii crescute. Aceasta este o chestiune de Matematica, de Matematica a Inimii (HeartMath- pentru ca descoperirile legate de aceste campuri ale inimii le datoram Institutului HeartMath): atunci cand cineva are o informatie corecta, ia decizii mai bune.
     Calitatea campului creat de fiecare din noi cu propria inima influenteaza propria realitate si experientele proprii.
     Cercetarea care este in spatele evolutie HeartMath a pornit de la ideea ca raspunsurile emotionale ale corpului la evenimente nu au loc intotdeauna prin intermediul unor procesari “venite din sus in jos” (de exemplu: creierul trimite semnale catre inima si alte organe si corpul raspunde in mod corespunzator). Mai degraba, este acum demonstrat ca deseori starile noastre emotionale declanseaza un raspuns din partea inimii care transmite semnale catre creier si alte organe, iar corpul raspunde in concordanta cu acestea. De exemplu, in timp ce comunicarea bi-directionala dintre sistemul cognitiv si emotional este legata direct fizic de creier, numarul de conexiuni ce pornesc de la centrul emotional catre centrii cognitivi este mai mare decat numarul de conexiuni inverse. Ati luat vreodata o decizie “pripita“? Ati facut ceva periculor in urma unui impuls? Ati facut ceva riscant pentru ca ati crezut in acel lucru? Acest studiu explica influenta pe care emotiile o au asupra capacitatii noastre de a actiona.
     De fapt, cerecetatorii de la HeartMath au aflat ca fiziologia si centrii nervosi ai inimii sunt atat de complecsi si activi, incat constituie un “creier” de sine statator, numit “mini-creier“. Stim cu totii ca inima contine celule care produc si elibereaza neoreninefrina si dopamina, neurotransmitatori ce pana nu de mult se credea ca sunt produsi numai de catre creier si de catre ganglionii din afara inimii. Chiar si mai remarcabila este descoperirea faptului ca inima produce oxitocina – “hormonul iubirii” – in concentratii mai mari decat cele produse de catre creier.

 

7 ACTIUNI SIMPLE PENTRU A CREA EMOTII POZITIVE:

      1. Canditi-va la prietenii care v-au ajutat azi. Multumiti-le din inima. Ganditi-va la ce aveti de facut chiar acum. Aveti certitudinea ca ca totul va merge bine din acest spatiu
     2. Ce va doriti sa faceti din punct de vedere profesional? Un proiect nou? Cu cine? Ganditi-va la acesta in detaliu, fiti cat mai la obiect si imaginati-va ca deja functioneaza.
     3. Mentineti sentimentele de sarbatoare ce se nasc in inima. Din acest spatiu faceti actiunile necesare ca sa aduceti in mainfestare ce doriti.
     4. Gasiti moduri in care sa va ajutati colegii, sau sa ii faceti sa simta ca va pasa. Faceti un act (in)vizibil de buntate pe zi, sau chiar mai multe daca doriti.
     5. Inainte de a va incepe ziua multumiti pentru viata si imaginati-va cum vreti sa fie.
     6. Cand va terminati ziua si va curatati de emotiile negative (care se nasc din frica ce provine din cunoasterea faptului ca ceea ce stim este o iluzie). Nu le duceti acasa si nici nu le pastrati pentru a doua zi.
     7. Zambiti – Criza este efectiv aici: ritmul innebunitor al societatii, asaltul de a face prea multe in prea putin timp si cu prea putine resurse. A fi in momentul prezent este doar un concept pe care marea majoritate dintre noi nu prea stim sa il aplicam in viata de zi cu zi. Frica este larg raspandita si ne polueaza la nivel celular: hipertensiune, boli autoimune, cancer, infertilitate, probleme cronice de spate, anxietate si depresie; lista ar putea continua pentru eternitate. Diferenta sta in modul in care noi interpretam criza pentru ca putem fi in pace completa in mijlocul haosului.
Putem sa traim viata pe care ne-o dorim? Putem sa fim autentici in ceea ce spunem? Putem sa ne identificam si sa eliberam credintele limitative pentru a putea putea merge sincer si total catre compasiune, abundenta, iubire si conexiune. Daruirea voastra se va vedea in corpul si in intentiile voastre.
sursa:  noulpamant.ro

Manuscrisul Voynich

     In anul 1912, acest manuscris a fost cumpărat de un anticar american pe nume Wilfred Voynich, motiv pentru care a rămas cunoscut sub numele de Manuscrisul Voynich. Când Voynich a trimis copii ale documentului experţilor epocii, aceştia au declarat că marea majoritate a celor o sută de plante ilustrate în manuscris nu sunt de pe planeta noastră. Unele ilustraţii arătau ca un ţesut privit la microscop, iar altele prezentau sisteme stelare şi constelaţii. Cei mai buni spărgători de coduri din serviciile secrete ale Statelor Unite au încercat în timpul celor două războaie mondiale să descifreze ceea ce au numit „cel mai misterios manuscris din lume”, dar nu au reuşit. William Romaine Newbold, profesor la Universitatea Pennsylvania, a pretins în anul 1921 că a reuşit să descifreze o parte din manuscris.
      Iată un fragment din textul obţinut de el:
„Am văzut într-o oglindă concavă o stea în formă de melc între ombilicul lui Pegas, brâul Andromedei şi capul Cassiopeei”.
Această descriere este corectă, la fel ca şi ilustraţia nebuloasei Andromedei, dar acestea sunt prezentate dintr-un unghi care nu poate fi vizibil de pe pământ! Acest manuscris este doar un exemplu al cunoaşterii la care a avut acces de mii de ani Frăţia, în timp ce cealaltă aripă a sa, religia, a menţinut masele într-o ignoranţă neagră.

sursa: Dragos Anunnaki

duminică, 21 septembrie 2014

Axa lumii în Masivul Godeanu?

Axa lumii în Masivul Godeanu?
      Miturile sumeriene, egiptene, mayaşe, chineze, ca să cităm numai pe cele mai cunoscute, vorbesc despre fluviul ceresc al creaţiei, denumit când coloana de susţinere a cerului, când croodil sau dragon. Cert este că toate aceste denumiri se referă la cordonul ombilical care făcea legătura dintre Cer şi Pământ, fiind o poartă de legătură cu Universul, nimeni alta decât ceea ce anticii o denumeau Axis Mundi (Axa Lumii). Conform unei teorii controversate, dar nu lipsită de argumente, prin axa lumii, favorizată de puternicul flux energetic au debarcat extratereştrii, creând Oamenii Primordiali. După unii cercetători în frunte cu gen. V. Dragomir, Axa Lumii trece prin maximul energetic al planetei, situat în Masivul Godeanu, după alţii ar trece prin muntele sacru al dacilor – Kogaionon.
      Adamclisi, ”pământul lui Adam”, conţine codul genetic
Conform Scripturii, Dumnezeu a creat din lut prima fiinţă oemnească, pe Adam, care în limba ebraică înseamnă Om. În 2003, cercetătorii amerciani şi francezi au ajuns, independent unii de alţii, la concluzia senzaţională că elementele de bază ale vieţii biologice se ascund în pământul obişnuit, confirmând concepţia biblică a originii omului. Isabela Iorga ajunge la concluzia că, prin numele de Adam se înţelege ADN-ul uman, care conţine însuşi codul genetic al organismului, intrat în subconştientul popoarelor drept Arborele Vieţii. Scriitorul E. Delcea remarcă pe bună dreptate că respectivul „arbore” este unul dintre cele mai vechi elemente decorative prezente în arta populră românească. Prof. T. Diaconu, pe baza unei metode proprii de analiză a scrierii hieratice (sfinte), scrie despre cuvântul Adamclisi că are două părţi clare, Adam şi Clisi, iar înţelesul este „pământul lui Adam”. Or, încă din paleoliticul mijlociu (100.000-40.000 î.e.n.), peşterile Cheia (La Izvoare) şi Târguşor (La Adam) din Dobrogea au fost locuite. Dr. D.D. Farcaş, vicepreşedintele Asociaţiei pentru Studiul Fenomenelor Aerospaţiale Neidentificate din România, apreciază că prezenţa extratereştrilor pe Terra datează de cel puţin 25.000 de ani. Într-o cronologie discutabilă, E.Delcea coboară „experineţele” extratereştrilor în spaţiul carpato-danubiano-pontic, acum 10 milioane de ani, având ca rezultat populaţia „ramani”, toate civilizaţiile terestre având iniţiatori veniţi din „zona stelei Sirius din Constelaţia Orion”. În sprijinul teoriei că Oamenii Primordiali au fost pe plaiuri mioritice, scriitorul respectiv aduce ca argument „Australopithecus Oltensis” de la Bugiuleşti (Vâlcea) cu o vechime de două milioane de ani, dar aici este vorba numai de oase de animale folosite ca unelte, singura dovadă certă ca vechime (cca 50.000 de ani) fiind falanga de picior a unui om de tip Neanderthal, descoperit la Ohaba-Ponor (Retezat), lăsând la o parte controversele legate de subiect, cecetările recente duc către localizarea Edenului inclusiv în Carpaţi şi la Dunăre.
      Herculane, cel mai încărcat punct energetic din lume ?
Cercetătorii geneticieni de la Berkeley (California), comparând tipul de ADN mitocondrial – care se transmite numai pe linie maternă – au ajuns la concluzia pe atât de indicutabilă, pe atât de senzaţională că toţi oamenii de pe Pământ se trag dintr-o singură femeie, care a trăit acum 350-200 de mii de ani. Deci Eva biblică, a cărei nume înseamnă în ebraică „viaţă”, a existat, completând perfectul echilibru al Creaţiei şi e posibil ca acele fiinţe perfecte de tip Havva (Eva), create din eter şi apă, să fie chiar „îngerii din ceruri”, respectiv cei 144.000 de sori cu care a coborât Dumnezeu pe Pământ. Adam şi Eva trăiau pe mirificul Eden, unde totul era învăluit într-o lumină roz, rezultată din reflexia razelor pe suprafaţă boleţi de gheaţă din jurul Terrei, devedindu-se experimental că erau asigurate condiţii optime atât pentru conservarea ADN-ului uman în starea iniţială, cât şi pentru dezvoltarea optimă a celulelor plantelor. Spţiul cu vegetaţie luxuriantă al Edenului trebuie lărgit la patru fluvii: Ghihon (Nilul), Hidechel (Tigrul), Eufrat şi Pison. În ce priveşte Pisonul există două variante, dar între Gange şi Dunăre, ambele considerate sfinte, considerăm că varianta corectă ar fi Dunărea, locuitorii antici riverani numindu-se fisoniţi sau dabieni care, în opinia lui Pseudo Cesarius erau foarte cucernici, abţinându-se de la „consumul legitim şi nevinovat al cărnii”. I. Iorga deduce că ţara Havila se afla la nord de Dunăre, fiind de acord cu scriitorul S. Coryll, care echivalează Havila cu Valhia. Pare o teorie dstul de greu de digerat, dar N. Densuşianu, membru corespondent al Academiei, a murit convins că centrul „populaţiunii neolitice din Europa, al oamenilor născuţi din pământ, a fost în zona Porţile de Fier-Munţii Bucegi-Munţii Buzăului. Marele istoric V. Pârvan scrie că eroul Hercule, de la care îşi trage numele staţiunea Herculane era dac. Celbrul bioenergetician Iulian Urziceanu, primit de însuşi Papa Ioan Paul al II-lea, a constat că „la Băile Herculane la Cascadă, spre 7 izvoare (...) este cel mai încărcat punct energetic din lume”. În zonă, la Peştera Hoţilor, s-a semnalat prezenţa unor vânători şi pescari acum 10.000 de ani, iar puţin mai departe, la Toteşti în ţinutul Haţegului, au fost găsite brăţări de aur în chip de capete de viperă din specia Amodites, specie comună în tot SV Daciei şi, după cum se ştie, şarpele a fost vârful de lance care a dus în Grădina Raiului l „păcatul de moarte”. Conform mitologiei Hercule (dac)a avut cu Echidna (tracă) trei fii din care se trag neamurile înfrăţite ale agathyrşilor, gelonilor şi sciţilor, înrudite bineînţeles cu dacii şi tracii. După Homer, sciţii ocupau întreaga regiune de nord a lumii vechi cunoscute sub numele de „Terra antiqua”. Socotindu-i pe pelasgi drept strămoşi a ramanilor, avâd unul dintre „centre” la Porţile de Fier, se poate lansa supoziţia că Edenul se întindea şi la nord de Dunăre, la Herculane, unde există şi o climă submediteraneană care păstează până astăzi exemplare endemice a unei flori luxuriante care exista înainte să aibă loc procesul de separare a polilor. Nu trebuie ignorată complet teoria lui Rene Guenon, unul dintre cei mai mari savanţi sufişti ai sec. Al XX-lea, potrivit căreia Axa Lumii nu coincide în mod necesar nici cu axa de rotaţie şi nici cu axa magnetică a Pământului, deşi acest lucru se poate întâmpla uneori.
      Porţi de legătură cu Universul, în Carpaţii româneşti
Întorcându-ne la miturile antice, trebuie specificat că Axis Mundi era canalul de energie cosmică. N. Densuşianu menţionează că „după ideile astronomice şi geografice ale Antichităţii clasice, Polul Nordic, în jurul căruia se învârtea Universul, atingea Pământul lângă Dunăre, pe teritoriul geţilor, în particular pe Munţii Rhipaei (Carpaţii Meridionali). Conform aceloraşi idei, osia sau axa în jurul căreia se învârtea Cerul, trecea prin centrul Pământului, deci şi Universul şi Terra aveau o axă comună – Axis Mundi sau Axa Lumii. Cei care susţin că leagănul omenirii se află în spaţiul carpato-danubiano-pontic, localizează axa respectivă pe muntele sfânt al dacilor, Kogaion. A preciza este o problemă controversată. După patru ani de cercetări sidue, ing. C. Pânculescu este convinsă că Kogaionul, centrul energetic-informaţional al Terrei, se află în Bucegi, mai precis pe vârful Bucura-Dumbrava din apropierea vârfului Omu. Este o ipoteză care trebuie verificată, dar relatările unor personalităţi demne de toată încrederea indică că s-au încărcat energetic pentru o perioadă de timp, după ce au vizitat platoul Bucegilor, iar în jurul Sfinxului, a fost observat un halou de lumină cu efecte benefice asupra organismului. Este posibil ca datorită fluxlui enrgetic favorabil, la primii paşi ai evoţiei umanităţii prin „poarta Kogaionului” să fi venit reprezentanţii unei civilizaţii extraterestre, care a îndrumat omenirea. Alţii localizează această poartă în Peştera Ialomicioarei din Bucegi, unde au loc fenomene paranormale, unul fiind că lămpile se sting în timp ce lumânările rămân aprinse. Mai aproape de realitate sunt cei care localizează Kogaionul în masivul Godeanu, cel mai sălbatic şi mai puţin cercetat din Carpaţii româneşti, teoria lui Al. Borza care localizează arbitrar muntele sfânt pe Vârful Gugu ân masivul Ţarcu (Banat), nerezistând criticii Gen. V. Dragomir a demonstrat ştiinţific că punctul geografic cel mai înalt din punct de vedere al planetei este Masivul Godeanu. Fenomenul a fost demonstrat de V. Dragomir pe cale astro-geodezică şi gravimetrică în Godeanu creându-se un câmp magnetic atât de puternic încât câmpul gravitaţional capătă ondulaţii.
      „Luate-ar Gaia”, o expresie plină de tâlc
Fireşte că, în legătură cu ipoteza existenţei Axei Lumii pe plaiuri mioritice ca poartă energetică spre Univers, viitorul ne va aduce surprize. Miturile dogonilor – mic popor african de pe teritoriul Republicii Mali – povesteau despre venirea pe Pământ, într-o „arcă rotitoare” a unor fiinţe legate de sistemul astral al lui Sirius. Dogonii ţtiau că în jurul lui Sirius A se roteşte Sirius C, astru nedescoperit încă. Se presupune doar că Geea sau Gaia antică, Zeiţa Mamă a Pământului primoridal, ar avea biocâmp, comportându-se ca o fiinţă vie. De la geto-daci, care se credeau nemuritori, ne-a rămas o expresie plină de tâlc: „Luate-ar gaia”. E bine ca fiecare dintre noi să mediteze la sensurile ei, într-o lume ce face parte ditr-un sistem mai amplu cu organizare de sine-stătătoare, în care mecanismul de corectare este însăşi Axa Lumii


...de Petre Dogaru

 http://enciclopediagetodacilor.blogspot.ro

 

CARTEA LUI ENOH SI CALENDARUL SOLAR DE LA SARMISEGETUSA

In cartea „Aparatul lui Uriel”, doi cercetatori britanici au reconstituit „computerul ceresc” din Cartea lui Enoh si au obtinut calendarul solar de la Sarmisegetuza.

1 sarmisegetuza 2 copy 300x199 Aparatul lui Uriel in Dacia
„Aparatul lui Uriel” de la Sarmisegetusa era mai mobil, cu elemente din lemn
Christopher Knight si Robert Lomas au respectat exact indicatiile din „Cartea astrilor cerestri” a patriarhului antediluvian Enoh.
„Cartea astrilor ceresti” a lui Enoh cuprinde invatamintele pe care ingerii le-au lasat unor  oameni, alesi de ei, ca sa masoare „traseele astrilor si relatiile dintre acestia, potrivit claselor lor, teritoriului si anotimpului (…) precum si legile lor”.
O „cale in dar”…
2 aparatul lui uriel copy 201x300 Aparatul lui Uriel in Dacia
„Aparatul lui Uriel”, de Christopher Knight si Robert Lomas, reconstituie sactuarele circulare cu rol astrologic si astronomic
     Este vorba despre un aparat de calcul astronomic, un calendar (”cale in dar”), ale carui elemente erau „stalpi, portaluri si ferestre”, dispuse in cercuri concentrice, cu o „potcoava” din 21 de stalpi in centru – locul de observare. Cu ajutorul acestuia se studiau miscarile Soarelui si Lunii, eclipsele de Soare si Luna, pozitiile nodurilor Lunare, schimbarile de solstitiu si echinoctiu e.t.c. Conform ”Cartii lui Enoh”, ingerul Uriel i-a dat patriarhului secretul construirii acestui aparat, ale carui elemente difereau de la zona la zona, in functie de latitudinea de la care se faceau masuratorile. De ”aparatul lui Uriel” depindea agricultura, deci viata sedentara si dezvoltarea societatilor. Cine erau acesti ”mesageri ai lui Dumnezeu”?

3 reconstituire lomas copy 300x255 Aparatul lui Uriel in Dacia
Lomas si Knight au respectat indicatiile din Cartea lui Enoh si le-a iesit calendarul de la Sarmisegetusa
     Misterioasa „Carte a lui Enoh” nu a fost niciodata inclusa in invataturile religioase pentru popor, pe motiv ca ea nu putea fi inteleasa cu mintea omeneasca. In aceasta sunt descrise faptele ”ingerilor”, sau ale ”mesagerilor lui Dumnezeu”, niste fiinte foarte speciale, foarte inalte, care au incalcat multe porunci divine, ba chiar si-au luat de soate pamantence, fapta pentru care nu au fost iertati, mai ales cand li s-au nascut copii uriasi. Aceasta este si singura referire la ei ramasa in cartile Vechiului Testament. “Uriasi erau pe Pamant in vremurile acelea, dupa ce s-au impreunat fiii lui Dumnezeu cu fiicele oamenilor si le-au nascut ele copii; acestia erau uriasii care au fost in vechime”. Din “Dictionarul de mitologie generala” al lui V. Kernbach, aflam ca Enoh a fost un patriarh care a trait inainte de Potop. El era pe placul “mesagerilor lui Dumnezeu”, care l-au luat cu ei 200 de ani, timp in care acestia l-au invatat toate tainele Pamantului si Cerului, pe care l-au pus sa le scrie, sa le lase mostenire omenirii.

Impreunarea mesagerilor cu pamantencele

4 avebury copy 300x225 Aparatul lui Uriel in Dacia
Cercurile de piatra de la Avebury sunt mai vechi decat cele de la Stonehenge
     Enoh a lasat marturie scrisa ca mesagerii lui Dumnezeu pe Pamant erau 200 si aveau 18 sefi, iar cel care ii conducea pe toti se numea Samiza. Citam cateva paragrafe din traducerea lui Kernbach : “1. Cand oamenii s-au inmultit in acele zile, au inceput ca fiicele lor sa se nasca gratioase si frumoase; 2. Si cand ingerii, copiii cerului, le-au vazut, ei si-au spus unii altora: sa ne alegem femei dintre cele ale oamenilor si sa avem copii cu ele; 3. Atunci Samiza, seful lor, le-a spus: eu ma tem mult ca voi nu va veti atinge scopul; 4. Si daca asa veti face, ma tem ca eu voi suporta singur pedeapsa crimei voastre; 5. Insa ei au jurat ca n-or sa renunte; 6. Si s-au jurat intre ei cu blesteme reciproce (…) 10.  Si ei si-au ales fiecare cite o femeie si s-au apropiat si au trait cu ele si ei le-au invatat magia, toate incantarile si proprietatile radacinilor si ale arborilor; 11. Si aceste femei au ramas grele si au nascut uriasi”. Mai departe, se povesteste cum mesagerii lui Dumnezeu i-au invatat pe fiii lor toate tainele Cerului si Pamantului, ”iar acest fapt s-a aflat in Ceruri si ei si-au patat renumele”, aducand asupra lor si a progeniturilor mania divina.

Invatatura pentru oameni
      Se poate presupune ca Enoh era fiul unui ”mesager”, astfel s-ar explica de ce s-a bucurat de simpatia lor si mai ales de ce era atat de longeviv. ”Mesagerii” l-au luat in calatorii timp de 200 de ani, unele spatiale, atat de departe, incat “Pamantul nici nu se mai vedea si domnea un intuneric deplin” ( “Cartea lui Enoh”, dupa V. Kernbach ). L-au dus si intr-un tinut indepartat, unde Uriel si ceilalti s-au straduit sa-l faca sa priceapa cum se construieste ”computerul” astronomic, cercetat in detaliu de britanicii Lomas si Knight.  Apoi, l-au pus sa scrie – in 366 de manuscrise, cate unul pe an – tot ce-i aratasera si-l invatasera, apoi l-au mai lasat un an printre ai lui, sa-i instruiasca in citirea operei, dupa care l-au luat cu ei.

Locul secret unde a fost instruit Enoh
      Enoh a fost dus de ingeri intr-un loc secret, unde ingerul Uriel i-a aratat un ”aparat” cu care se putea masura ”traseele astrilor si legile lor”, precum si „ce se intampla in toti anii din lume pana cand se va termina noua creatie”. Refacand aparatul lui Uriel, dupa ”Cartea lui Enoh”, Knight si Lomas si-au dat seama ca acesta corespunde megalitilor de la Stonehenge si au concluzionat ca acolo, in Campia Salisbury, isi avusesera observatorul ingerii si acolo fusese dus Enoh. Cum Enoh era un patriarh antediluvian, ori Stonehenge este mai vechi decat spun istoricii (3.000 – 1.600 i.C), ori nu acolo a fost dus! Insa cei doi britanici mai pierd din vedere un element de localizare din povestirea patriarhului: „ la vest, se ridica un munte mare si impunator, de cremene”! Ceea ce nu se afla la Stonehenge! Mai interesant decat locatia initierii este insa ”computerul” reconstituit de ei si inclus in cartea lor ”Aparatul lui Uriel”. Acesta arata exact ca… sanctuarul de la Sarmisegetuza, mai precis, ”calendarul solar”, cu tot cu observatia orientarii lui pe directia N-S si E-V si cu calcularea aproape moderna a anului! Paul Lazar Tonciulescu, in “Impactul Romei asupra dacilor”, scria ca ”dacii cunosteau si foloseau un calendar solar considerat cel mai precis din antichitate. Anul dacic avea 365,242197 zile, fata de 365,242198 la care a ajuns astronomia moderna. Calendarul dacic de la Sarmisegetuza permitea numararea zilelor unui an cu ajutorul unor stalpi dispusi in forma de cerc, asa cum le-a iesit lui Knight si Lomas. Insa, complexul megalitic de la Stonehenge avea o eroare fata de „aparatul lui Uriel”: anul iesea cu 366 de zile! Deci, modelul trebuia cautat la alta latitudine! Spre deosebire de ”anul megalitic”, anul dacic era uimitor de precis, mai degraba acesta parand a fi inspirat din ”aparatul lui Uriel”.

Cunostintele astronomice si astrologice ale dacilor

5 gobekli tepe artist rendition copy 300x246 Aparatul lui Uriel in Dacia
Sanctuarul de la Gobekli Tepe, Turcia, este cel mai vechi sanctuar solar, cu 7000 de ani mai vechi decat Stonehenge
     Iordanes, care i-a cunoscut pe daci prin sec.VI e.n., consemna ca: „ in timpul marelui preot Deceneu, dacii stiau teoria celor 12 semne zodiacale, cum creste si scade orbita Lunii, cu cat globul de aur al Soarelui intrece globul pamantesc, sub ce nume si sub ce semne cele 346 de stele trec de la rasarit la apus, eclipsele, rotatia cerului, regulile prestabilite ale astrelor…”. Adica, exact ce il invatase ingerul Uriel si pe Enoh. Nicolae Popa, autorul unei analize comparative asupra  complexului de la Sarmisegetuza si de Stonehenge, a observat ca aliniamentele celor doua sanctuare sunt similare. Axul care sectioneaza vatra de foc imparte cercul exterior in doua jumatati egale din punct de vedere al pozitiilor stalpilor: de doua ori 34 de pozitii. Potcoavele, atat la Stonehenge, cat si la Sarmisegetuza, prezinta un numar identic de pozitii: 21. Dispunerea pe grupuri a pozitiilor lespezilor ce sustin stalpii este identica. Nicolae Popa considera ca ambele monumente tin de aceeasi traditie cultural-religioasa a unor populatii neolitice si au servit atat la masurarea timpului, cat si pentru o destinatie ritualica. Constructia de la Sarmisegetuza ar dovedi in plus, fata de cea de la Stonehenge, un grad inalt de perfectiune in ceea ce priveste precizia calcularii timpului. Modelul ”computerului ceresc” pe care ingerul Uriel i l-a aratat lui Enoh se regaseste in toate sanctuarele dacilor. Poate in muntii Daciei a avut loc initierea patriarhului antediluvian. In plus, sanctuarele circulare sunt atribuite de istorici getilor si masagetilor. De catre istoricii straini, ca cei autohtoni nu le atribuie nimic, decat, poate, ”branza”, ”miel”, ”ied”… Sanctuarele circulare abunda pe teritoriul Romaniei, la Adamclisi, Sarmisegetuza, Cetatuia, Racos- 3 sanctuare, si, ultimul descoperit ( in aprilie 2005), de la Sacele, pe dealul Bunloc. Intr-adevar, bun loc! Acest sanctuar este mult mai mare si, se pare, mai complex decat cel de la Sarmisegetuza.

Bun loc, la paralela 45!
      „Aparatele ingerilor” de pe teritoriul Marii Britanii si Irlandei au fost durate in piatra, ca ele sa ramana in picioare pentru posteritate. Ale dacilor erau mai „flexibile”, cu stalpi de lemn pentru elementele variabile ale ”computerului” si din andezit pentru cele fixe. Se poate trage concluzia ca preotii daci stapaneau foarte bine tehnica de construire a acestor aparate circulare „ cu stalpi, portaluri si ferestre”. I-a ajutat la calcule si „locul bun” pe care l-au ales, aproape de paralela 45, iar la 45 de grade, orice formula de calcul astronomic se simplifica pentru ca tangenta si cotangenta de latitudine este egala cu 1 si se inlocuiesc, iar sinusul si cosinusul sunt radical din 2 pe 2 si, la fel, se inlocuiesc. Cu alte cuvinte, nu-si scranteau mintea in calcule! De aceea si ”calea in dar” era atat de precisa, in timp ce altii, avand acelasi model astronomic, nu reuseau sa ajunga la precizia ”anului dacic”.

Predictii astrologice

6 stonehenge copy 300x217 Aparatul lui Uriel in Dacia
Sanctuarul de la Stonehenge are aceleasi elemente constitutive ca cel de la Sarmisegetuza, numai ca este mult mai masiv
     Asa cum au observat astronomii britanici legat de complexul de la Stonehenge, atat  Sanctuarul Mare de la Sarmisegetuza, cat si celelalte descoperite pana in prezent, nu numai ca au o orientare exacta Nord-Sud si respectiv Est-Vest, ci sunt astfel aliniate, incat razele Soarelui care rasare il strabat de la un capat la celalalt doar intr-o singura zi pe an, pe 22 decembrie, atunci cand declinatia Soarelui este maxima si incepe iarna astronomica. La acea data, pe intreg globul unde se celebrau cultele Soarelui si al Lunii, aveau loc ceremonii ale focului, ca Soarele sa nu ”inghete” sau sa dispara. Cu acest prilej se faceau si prorociri generale. S-a observat la sanctuarele dacice pozitionarea ”nodurilor Lunare”, puncte care au mare insemnatate pentru astrologi. Includerea lor in ”aparatele” lui Uriel se justifica prin faptul ca ”mesagerii” i-au invatat pe fiii lor si cum sa prevada ”ce se intampla in toti anii”, sub aspect zodiacal. Toti astrologii care se respecta tin cont de ”nodurile Lunare”, pentru ca Nodul Sud arata bagajul interior cu care ne nastem, iar Nodul Nord este calea pe care omul o are de parcurs. Din perspectiva geocentrica, Nodurile Lunare rezulta direct din miscarile Lunii si Soarelui in jurul Pamantului, care influenteaza dimensiunea spirituala a vietii. Soarele simbolizeaza Spiritul, masculinitatea, actiunea. Luna este exponenta Sufletului, feminitatii, receptivitatii. 

    e-national.ro
 http://enciclopediagetodacilor.blogspot.ro/

VALAHII-DESCENDENTII DIRECTI AI PELASGILOR, CIVILIZATORII LUMII

     Pelasgii, sau protodacii sunt cei mai vechi locuitori ai Europei, dupa unii cercetatori chiar, cei mai vechi locuitori ai Terrei (D. Balasa - Noi nu suntem urmasii Romei). Anticii îi mai numesc si hiperboreeni, ceea ce atesta constiinta identitatii acestor termeni, a sensului lor, si despre acestia vorbesc miturile.
N. Densusianu în “Dacia preistorica” Bucuresti 1913, pag. 988, spune ca “primul om pamântean, întemeietorul semintiilor pamântului” homus universales, identic cu Adam, a fost Pelasg - (Munteanul, sau Uranus).
      Acesta a întemeiat neamul pelasgilor care si-a întins stapânirea pe un teritoriu imens. Consideram lucru absolut posibil, daca luam în considerare ceea ce spune S. Coryll în opera “Valahii în Cartea Genezei ”.
Acesta arata, ca si Biblia, ca înainte de deriva continentelor, pamântul era o insula înconjurata de ape. Mitul omului pelasg înregistreaza prezenta acestuia înainte de potopul lui Noe.
Superioritea omului pelasg e surprinsa tot în mituri; acestea - cum spune Rene Guenon - sunt cele mai durabile creatii în timp, ale caror învelisuri ascund miezul adevarului pierdut si neînteles de mase, dar tocmai prin aceasta având asigurata fiintarea.
      Initiatii sunt chemati sa descifreze acest miez, al miturilor care - cum spune si Mircea Eliade în “Mituri esentiale”, reprezinta sacrul, reiterând timpul ab origine, în ritualuri încifrate.
Cu alte cuvinte sa dam crezare miturilor, caci altfel ar trebui sa-l scoatem din istorie pe Schliemann, pe care istoricii sobri, savantii îl numeau ”biet diletant cu idei fixe” si totusi acesta a descoperit Troia.
Valahii sunt mentionati chiar în ”Cartea Facerii” din Biblie. În versetele 11 si 12,cap. 2, Moise spune ca din Eden iesea un râu care uda Raiul si care se despartea în patru brate, iar unul dintre ele se numea Fison si înconjura Tara Havila.
      Efrem Sirul sustine ca Fisonul este Danubius. Un autor anonim , într-o lucrare din sec al V-lea, al VI-lea intitulata “Despre cele patru fluvii ale Paradisului” preluând informatii de la înaintasi, printre care si amintitul Efrem Sirul sec. al- IV-lea, ori ale lui Severian, episcop de Gabala, spune ca Danubius este numit Fison , iar locuitorii se numesc fisoniti; ”Leon Diaconul, în sec. al X-lea, participant la expeditia împaratului Vasile al II-lea, supranumit ”Filosoful” sau “cel Întelept”, împotriva bulgarilor, scria despre “Istrul, numit Fison’’, acesta fiind unul din fluviile “care curg din Eden” (Valahii în Cartea Genezei de,S.Coryill). Dar sa lasam sa vorbeasca autorul citat:
      “Tara Havila, pe care iudeii o scriu Havilah ,este evident anagrama pentru lexemul VLAHIA(H). Adaugând articolul hotarât proclitic ”ha” în adaptarea la structura limbii daco - române de mai târziu, silaba “ha” trece la sfârsitul cuvântului, devenind articol hotarât pentru feminin, haVilah devenind VLAHIA”.
Noi consideram mai aproape de adevar parerea autorului citat “ca a existat înca din vechime si denumirea de VLAHIA, pe care evreii au articulat-o si, iotacizând consoana –v- ajung la forma VILAH .
În timp, copistii, nemaiîntelegând cuvântul initial, au interpretat aceasta varianta ca nume de tara, si au articulat-o înca o data, devenita HAVILAH - forma din Biblie HAVILAH”.
Se pune întrebarea fireasca: cine sunt locuitorii cei mai vechi ai acestei tari?
Anticii vorbesc de o populatie straveche numita aviii.Acestia sunt mentionati prima data de Homer-Iliada-Cântul-al XIII-lea - când Zeus plecând de la Troia, trece cu privirea peste popoarele întâlnite-tracii moesii si aviii.
      Acestia sunt protodacii,pelasgi .Ramâne sa demonstram.
       Homer îi caracterizeaza ca pe “cei mai drepti dintre muritori”, înainte cu trei secole ca Sofocles sa aminteasca de geti si de Herodot (Istorii IV ), care le va spune “cei mai drepti dintre traci”.
Consideram ca în adevar aviii sunt locuitorii Tarii Havilah (Vlahia(h).
E vorba de havilahii –avilahii-aviii-lahii,adica aviii din Tara Lah(Vlah).
Strabon (Fontes Historiae Daco-Romane Buc. Pg. 227) îi considera sciti, dar el se refera la skistai - cei ce duceau o viata ascetica. Arian vorbeste despre acesti skistai, ca despre niste asceti.
De altfel termenul de skyti, folosit pentru populatia daco - geta, s-a pastrat mult dupa asimilarea scitilor - chiar si V. Pârvan procedeaza la fel.
Încercam sa-i urmarim, mai departe. Ion Coman în studiul ”Nemurirea la traco - geto - daci”, îi considera geti.
Cu timpul termenul sufera o modificare, pastrându-se partea care-i defineste, adica cei din Tara Lah, adica lahii.
Pe acesti lahi, denumiti si lai - printr-o fireasca evolutie fonetica, având în vedere legea comoditatii în vorbire, îi aminteste chiar Tucidide - III, 96.
      De la Stephanos din Bizant, aflam ca aceasta populatie e amintita din sec. al V - lea î.e.n. ca batându-si moneda proprie si, ca fiind transferata pe teritoriul histrian, între anii 198-246 e.n. odata cu besii.
Mai târziu îi gasim atestati în sec. al VI-lea e.n. la Procopiu (“Despre Edificii”, V, 8), ca fiind trimisi de împaratul bizantin Iustinian în Asia, pe Muntele Sinai pentru a construi o manastire - fortareata, cu scopul de a apara Palestina de sarazini; aceasta va fi manastirea Sf. Ecaterina, pentru care împaratul amintit a dislocat cam “100 de sclavi ai Romei cu sotiile si copiii lor” - dupa cum spune Eutichius, patriarh al Alexandrie 933-940.
      La anul 1626 sunt semnalati în niste însemnari ale lui Thomas Herbert, citat de Marcu Beza, care, la începutul secolului trecut, viziteaza aceste locuri si întâlneste chiar ultimii urmasi ai acestei populatii, care mai stiau ca vin din Tara Lah si ca au fost crestini.
      În memoria bastinasilor ei sunt recunoscuti sub denumirea de vlahi—asemenea sunt considerati si de vizitatori.
      Relativ recent, pe 8 iulie 2005, postul T V. Senso a transmis o emisiune în care ieromonahul econom Iustinian Stoica, vietuitor al Athosului la schitul românesc Prodromu de 24 de ani, povesteste despre un pelerinaj facut în anul 1981 la locurile sfinte. Ajunge si în pustie la Manastirea Sf. Ecaterina de pe Muntele Sinai.
      Staretul i-a aratat si locurile din împrejurimi, unde erau niste metoace,care erau locuite de beduini si care deserveau manastirea. Când au auzit ca este român, unul a spus :io român.
Descoperim, cu emotie, faptul ca acesti oameni pastreaza amintirea originii lor ,pe care si-o asuma si dupa 1400 de ani Al. Suceveanu în vol. ”Stramosii poporului român, daco-getii” - Edit. Politica, Buc. 1980, spune ca laii sunt vechi trib trac.
      Privind în urma, constatam, cu uluire, ca populatia numita vlahi, cu variantele aviii, lahii, laii e consemnata din timpurile mitice biblice, trecând de la Homer, sec al XIII-lea î.e.n, la Tucidide sec. al V-lea î.e.n, transferati în Skytia Minor - Dobrogea de azi în sec. al II - III - lea e.n., trimisi în Palestina în sec. al VI-lea e.n.
      Îi urmarim cu emotie pe acesti vlahi mai departe pe firul vremii. Cecetatorii contemporani, sau din ultimele doua secole, gasesc lexemul V(A)LAH, atestat târziu, în sec al -X - lea, mai exact în izvoarele bizantine.
Istoricii spun ca prima mentiune scrisa a termenului e în anul 976 la Kedrenos, sub formula de – Vlahii drumeti - sugerând ocupatiile - oieritul si comertul. Lucian Pavel, în studiul intitulat “Despre semnificatia cuvântului VLAH”, aminteste aceasta data.
Iata ca-l aflam cu surprindere, într-un fascicol publicat de Marcu Beza în 1934 (Academiea Româna - Memoriile Sectiunii Literare - Seria III - Tomul III - Mem. 3) cu titlul “Biblioteci manastiresti la Muntele Athos”, semnalat într-un un manuscris la Manastirea Constamonitu intitulat “?st?????? ?????” , care cuprinde însemnarea ca “pe vremea iconomahilor, adica 726-727, monahii risipiti la Muntele Athos, înainte de cladirea manastirilor, îsi dau silinta a crestina pe VALAHI”.
Sunt amintiti autori greci ca Gherasimos Smirnaclis care “sunt interesati a socoti pe vlahi - emigranti de peste Dunare. Dar ca nu-s ei niste ciobani oarecare, ci o natiune aparte, reiese din pomenirea lor alaturi de alte semintii ca Righinii, Sagudatii”.
(M. Gedeon ‘’O”. Athos, Constantinopole 1885, pag.315).
      Întemeindu-se pe surse foarte vechi, egumenul Teodorit, al carui scris e mai recent, spune chiar ca misiunea de crestinare, despre care vorbeam mai sus, a dat roade deoarece “dintre vlahii crestinati unii s-au dedat pustniciei, pe colinele Samariei, deasupra Manastirii Esfigmeni, poate când ea nu fiinta înca în vremile de demult”.
Iata ca se mai gasesc documente, care aduc atestarea Valahilor, cu exact doua secole si jumatate mai devreme , si scoase acum la lumina.
      În anul 885, împaratul Vasile Macedoneanul, “ca urmare a tendintei de a se consacra Muntele Athos, retragerii monahicesti”, a împiedicat pe valahi sa intre cu oile pe munte.
În anii, în secolele ce vor urma se va acutiza conflictul între monahii de pe munte si vlahii pârâti la Împaratie.
Asa aflam ca si împaratul Leon Înteleptul a întarit si el aceasta porunca de oprire în anul 911.
Urmeaza si alte mentiuni, alti ani: împaratul Constantin al IX - lea Manomahul 1042-1054 a fost nevoit sa-i alunge pe vlahi, care se strecurau cu turmele si nevestele lor pe munte.
      Întâmplari asemenea sunt consemnate de un manuscris grec al manastirii SF. Pantelimon, cu titlul‚ “Scandalurile petrecute la Athos prin anul 1088”, în care e vorba de plângerile calugarilor de valahii, ce au patruns în inima muntelui, în timpul domniei împaratului Alexie Comneanul 1081 - 1118.
Urme ale sederii vlahilor în rastimpul dintre secolele al VIII - lea si al XI - lea pe Muntele Athos le gasim în numele caracteristice de localitati: Calita, Soti, Izvor.
Rezulta clar cine erau locuitorii dintotdeauna ai acestor meleaguri; asa se si explica desele incursiuni cu turmele pe munte.
      Vlahii îsi cunosteau si istoria si drepturile, stiau ca acest teritoriu este si a fost al lor de la începutul lumii.
Dar nu ne putem imagina ca aceasta “natiune”, n-a existat si înainte de aceste referiri – e vorba de o locuire a acestor meleaguri, neîntrerupta.
      Cu mult înainte de patrunderea crestinismului în Muntele Athos, acesti vlahi au trait pe aceste meleaguri ale lor, mentionate înca de pe vremea marelui Galer Împaratul dacilor, care a desfiintat Imperiul Roman, constituind Imperiul Dac, la anul 305 si care “n-au migrat în nici o parte; au ramas pe vatra lor ancestrala, ei fiind izolati de migratorii sedentarizati” (Basmul romanizarii -D.Balasa, pag.19).
E timpul sa tragem o concluzie.
      Dupa retragera aureliana sec al III –lea e. n., unii asa-zis istorici au contestat drepturile românilor de a stapâni teritoriul pe care se afla si azi, aducând, ca argument principal, inexistenta documentelor vreme de 1000 de ani.
      Secolele urmatoare, al IV-lea si al V-lea sunt evident marcate de retragerea în munti si printr-o îndârjita lupta împotriva barbarilor, dacii fiind organizati acum dupa legile gentilice, care n-au anulat luptele pentru apararea libertatii-viata ,transhumanta de-o parte si alta a Carpatilor n-a încetat. Dovada este faptul ca limba româna este aceeasi peste tot.
      Romanii au ocupat doar un sfert din teritoriul dacic, dar nici limba dacilor si nici obiceiurile lor n-au fost cu nimic atinse.
      Daco-românii au fiintat fara întrerupere pe teritoriile originare ; documentele exista-asa cum am aratat, Sunt semnalati valahii în sec. al VI-lea in vremea împaratului Iustinian-sub denumire de lai-lahi-pe Muntele Sinai.
În secolul al VIII-lea, mai precis, în anii 726-727, îi gasim mentionati în documentul amintit de la Muntele Athos.
Avem date cuprinse tot într-un manuscris de la acelasi munte, care se refera la prezenta vlahilor aici si în sec al IX-lea respectiv anul 885, adica e vorba de secolul al IX-lea.
Chiar înainte de anul 976-vezi Kedrenos- sunt mentionati vlahii în anul 911 si apoi izvoarele documentare sporesc.
      Vorbim deci de documente din sec al VI-lea, al -VIII-lea, al IX-lea , al X-lea al XI-lea ,al XII-lea; în secolele urmatoare date despre valahi gasim în documentele vremii ale bizantinilor ,ale ungurilor ,ori ale slavonilor si nu numai.
      Venirea slavilor ne face sa ne punem întrebarea fireasca: de ce n-au ramas slavii în N Dunarii-daca au gasit teritoriul liber, cum sustin unii cercetatori? Sa nu le fi placut câmpiile întinse si manoase, sau padurile adânci, atât de bogate, ori poate apele si fluviul cu iesire la mare?
Adevarul este ca au gasit aici o populatie masiva, compacta care i-a împins peste Dunare, care a continuat sa existe neîncetat, cunoscuta de cei straini de neamul lor, ce-i înconjurau, sub denumirea de valahi.
Denumirea vlahilor în timpuri diferite
      Din antichitate si pâna târziu în epoca moderna, ei sunt consemnati cu denumiri apropiate, în functie de aparatul fonator al vecinilor: aviii, lahii, laii volcae balaci, felahi, bolaci, bellovaci belioaci, blaci blasci placi palaci, blaceni, belcae, volcae, volsci, vlaqui, valach, valah, valahus, olah, olacz, walach, wlachos si enumerarea ar mai putea continua.
Ne punem întrebarea fireasca: de ce au pastrat populatiile antice pâna la cele moderne aceste denumiri numeroase pentru VLAHI ?
Raspunsul e dat, desigur, de marea putere de iradiere a acestei populatii, care trebuie ca a reprezentat o civilizatie superioara.
Istoricii, cercetatorii si-au pus, pe buna dreptate întrebarea care este etimonul comun tuturor acestor etnonime.
Unii spun ca e imposibil a gasi acesta, altii se rezuma a declara ca termenul se constata pur si simplu la un moment dat.
V.Kernbach (“Universul mitic al românilor”) spune “ca s-a afirmat ca termenul vlah - valah ar fi numele românilor medievali, dinainte de slavi si i s-a atribuit etnonimul germanic walach”.
Mai departe, acelasi autor V. Kernbach declara ferm: “nu stim cum se autodenumeau straromânii; etnonimul de azi e o generalizare târzie”.
      Lucian Pavel (“Despre semnificatia cuvântului VALAH”) considera termenul valah, derivând din denumirea unui trib celtic, walh, cu adj. wal(a)his, welitsch - welsch, preluat de slavi.
Termenul e mult mai vechi - îl întâlnim si la Caesar (“De bello galico”), cu forma volcae, fiind numele unui trib celtic, spune acelasi autor român citat mai sus.
De fapt, credem noi, e vorba de triburi daco - pelasge din toata zona de S.a Europei, pâna în N. Germaniei si în N. Africii, unde numele de walh, welisch welsch etc.sunt atribuite populatiilor ce vorbeau linqua prisca sau vulgata.
      Noi consideram ca toate denumirile amintite au etimonul comun VALAH(US).
Toate derivatele etnonimului valah(us) se pot explica prin evolutia fireasca a legilor limbilor diferite.
Sa luam câteva exemple: slavii spun voloh –vloh- ne-o demonstreaza si antroponimele, aparent slave - Volosciuc, Volosiniuc, Vlosiuc etc. E vorba aici de nume de valahi carora li s-a adaugat sufixul specific slav-iuc, ecchivalent în limba româna sufixului -esc, întâlnit foarte des mai ales în Muntenia, dar si în celelalte provincii ale României.
      Acest sufix provine din pelasgul - escunus care se traduce - neam cu, înrudit cu..-în cazul nostru - înrudit cu valahii. Se vede dar, cine erau acesti indivizi traitori în enclavele slave.
În Tara Româneasca, mai ales, sufixul – esc, e foarte prolific, formând prin derivare, cuvinte noi , în mod special antroponime, ce arata originea, de ex: de la Pop, Pop-escu, de la Ion, Ion-escu etc.
Asa - zisul germanic wal(a)ch – vine de la Valahus, ce primeste o terminatie specific germana, prin caderea terminatiei finale - us si înlocuirea cu una proprie ch, rezultând formele walach - welach, vezi si alte exemple cu aceeasi terminatie ,întâlnite si azi, precum – inertich - launtric, sau Ostereich -Austria).
De la etnonimul wal(c)h se ajunge lesne la formele celtice, dar si la cuvintele uzuale si azi în engleza : walas, walace, weles, welles, wels, etc.
      Termenul etimon Valahus sub forma wels, îl folosesc nelatinii, în Evul Mediu pentru populatiile de origine asa-zis romana, pâna la formarea natiunilor denumite latine.
Asadar, acest lucru arata ca memoria colectiva a popoarelor a pastrat ideea de adstrat comun numit - impropriu – romanic, pelasgic în realitate, în Evul Mediu, pentru toate aceste popoare.
Alt exemplu: cuvintele ce au consoana initiala b –blaci, belaci etc. arata ca vorbitorii au aparat fonator ce percepe labialele, usor de confundat într-o vorbire fluenta, adica pe - v -, ca – b-, iar terminatia – ci - este o sonorizare a lui – hi – deci – de la v(a)lahi - la blahi - blaci etc.
Usor se poate explica si forma olac(z)i, prin afereza consoanei – v - din cuvântul valahi - si prin aceeasi sonorizare a terminatiei finale, grupul – hi - devenind - c(z)
Dar consideram suficiente exemplele date, pentru a admite ca am demonstrat ca etnonimul VALAH(US) - VLAH(US) este la originea celorlalte forme.
Acesta este, de altfel, cel cu care au fost numiti românii pâna târziu, în epoca moderna, cum am mai spus.
La ce ne duce acest lung incurs în istorie?
Întrebarea fireasca, care se pune : dar etimonul cuvântului VALAH care este ?
Taina tainelor
      Vom începe a încerca a da un raspuns acestei întrebari, prin niste citate edificatoare: “Trebuie sa spunem ca din întreg vocabularul limbii române, cuvântul cel mai ciudat este acela de VALAH- ciudat cu atât mai mult cu cât el nu denumeste un obiect oarecare, ci e chiar numele sub care strainii au cunoscut pe români în întreg Ev Mediu, si în epoca moderna, pâna la sf. sec al XIX - lea, timp de peste 1000 de ani ” (S. Coryll - Valahii în Cartea Genezei).
“Nimeni nu stie nici când, nici de unde, nici cum a aparut acest cuvânt”.
Gh.Bratianu chiar sustine ca termenul e un subiect de controversa (“O enigma si un miracol istoric - poporul român”), lui nu i se poate da un etimon.
D. M. Pipidi îi atribuie origine celtica (Dictionar de istorie veche a României), “Dictionarul Enciclopedic” ( Buc. Edit. Stiint. 1998), gaseste acest etimon de origine germana.
Fugariu Florea (SC. Ardeleana Buc. 1970 vol III, pag. 35), vorbeste de o origine slava.
Cercetatori ai istoriei si ai religiilor vorbesc de prestigiul “extraordinar al termenului care a dus la aparitia si existenta lexemului V(A)LAH’’, care justifica uluitoarea forta de iradiere a acestui nume, din aria culturala bizantina, din Peninsula Sinai pâna în Germania, din Caucas pâna la Vatican.(S. Coryll,op. citata)
Etimonul cuvântului VALAH va face lumina în istoria daco-românilor si în cea universala.
Cu adevarat acest cuvânt ascunde în spatele sau un prestigiu urias, demonstrând totodata existenta neîntrerupta a locuitorilor celor mai vechi din lume, consemnati si de Biblie, cu ascendenta pâna în mitul Marelui Pelasg CEL Negru, sau cel Ceresc, ori Cel Nobil, simbolul unei civilizatii superioare, veche de zeci de milenii.
      Încercam sa facem lumina asupra etimonului cuvântului VALAH; dorim sa aratam ca nu exista acea pata alba de 1000 de ani în istoria noastra, idee sustinuta si fluturata cu aroganta, de cei ce n-au radacini în aceste locuri, si ca înca o veriga solida din lantul continuu al fiintarii noastre, pe aceste pamânturi, va spulbera definitiv acele teorii fabricate de, mai ales, rau intentionatii din istorie, începând chiar cu antichitatea care, prin interesatii ei, vezi orgoliosii romani, au distrus intentionat dovezile vechimii si nobletii originii daco - românilor.
Ca altfel cum sa interpretam - daca nu prin ura si invidie, si greutatea de a recunoastere a unui stat, ce a întemeiat un imperiu, ca populatia lui a fost civilizata de stramosii dacilor?
Cum putem explica ca Roma are si istorici cunoscuti prin opera lor si poeti si geografi, a caror opera exista si azi etc., si ca grecii au pastrat si transmis omenirii mostre de civilizatie si cultura de exceptie, si nu numai acestia.
      Numai despre daci tot ce s-a scris s-a pierdut si nu s-a scris putin - aproape toti anticii luminatii, din varii domenii, au vorbit despre daci, chiar influenta lor era, la un moment dat atât de mare, încât atunci când senatul nu reusea sa ajunga la o hotarâre, recurgea la parerea poporului scit (citeste daco - pelasg), la plebiscit. Si exemple ale implicarii dacilor în treburile interne ale romanilor pot continua.
Ne întoarcem sa vorbim despre etimonul cuvântului Valah.
Daca izvoarele scrise au fost pierdute intentionat, sau le-a distrus timpul cu vicisitudinile lui, apoi limba ramâne cea mai fidela oglinda a istoriei, ce nu poate fi masluita.
Desi de ani buni se vorbeste de înaintasii pelasgi ai daco - românilor si nu numai ai lor, totusi nimeni nu a reusit sa taie nodul gordian ,explicit, logic, stiintific.
Etimologia cuvântului VALAH
     Acesta îsi are originea în cuvântul PELASGUS.
Sa urmarim transformarile fonetice datorate legilor impuse de vorbire în decursul timpului.
- Terminatia –us - a cazut - lege generala în aceasta trecere la noua limba daco - româna, si a rezultat forma PELASG(I).
- Grupul de consoane dure - sg, greu de pronuntat, se supune legii comoditatii în vorbire si, prin iotacizare, se ajunge la forma PELAH(I).
- Confuzia, usor de facut într-o vorbire fluenta, între bilabialele - p- si - v - a dus la forma VELAH(I).
- Prin atractia fonetica, a vocalei e - de catre - a - se ajunge la lexemul de baza si anume VALAH(I).
Pentru edificare: pelasgus - pelasg(i) - pelah(i) - velah(i) - valah(i).
Ne simtim datori a justifica titlul dat mai sus – si anume “Taina tainelor”.
Relevarea clara, în mod stiintific a etimonului Pelasg pentru Valah, deschide porti nebanuite spre gasirea, cu usurinta, a multor adevaruri, aflate înca în ceata, din istoria neîntrerupta a dacilor-pelasgi, sau din cea universala, putând aborda istoria omenirii întregi în conexiuni firesti în dezvoltarea tuturor populatiilor, sau cel putin a tuturor celor europene vechi.
Si orizonturile se deschid - ramâne sa fim deschisi si noi adevarului, oricât de greu ar fi sa ne desprindem de clisee, de rutina.
      Noi credem ca etnonimul PELASGUS (terminatia în – us - e pelasga, nu latina), ar fi putut circula în paralel în antichitate si sub forma de VELASGUS, mai ales la etrusci, având în vedere ca etruscii sunt o ramura a pelasgilor, desprinsa printre primele de trunchiul comun si, luând în considerare unele toponime antice etrusce ca Vulci la N. de Tarquinia, sau Veii Vulca, localitate din care Lucius Tarquinius Superbus a chemat la Roma un sculptor etrusc, pentru a împodobi Marele Templu din Capitoliu, a lui Optimus Maximus Jupite; ori localitatea Volsinii în etrusca Velsna (“Limba si civilizatia etruscilor” - Edit. Stiin. Buc. 1997 de Giuliano si Larisa Bonfante).
      Se poate usor demonstra aceasta evolutie fonetica; luam un ex: VULCI - VULCUS -VALCUS – VALACUS – VALASGUS-VELASGUS;de altfel traditia romana vorbeste de istorici etrusci care-si asumau originea valasga.
      Dupa demonstrarea identitatii, ca sens, a celor doi termeni – PELASG-VALAH- , credem ca am adus si argumentul decisiv în a convinge ca, într-adevar lexemul VALAH(US) este etimonul comun tuturor variantelor etnonime, care au circulat în istorie ,în Evul Mediu, pâna în epoca moderna.
Despre relatia pelasg – valah – rumân - roman, nu ne-am propus a vorbi acum.
      Credem ca demersul nostru a putut convinge de continuitatea daco - românilor în istorie, despre prestigioasa sa origine, ce urca pâna în mit si despre abordarea corecta a fenomenului istoric, respectând ADEVARUL.
      Oricât de surprinzator ar fi pentru unii cercetatori români, sau chiar pentru straini, va trebui sa impunem acele adevarului, care fac lumina în trecut, dar si justifica prezentul, restituind natiunii române demnitatea, la care au atentat si înca o mai fac asa - zisii istorici, mânati de alte interese, decât evidentele istorice.
În ce ne priveste, credem cu tarie ca va veni si ziua când copiii nostri si copiii copiilor nostri vor trai mândri de neamul lor si de cei care, ca genialul N. Densusianu, si-au închinat viata, pentru a lumina calea spre acest adevar, ce ar trebui cuprins cu dreptate, pâna, si mai ales, în manualele scolare.


Prof. MARIA CIORNEI
 http://enciclopediagetodacilor.blogspot.ro

Zeiţa Hestia

     Zeiţa Hestia ori Hesta,  al cărei nume semnifică cămin sau casă, a fost zeiţă a vetrei şi a focului sacru la străbunii noştri Geo-Daci.  “Trebuie reţinut faptul că Focul Sacru sau Focul Viu nu era altceva decât o imagine a Soarelui ceresc – Marele Zeu. Soarele de andezid de la Sarmizegetuza nu este altceva decît vatra altarului reginei Hestia ( Vesta), vatră pe care ardea focul nestins.  În ceea ce priveşte Marele Sanctuar circular, dacic, aflăm că absida centrală avea „34 de stâlpi de lemn dispuşi în formă de potcoavă, iar la mijloc „era vatra focului sacru”. După Palladio aflăm că ambele temple ale zeiţei Vesta de la Roma, aveau aceeaşi formă (de potcoavă). Este bine să se ştie sau să se reţină faptul că, cultul zeiţei Hestia în Grecia şi la Roma a fost dus de Traco-Daci, înainte de întemeierea acestui oraş peninsular.”

     Că zeiţa Hestia aparţine strabunilor noştri şi nu grecilor sau  romanilor, este probat de cele mai vechi urme de civilizaţie din lume, descoperite în România, la Cotu Miculinţi, în judeţul Botoşani; printre altele, fiind descoperite şi cele mai vechi locuinţe din lume (bordeie) datînd de acum 20.000 de ani, avînd în centru vatra străbună. Marija Gimbutaş declara: “România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între anii 6.500- 3.500 i.Hr., axată pe o societate matriarhală, teocratică, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă, care a precedat societăţile indo-europene, patriarhale, de luptători din epocile bronzului şi fierului”

     În aceasta perioadă a matriarhatului se înscrie viaţa şi activitatea reginei Hestia a strămoşilor geto-daci. Primul scriitor antic care aminteşte de Hestia este Herodot (425 d.Hr). El spune că sciţii se închinau “înainte de toate, la Hestia apoi la Zeus şi la Geea”. Tot el aduce un amănunt: “în limba scită Hestia se spune Tabiti”. Deci, zeiţa focului la sciţi purta numele de Tabiti. Trebuie să menţionăm că de la traci, zeiţa Hestia, în acest timp, trecuse în olimpul grecesc. Hesiod alcătuise o teogonie după bunul lui plac, “ca să pună ordine” între zei”. În felul acesta zeiţa geţilor Histia sau Hestia devine tacit zeiţă a grecilor.

     Tot Herodot, menţionând luptele lui Darius cu sciţii arată ca Idanthyrsos, regele acestora a spus solului trimis de perşi: “Ca stăpân eu recunosc decat pe Zeus, strămoşul meu, şi pe Hestia regina sciţilor. Prin sciţi el înţelege pe geţi. Situaţia Hestiei este clarificată pe parcurs de Diodor din Sicilia, care scria:  “La aşa numiţii geţi, care se cred nemuritori, Zalmoxis susţinea că şi el a intrat în legătura cu zeiţa Hestia. Zalmoxis a fost aducătorul Belaginelor (a Legilor Frumoase) pe care le primise de la regina fecioară Hestia.” “Acestă ignorare a cultului Zeiţei Focului, a rolului lui Zamolxis de intermediar între divinitate şi om, a dus la concluzia eronată că dacii ar fi fost politeişti. Repetăm: Zamolxis, regele Dacilor, a primit Beleaginele de la zeiţa Hestia, după cum la arieni, Zarathustra a primit legile „de la o zeitate bună”

     Legile Belagine (legile frumoase), un cod moral şi spiritual de viaţă de care amintesc mulţi autori antici, astăzi este însă necunoscut. Este posibil ca şi informaţiile spirituale şi ştiinţifice, inclusiv astronomice/astrologice, să aibă aceeaşi sursă: comunicarea cu zeiţa Hestia sau cu alte entităţi spirituale.”  Hestia sau Histia, zeiţa geţilor, ca pământeană, a fost regină a strămoşilor traco-daci în perioada matriarhatului, o regină fecioară, care în cea mai îndepartată antichitate a organizat statul strămoşilor traco-geţi şi cultul focului în vatra “Cetăţii Regale”, o mică fărâmă din soare-focul ceresc care topea gheaţa şi oferea muritorilor căldura necesară vieţii.

     Genealogia reginei Hestia, alcătuită de Hesiod, nu are nimic comun cu realitatea. El nu a făcut altceva decât a introdus cultul zeiţei Hestia de la geto-daci în lumea greacă, romană şi a altor popoare. La romani Hestia apare sub numele de Vesta iar preotesele se numeau vestale. Regina Hestia sau Istia, Iasta sau Vesta şi-a desfăşurat activitatea în jurul fluviului Istru la traco-daci. Că ea a fost în adevăr regină pământeană ne încredinţează faptul că a fost reprezentată plastic, uneori ţinând în mână sceptrul, emblemă a suveranităţii, iar în “Statuia Giustiniani”, aflată într-un muzeu din Roma, o vedem pe Hestia sau Vesta înveşmântată într-un dublu hiton (A. Mitru, op. cit. 40, 41, 47, 54, 55, 66, 199, 258). Emblemele suveranităţii acestei zeiţe sunt o dovadă că ea a fost în adevăr regină a traco-dacilor, apoi a fost introdusă de Hesiod în panteonul Olimpului şi adorată pe un vast teritoriu, euro-afro-asiatic

     Descoperirea numeroaselor statuete feminine (bogatul inventar de figurine feminine, prezentat de Radu Florescu Miclea, în Preistoria Daciei, fig 24, 37, 41, 46, 54, 57, 78, 80, 88, 103, 112, 115, 119, 124, 130, 136, 157, 159, 161, 167, 178, 181, 187, 189, 203, 210, 227, 262, 263, 265, 268, 272, 350, 352, 360, etc) sunt o dovadă pentru evoluţia şi cultura statului traco-dac, în perioada matriarhatului. La aceasta se adaugă cele 21 de statuete feminine descoperite lângă Moineşti (Bacau), într-un sanctuar. O “Mare Zeiţă” s-a descoperit la Trufeşti (Botoşani), alta la Libceva (Caraş-Severin) s.a.. Acest mare număr de figurine feminine ilustrează, ca în nici o parte a Terrei, perioada matriarhatului, avansată în Daco-România. “Arheologia daco-română a ajuns la descoperirea unor statuete feminine, care ne încredinţează că, în perioada matriarhatului, statul strămoşilor Daco-Traci era condus de o femeie, ajutată de un sobor feminin.”

     Informaţia oferită de Herodot, că  Hestia la sciţi a avut alt nume, aparţine unei epoci mai târzii, când cultul ei trecuse de la traco-daci la celelalte popoare prin intermediul culturii greceşti. Aceştia şi-a însuşit tacit cultura popoarelor mai vechi. 

     Hestia a fost regina strămoşilor traco-daci; după moarte a devenit zeiţă a focului. În perioada patriarhatului, sciţii o adorau sub numele de Tabiti, grecii sub numele geto-dacic de Histia sau Hestia, iar romanii o adorau sub numele de Vesta. Cultul ei s-a generalizat în spaţiul euro-afro-asiatic, după ce Hestia a trecut în panteonul Olimpului. “În astrologie există un asteroid cu acest nume, Vesta, care are semnificaţia „păstrătoarea flăcării”, a adevărului şi a altor valori spirituale şi culturale naturale, având puteri transformatoare şi creatoare (sexuale). Vesta este de o importanţă specială pentru cei care au  simţul unei misiuni sau unui scop în viaţă, creând mediul prielnic pentru împlinirea acesteia.

     Zamolxis are ca şi corespondent astrologic pe Saturn, acest lucru derivând atât din etimologia cuvântului (zal=zeu, mox=moş, bătrân), cât şi din filosofia de viaţă simplă şi naturală, ascetică uneori, pe care a predat-o getodacilor. O confirmare a acestei legături spirituale iniţiatice între Zamolxis şi Vesta (Hestia) o găsim în astrograma natală a României, care este reprezentativă pentru poporul român, trecutul şi viitorul lui.”

Pr. Dumitru Bălaşa

sursa: http://enciclopediagetodacilor.blogspot.ro

 

Cavalerii Danubieni

Cei doi Zamolxis, simbol al libertatii
      Una dintre cele mai misterioase religii cu radacini in Dacia preistorica si a carei continuitate a atins secolul XIX, a fost Cultul Cavalerilor Danubieni. Singurele marturii existente sunt niste basoreliefuri si niste monumente. In comparatie cu alte monumente religioase, cele inchinate cultului Danubian sunt turnate in plumb, material care, in credinta stramosilor nostri apartinea lui Zamolxis. Pana la ora actuala monumentele contin secvente cu un singur Cavaler, cu 2 Cavaleri si o Mare Zeita si cu scena unui banchet sacru oferit invingatorilor. Dupa cum se stie, dacii erau unul din putinele popoare care ni ciopleau chip pentru zeii lor. Moda asta a fost introdusa de romani, mai precis de colonistii veniti in Dacia. Fiecare din scenele reprezentate sunt o continuare a cultului lui Zamolxis, mai exact, o preluare a acestui cult de catre invingatori si de catre popoarele cucerite de ei. Romanii au facut mai mult: au recunoscut superioritatea lui Zamolxis, a straniului Cavalerul Danubian, punandu-si principalii zei in urma acestuia pe diferite monumente. Faptul ca noua religie s-a raspandit dupa cucerirea unei parti din Dacia de catre romani (Traian a cucerit 14% din teritoriul dac), arata dorinta in reintregirea tarii si faptul ca dacii liberi ii sprijineau pe fratii lor aflati sub ocupatia romana.
      Basoreliefurile in care apar cei doi cavaleri si Marea Zeita ii reprezinta pe cei doi gemeni Zamolxis care, impreuna cu Zeita Bendis, ocrotitoare a Daciei, au format prima trinitate de dinaintea crestinismului, aratand, totodata si dorinta reintregirii tarii venita atat din partea dacilor aflati sub ocupatia romana cat si de dincolo de frontiera, din teritoriul controlat de dacii liberi. Era simbolul Patriei care hranea acelasi popor, acum impartit in doua, dar care avea aceeasi credinta, aceeasi limba si aceleasi teluri primordiale.  Cei doi Cavaleri erau inarmati fie cu o lance, fie cu securea dubla, avand pe cap nu cusma dacilor ci misterioasa boneta frigiana, caciula rosie simbol al luptei pentru cucerirea libertatii folosita in toate timpurile, din antichitate si pana in vremurile moderne de catre toti conducatorii armatelor care luptau pentru eliberarea tarilor lor sau pentru eliberarea din sclavie (sa nu uitam ca armata lui Spartacus avea ca simbol boneta insotita de numarul legiunii, a cohortei si a manipul-ului respectiv). De asemenea, Cavalerii purtau steagul dac, celebrul dracos cu cap de lup si trup de sarpe. Multi s-au intrebat ce reprezenta steagul dac si fiecare a incercat sa-I dea propria explicatie, fara sa priveasca  dincolo de mistica getilor. Lupul este simbolul zeului suprem al Universului, Dac-sha, amintit in vedele indiene ca tatal triburilor dace, iar sarpele este simbolul lui Zamolxis, stapan al lumii de dedesubt, aflata dincolo de granita mortii.

Pasarea Phoenix si Corbul, doua pasari nemuritoare
      Dacii au fost singurul popor  a caror credinta depasea marginile propriei tari cat si marginile Pamantului. Credinta lor a fos una universala. Pe aceleasi basoreliefuri mai intalnim 2 reprezentari a caror intelegere apartine doar initiatilor. Este vorba de pasarea Phoenix, pe care multi istorici au descris-o ca fiind un vultur. Cea de a doua este un corb. Dureros este ca multi dintre istorici sunt simpli functionari care au invatat pentru a ajunge in functia respectiva, care, in necredinta lor, nu au putut privi catre maretia poporului nostru si a stramosilor nostri. In credinta pelasgilor, stramosi ai dacilor, pasarea Phoenix reprezenta renasterea spirituala a unui popor. Un monument extrem de important in acest sens il reprezinta celebrul Tezaur de la Pietroasa, carora istoricii romani, in nestiinta lor sau in reaua lor credinta, I-au spus <Closca cu puii de aur>, cand de fapt ea reprezinta pasarea nemuritoare si puii sai, simbol al renasterii permanente a poporului nostru. Iar cea de a doua pasare, corbul, este intalnit mereu ca un mesager intre lumea celor vii si lumea celor plecati de aici, dacii fiind convinsi ca nu exista moarte ci doar o trecere catre viata adevarata. Sa nu uitam ca, dupa mai bine de 1000 de ani, corbul va deveni simbolul uneia dintre cele mai renumite familii nobile din Transilvania, familia Huniazilor care au dat natiunii romane pe cel mai viteaz conducator de osti, Iancu de Hunedoara.

Neofitii treceau probe de curaj si mureau simbolic
      Unul dintre elementele misterioase ale cultului era faptul ca initiatii nu consumau nici un fel de carne ci doar peste, aliment care purifica trupul, alungand demonii. Ne mai miram oare ca dacii au fost crestinati atat de usor de Apostolul Andrei, cand acestia posedau, innainte de venirea discipolului lui Isus, toate elementele crestine?
     Din pacate, la ora actuala nu au fost descoperite temple ale cultului Danubian, dar se presupune ca acestea s-ar fi aflat in munti, in pesteri greu accesibile neofitilor. Cei care doreau sa devina Cavaleri ai Libertatii, respectiv ai Ordinului Danubian, trebuiau sa treaca anumite teste, examenul final fiind dat in zona muntoasa unde viitorul cavaler urma un ritual de purificare si renastere spirituala. In basoreliefuri apare ritualul de inghitire a candidatului de catre un dragon (balaur in credintele populare), urmata de sosirea unui Cavaler al Ordinului care invingea balaurul, simbol al raului si il scotea din burta pe viitorul cavaler, care invia si devenea unul dintre membrii ordinului, purificat de insusirile negative.

Ei invingeau intotdeauna
      Mai mult, in randurile danubienilor erau acceptati numai nobili. Si asta nu dintr-o discriminare de rasa, ci pentru ca meseria nobililor era razboiul. Oamenii liberi munceau pamantul si doar in caz de primejdie veneau sub arme, pe cand nobilii se pregateau permanent in arta razboiului. Ordinul Cavalerilor Danubieni reprezenta elita tarii, ii reprezenta pe cei mai buni razboinici si pe marii preoti, pastratori ai ritualurilor stramosesti. Si nu intervenea intr-o lupta decat atunci cand era amenintata insasi integritatea tarii. Pentru ca una din conditiile de supravietuire era anonimatul. Sa nu uitam ca, dupa mai bine de 13 secole, ii vom intalni pe acesti cavaleri reorganizati sub Ordinul Dragonului, ordin a carei paternitate si-au insusit-o maghiarii si popoarele germanice, ordin din care au facut parte toti marii nostri domnitori din toate cele trei tari romane. Daca intelegem taina acestui Ordin de lupta poate intelegem si cum a fost posibil ca voievozii nostri, cu o mana de viteji, sa bata de atatea ori armatele numeroase ale imperiilor vecine, venetici fara tara si fara credinta.
Eliszar 

sursa:  http://enciclopediagetodacilor.blogspot.ro


Kogaionul-muntele sfant al dacilor

     Despre muntele sacru al dacilor s-a vorbit mult, însă cercetătorii nu au reuşit încă să ajungă la un consens în ceea ce priveşte localizarea sa. Unii sunt de părere că acest munte sacru al antichităţii ar fi Ceahlăul, iar alţii, susţin că acest munte atât de venerat al antichităţii preelene ar fi Bucegiul.
Care are dreptate? Pornind să judecăm după legea exclusivismului, din două păreri doar una poate fi adevărată ! Care să fie aceea? O să vedem în măsură în care ne-o permit documentele!
Vă voi cere scuze, de la bun început, pentru că nu voi trata acum foarte cuprinzător această problemă a Muntelui Sacru, ci doar vă voi atrage atenţia asupra unor chestiuni ce nu pot fi trecute cu vederea. Funcţie însă de interesul manifestat, voi reveni cu alte articole pe tema aceasta.
      Pentru a arăta ca Muntele Sacru al dacilor – Kogaionul – este muntele sfânt al antichităţii, vom apela la izvoare istorice, mitologice, la simbolism şi la …. geografie !
Să vedem pentru început, ce ne spun dovezile existente despre localizarea Kogaionului – muntele sacru al antichităţii, considerat de tradiţiile vechi, centrul şi polul lumii ?

Localizarea Kogaionului după declaraţia lui Strabon
      Strabon ne spune explicit: „Tot aşa şi acest munte a fost recunoscut drept sacru şi astfel îl numesc geţii; numele lui, Kogaionon, era la fel cu numele râului ce curgea alături” (Geografia, VII,3,5) Acelaşi autor ne spune că aici se afla şi peştera unde se retrăgea marele preot al lui Zamolxe, care-i purta numele, fiind el însuşi considerat zeu: „La început el (Zamolxe) a fost ales mare preot al celui mai venerat zeu de-al lor, iar după un timp a fost socotit el însuşi zeu. S-a retras atunci într-o peşteră, inaccesibilă altora şi acolo şi-a petrecut o bună bucată de vreme, întâlnindu-se rar cucei de afară, doar decât cu regele şi cu slujitorii săi”
Din mărturia lui Strabon tragem însă şi o altă concluzie pe care însă nu o vom dezbate în studiul de faţă. Catehizarea nu este un obicei creştin întrucât ea era practicată în cultul lui Zamolxe de la început. Prin urmare, mărturiile pe care le avem noi, nu sunt în legătură cu Zamolxe zeul ci cu Zamolxe Marele Preot, ridicat la rang de zeu prin catehizare!
      V. Kernbach ne lămureşte însă pe deplin prin afirmaţiile sale, urmând textul lui Strabon: „Locuinţa marelui preot dac ar fi fost într-o peşteră din Kogaion şi aici, în clipe de cumpănă venea să se sfătuiască sau să consulte voci oraculare probabil chiar regele dacilor. Autorii greci relatează că dacii îşi numeau preoţii <c prin="" nori="">; de aici pare să rezulte cel puţin că sanctuarul principal era pe un munte atingând norii”</c>
Strabon ne semnalează prezenţa unei ape care curgea pe alături de Muntele Sacru şi într-adevăr, Ialomiţa, izvorăşte din vecinătatea întreitului Stâlp al Cerului, menţionat în tradiţia antică, format din piscurile Găvanu, Vârful Ocolit şi Omu. Mai departe acest râu ocoleşte platoul Babelor ajungând la picioarele peşterii care-i poartă numele
      V. Kernbach şi Strabon ne mai spun că Zamolxe s-a retras într-o peşteră unde aveau acces doar regele şi slujitorii săi pentru a tine sfat de taină în problemele ţării. Din nou realitatea se poate verifica în teren.
Faptul că peştera avea reputaţie sacră ne-o demonstrează denumirea, păstrată de tradiţie a celui mai îndepărtat punct accesibil al ei – La Altar. În plus, vechea denumire a Peşterii Ialomiţei este „Peştera lui Decebal” iar una dintre grote se numeşte chiar „sala lui Decebal”, fapt ce demonstrează că regele-erou dac, obişnuia să vină aici ca şi înaintaşul său Burebista şi nu numai ei.
În al treilea rând, V. Kernbach ne atrage atenţia supra „călătorilor prin nori”, cum se numeau preoţii daci, de aici ajungând la concluzia că sediul marelui preot se afla pe un munte atingând norii. Or, este cunoscut faptul ca Vârful Omu este în permanenţă învăluit de nori sau deasupra lor ! Iată, deci, unde se afla şi Olimpul pre-elenic de care vorbesc Hesiod şi Homer.

Triplul sanctuar din Bucegi şi cele trei trepte ale iniţierii antice
      Ce este iniţierea? Toate textele antice echivalează iniţierea cu drumul parcurs de neofit pentru a ajunge la „a doua naştere”. Orice iniţiere veritabilă are o structură triplă aceasta fiind după părerea lui Rene Guenon, gradarea fundamentală. Numai că templul arhetipal din Bucegi ne prezintă şi el o structură pe trei nivele ceea ce-l face să devină simbolul arhetipal al iniţierii zamolxiene.Primul nivel şi cel mai de jos este Peştera Ialomiţei sau Peşteră lui Zamolxe unde neofitul murea pentru lume pentru a se naşte a doua oară din pământ cu scopul bine fixat de a ajunge să cunoască tainele cerului. Această ultimă etapă a iniţierii, a cunoaşterii tainelor cereşti , spirituale era realizarea supremă a omului în tradiţia orientală dar şi în cea a Occidentului, cel puţin la începuturile Evului Mediu (v. Legenda Graalului, Legenda regelui Arthur şi a cavalerilor Mesei Rotunde).
Spuneam că templul din Bucegi este structurat pe trei nivele şi că aceste nivele reprezintă cele trei trepte ale iniţierii autentice. Astfel, după ce neofitul se năştea a doua oară în Peştera lui Zamolxe, după o instruire prealabilă pe cel de-al doilea nivel, Platoul Babelor, unde devenea iniţiat, ajungea, în sfârşit, la cel de-al treilea nivel (Altarul sau Sanctuarul Principal, Întreitul Stâlp al cerului) atingând iniţierea divină, în Centrul Lumii.
      Aşa desemnează toate tradiţiile antice Dacia, iar dacii, şi nu numai ei, vedeau în Kogaion centrul suprem al lumii, Axa, Polul Getic. Această Axis Hiperboreus, Axis Mundi este formata din trei vârfuri alăturate: Găvane, Omu şi Vârful Ocolit.
Spuneam că Kogaionul, imensul templu natural, este un simbol arhetipal, adică un model. Model pentru ce? Model pentru toate templele antice legate de religiile de mistere care presupuneau o naştere a doua oară.
Astfel, structura trinitară a templului din Bucegi se regăseşte în construcţia bisericilor creştine care sunt împărţite în pronaos, naos şi altar. La fel templele egiptene şi cele greceşti în care „cele trei diviziuni ale templului egiptean se menţin totdeauna” după părerea lui Constantin Daniel.
Simbolism cu cântec … în teren!
     Urmărindu-l pe marele esoterist Rene Guenon, vedem că svastica este emblema Polului Ceresc cunoscută în Orient şi sub numele de Giuvaerul Cerului. Probabil o să mă întrebaţi ce treabă avem noi cu svastica? Avem… şi încă una mare de tot !
În timpul călătoriilor sale prin Tibet, Jean Marques-Riviere a primit de la marii maeştri lama două informaţii de inestimabilă valoare pentru istoria noastră străveche:
1. „Tradiţia ne spune că înaintea glorioasei dinastii din Lassa, înaintea înţeleptului Passepa, înainte de Tsangkhapa, Domnul Atotputernic, locuia în Occident, pe un Munte înconjurat de mari păduri…În acel timp exista încă Floarea pe svastică…Dar ciclurile negre, l-au determinat să părăsească Occidentul şi să vină în Orient, la poporul nostru. Atunci el a umbrit Floarea, şi svastica singură rămâne, simbol al puterii „Giuvaerului Cerului”. Atotputernicia lui ne ocroteşte, dar legile inexorabile ne domină şi în faţa ciclurilor sumbre trebuie să se ascundă şi să aştepte”
2. „ Reţine şi meditează la ceea ce îţi voi spune – de înţeles vei înţelege mai târziu: odinioară, centrul „Domnului Celor Trei Lumi” nu era unde este acum. Au fost epoci, în acest ciclu, când Tradiţia Vieţii era cunoscută şi adorată aproape deschis; Centrul Spiritual al lumii era în valea unui mare fluviu; apoi în faţa valurilor crescânde ale năvălirilor barbare, El s-a mutat în Orient unde îşi are cum reşedinţa, ascuns de ochii oamenilor”
      Concluziile impuse de textele mai sus citate, ne demonstrează că:
Centrul spiritual din Tibet este derivat direct din centrul suprem, care se afla în vechime în Carpaţi, fapt exprimat prin formularea „Domnul celor Trei Lumi (Zamolxe)” care „s-a mutat în Orient”. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în raport cu Tibetul, Carpaţii de află situaţi în Occident. Toate mărturiile ne spun că Munţii Carpaţierau acoperiţi de păduri mari şi înfricoşătoare iar fluviul despre care se vorbeşte în text nu este altul decât Dunărea.
      Mai rămâne însă svastica, acest simbol care desemnează polul ceresc. Cum putem confirma spusele iniţiatului tibetan. Simplu ! consultând o hartă
Svastica, desenata de schema principalelor culmi ale Masivului Bucegi
a Bucegilor şi urmărind persistenţa simbolului svasticii la poporul român.
      Desfăşurând harta masivului Bucegi, suntem de-a dreptul uimiţi simbolul svasticii este desenat de însuşi culmile Muntelui în mijlocul căreia se află întreitul Stâlp al Cerului format din vârfurile Găvane, Vârful Ocolit şi Omu ! Svastica marchează istoria poporului român din cele mai vechi timpuri şi până în prezent când mai există păstrători ai tradiţiei despre Muntele Sfânt (a se vedea legendaÎntoarcerea lui Deceneu de pe blogul lui Quadratus). Astfel regăsim acest simbol al Axului Lumii, al Polului Spiritual Getic, pe o piesă de aur din tezaurul de la Băiceni, pe motivele cusăturilor şi broderiilor bucovinene sau pe acoperământul de mormânt al Mariei de Mangop, doamna lui Ştefan cel Mare, strălucitul Domn al Moldovei, ca să dau numai câteva dintre exemple. La acestea se adaugă un fapt inedit, menţionat de Nicolae Lovinescu. El ne povesteşte cum că un profesor stând de vorbă cu un ţăran încerca să-l convingă pe acesta din urmă că svastica este un simbol nazist. Ţăranul, cum îi e felul, a stat, l-a ascultat cu răbdare, apoi, scuturând din cap a zis: „ Ba nu ! E a nost ! Îl avem de pe vremea urieşilor !” Ciudată această memorie genetică răsfrântă în mentalul colectiv prin intermediul tradiţiei. Memorie care face ca ţăranul, să fie mai presus decât savantul. Şi tot pentru a demonstra persistenţaMuntelui Sfânt al dacilor în credinţele noastre, trebuie să mai menţionăm o povestioară. În gura peşterii Ialomiţa, s-a ridicat o lavră creştină unde trăiesc câţiva călugări. Doamna Cristina Pănculescu aflată în excursie de cercetare la faţa locului a fotografiat într-una dintre deplasările ei Vârful Ocolit asupra căruia coboară un jet de lumină si a dat-o stareţului. Iată ce relatează doamna Pănculescu:” Ne-am întors la schit pentru a ne lua rămas bun, şi pentru a participa la slujba de dimineaţă. Biserica era deschisă dar pustie. Când a venit stareţul, i-am arătat fotografia cu Vârful Ocolit deasupra căruia străluceşte coloana de lumină şi fără să-i dau vreo explicaţie, l-am întrebat numai dacă-i spune ceva saudaca seamănă cu ceva… a rostit abia şoptit: „Sfântul Munte”…i-am oferit fotografia; tot timpul slujbei vocea stareţului a fost marcată de o emoţie pe care îi era greu s-o stăpânească”. Acum va întreb eu pe dumneavoastră: nu vi se pare ciudat că pentru respectivul călugăr, crescut în dogma ortodoxă, Vârful Ocolit este mai presus decât munţii sacri ai creştinismului, Athos si Golgota? Un alt simbol pe care-l găsim atât în Orient cât şi in Occidentul străvechi, este simbolul cunoscut sub numele de Yin/Yang. Ciudat este faptul că, Vârful Ocolit transpune în natură acest simbol tradiţional!
În altă ordine de idei, Herodot ne spune despre trimiterea solului la cer prin aruncarea lui în trei suliţe, obicei dacic sângeros, săvârşit odată la 4 ani în cinstea zeului Zamolxe . Înclin să cred că grecii nu au văzut niciodată acest ritual, deoarece relatarea lui Herodot pare a fi o poveste iniţiatică. Nu sunt de acord cu el din mai multe motive. Cel mai important este însă faptul că pentru acest sacrificiu, spune Herodot, era ales cel mai drept şi mai viteaz dintre dânşii. Câteva rânduri mai încolo, acelaşi autor spune că dacă trimisul nu moare, cade în dizgraţie.
      Îmi exprim părerea, că aici ar fi vorba despre moartea iniţiatică de care vorbeam în paragraful anterior. Cel mai bun dintre daci, era trimis, o dată la patru ani, ca sol la Zamolxe; adică era trimis la peştera Ialomiţa pentru a „muri” şi a se naşte a doua oară după care ajungea pe Întreitul Stâlp al Cerului (simbolizat de cele trei suliţe), unde era capabil să transmită dorinţele poporului direct lui Zamolxe. Dizgraţia survenea în urma faptului că solul, nu era capabil să depăşească toate cele trei nivele iniţiatice ale templui pentru a ajunge sa se prezinte în fata lui Zamolxe pe Altarul Cerului.
 Mai adaug că Adrian Bucurescu spune că ritualul trimiterii solului se mai numea şi TIARANTOS adică „cel jertfit Cerbului”
     Şi un fapt inedit: dacă rotim schema hărţii masivului Bucegi cu 180 de grade (adică o privim dinspre nord), obţinem imaginea stilizată a Cerbului Sfânt, între cornele căruia, creşte Arborele Vieţii sau Arborele Cosmic.

Solomonarii şi Muntele Sfânt şi Tăbliţele de la Sinaia
      Solomonarii sunt, în tradiţia românească, vrăjitori, practicând magia, socotiţi a fi investiţi cu puteri miraculoase, putând avea raporturi cu duhurile. În imaginarul popular, ei încalecă balauri, sunt capabili să facă ascensiuni cereşti si să oprească sau să aducă grindina. Tradiţia românească ne spune că solomonarii poartăca veşmânt o ţundră albă, zdrenţuită, o traistă în care îşi ţine instrumentele magice şi Cartea Solomonăriei. Viitorii solomonari, erau răpiţi de mici de către solomonarii bătrâni şi crescuţi în crugul (centrul) pământuluiunde învăţau toate limbile făpturilor vii, toate formulele magice şi toate tainele naturii, vrăjile şi farmecele. Că ar fi urmaşii regelui biblic Solomon, mă îndoiesc la modul foarte serios.
La poalele Bucegilor, în staţiunea climaterică Sinaia , s-a descoperit un tezaur format din plăcuţe de plumb, care conform părerii unora dintre cercetători, ar relata istoria dacilor din cele mai vechi timpuri până la domnia lui Decebal şi chiar mai departe. Iată ce ne spune Adrian Bucurescu despre aceste tăbliţe: „În tăbliţele de la Sinaia apare şi cel mai important conducător de după Decebal, necunoscut de istoria noastră oficială, dar sugerat de celebrul poem germanic medieval „Cântecul Nibelungilor” sub numele de Ramunc sau Siheger, ca duce al valahilor. Aceasta este eliberatorul Daciei, cel care a iniţiat revenirea la vechile tradiţii ale ţării, precum şi culegerea de legende divine sau mirene, consemnate în tăbliţele de la Sinaia. Variante pentru numele lui sunt: Romanh, Romansie, Lomanh şi una foarte importantă, SO LOMONIUS însemnând „Cel Luminos”.
      Atributul dat acestui rege dac, luminează atât enigma textelor de la Sinaia cât şi originea Solomonarilor. Ei nu sunt urmaşii regelui biblic Solomon, ci ai acestui rege luminos al Daciei. Aceleaşi tăbliţe ne spun că Solomonarii fac parte dintr-un ordin mistic cu sediul în cetatea Babariului. Această cetate poate fi pusă însă în legătură cu stâncile din vecinătatea Platoului Bucegilor, numite Babe unde neofitul, după ce era născut a doua oară în peştera lui Zamolxe se pregătea, pentru a se naşte a treia oară pe Întreitul Stâlp al Cerului, ultimul stadiu al templului iniţiatic din Bucegi.
Prin urmare, tăbliţele de la Sinaia par a fi scrise de solomonari, urmaşi ai acelor kapnobatai „calatori prin nori” despre care ne vorbeşte Strabon.
Există şi detractori ai acestor tablite care le consideră falsuri.
De ce ar fi?
      Eu cred altceva, cred că prin activitatea acestor „vrăjitori”, scoborâţi din stirpea călugărilor daci, Kapnobatai şi Ktistai, activitatea în Muntele Sfânt s-a menţinut nealterată până în zilele noastre.
Şi oare acei călugări de la schitul Ialomiţa, care şi-au construit chiliile în Gura Peşterii lui Zamolxe şi care ştiu de existenţa Muntelui Sfânt, nu sunt moştenitorii şi păstrătorii tainelor templului din Bucegi?
Viitorul ne va lămuri în această privinţă.

În loc de în încheiere
      Prin pierderea credinţei, certitudinile existenţiale se prăbuşesc deoarece nu mai există o Credinţă care să le susţină. Ele sunt înlocuite atunci de Neant: de certitudinea că ne năştem din Neant şi dispărem în Neant. Acesta este Omul Modern, pentru care religia a devenit literă moartă, goală de sens, iar miturile ei lipsite de orice fundament. Din această cauză, omul modern este plin de angoase, se simte mereu ameninţat de spectrul morţii, este terorizat de scurgerea timpul şi de presentimentul unui ipotetic „sfârşit al lumii”. Pentru aceasta, el, omul modern, îşi risipeşte viaţa, acest dar sacru, în activităţi care mai de care mai negândite şi de cele mai multe ori autodistructive şi distructive la scară planetară (homosexualitate, încălzire globală, poluare exagerată, etc).
      Soluţia revenirii la bunul simţ şi la credinţa strămoşilor, care se mai păstrează doar în puţine locuri din ţară, este revenirea fiului risipitor la Tatăl.
Omul este devorat de timp şi de istorie, nu pentru că trăieşte în timp ci pentru faptul că el crede în realitatea infailibilă a timpului, uitând şi dispreţuind Eternitatea.

sursa:  http://enciclopediagetodacilor.blogspot.ro


Felicitari Valentine's Day

Felicitari 8 Martie

Felicitari Halloween

Felicitari Craciun

Felicitari Anul Nou