TRACII

Tracii sunt cei mai vechi locuitori din spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic

Zamolxe's Blog

Am creat acest blog in speranta ca voi reusi sa va readuc interesul pentru istoria romanilor.
Cine suntem? De unde venim? Care sunt stramosii nostri?
Acestea sunt intrebari pe care ar trebui sa si le puna fiecare , incercand sa afle cat mai mult.

Textele de pe acest blog nu sunt scrise de mine pentru ca nu sunt istoric, sunt doar pasionat de istorie. O sa mentionez de fiecare data sursa acestor articole de pe blog.

Propunere Pentru Noul Drapel Al Romaniei

duminică, 18 ianuarie 2015

Tunelul secret din Bucegi

     In 1968, in arhiva CFR au fost descoperite planurile tunelului secret al germanilor. Pentru descongestionarea nodurilor de cale ferata Bu­cu­resti si Ploiesti si pentru scurtarea rutei dintre vestul si nordul tarii prin Predeal, in anul 1913, conducerea CFR a stabilit sa se execute o legatura directa intre statiile Titu si Sinaia prin Targoviste, Pietrosita si Moroieni. In acest scop, a fost incheiat un contract cu firma inginerului Julius Ber­ger pentru construirea integrala a lini­ei de cale ferata, care urma sa lege intre ele statiile Sinaia si Pietrosita.
     Traseul fiind amplasat in zona sudica a Muntilor Bucegi, era necesara stra­pun­gerea versantului printr-un tunel, care urma sa aiba o lungime de 5.918 metri. Daca era finalizat, acesta ar fi fost astazi cel mai lung tunel din tara. Ceea ce putini stiu este faptul ca, aceasta linie facea parte dintr-un ma­re program de investitii, initiat de di­rec­torul general al CFR din acea vre­me, Al. Cottescu, pentru realizarea ca­ruia s-a facut, in 1914, un imprumut intern de 480 de milioane de lei in aur. Printre liniile prevazute a fi exe­cutate, se afla si cea de pe ruta Mo­roieni – Sinaia.
     Contractata in anul 1913 si avand un termen de executie de 28 de luni, rea­lizarea lucrarii tunelului dintre Sinaia si Moroieni era conditionata de un program de lucru in trei schimburi, a cate opt ore. A fost demarata in ianuarie 1914 si s-a continuat in ritm sustinut pana in luna august a aceluiasi an. In acest timp, s-au reali­zat 400 m de tunel complet, inclusiv portalurile, camasuiala si radierul, fiind executate galerii de baza si de cres­tet pe 800 m lungime. Aceasta era situatia in august 1914, cand, din cauza izbucnirii razboiului, lucrarile au fost sistate.
     In timpul primului razboi mondial, santierul a fost parasit, iar lucrarile executate n-au fost preluate de nici o unitate a CFR. Tot ce se mai stie despre acest proiect este ca, germanii l-au continuat in secret, altfel nu se explica faptul pentru care firma care a inceput lucrarea, de origine austriaca, a fost rechemata in tara, chiar daca in aparenta i s-a in­cre­din­tat executarea altor lucrari, socotite, la acea vreme, mai urgente. Peste mai bine de 30 de ani, in 1968, pentru a constata starea lucrarii, s-a cercetat capatul dinspre Sinaia al tunelului. Podul de lemn, peste care se ajungea la tunel, se deteriorase, iar accesul prin gura tunelului devenise greoi, fiind posibil doar pe niste poteci aproape inaccesibile. Gura tunelului era mai mult de jumatate astupata cu grohotis cazut de pe munte. Cu toate acestea, zidaria din captuseala se mentinuse foarte bine. Pe lungimea de 170 m, sectiunea tunelului era li­bera, putandu-se circula cu usurinta, ceea ce permitea, deci, o oarecare fo­lo­sinta. Galeriile de baza si de crestet sunt prabusite, fiindca lemnaria de sustinere a putrezit. Iar la 480 de metri de la intrare se ridica un zid care blocheaza, practic, orice intentie de a afla alte informatii: daca s-a con­ti­nuat tunelul, daca acolo zac osemin­tele a sute de oameni, daca exista acea locomotiva cu vagonul ei sau daca, intr-adevar, a fost initiat acolo de­pozitul nemtilor. In ceea ce pri­ves­te starea lucrarii la capatul dinspre sud nu s-a reusit, in 1968, o anali­za.
     Capatul tunelului dinspre Sinaia este complet finalizat pe o portiune de 480 de metri – asta se stie din documente – si a fost folosit ca magazie de ambalaje a ICIL Ploiesti, in perioada comunista, dar si de taranii care veneau cu branza din zona Fagarasului si Brasovului. In spatele zidului de delimitare se afla – si aici vorbim despre speculatii, caci nu exista niciun act doveditor – o locomotiva si un vagon de constructie. In partea tunelului dinspre punctul Carpinis (Dambovita), intrarea, care era betonata si armata la fel ca aceea din capatul opus, a fost inchisa cu depuneri de pamant – probabil in anul 1985, dupa unele marturii – de doua plutoane ale securitatii statului, din motive necunoscute nici in prezent si, in consecinta, nu se cunoaste lungimea sa, dar se banuieste ca ar fi tot de circa 400 – 500 de metri.
      Tunelul a fost construit la dimensiunile de 5 metri inaltime si de 4,8 metri latime. Mai trebuie spus ca, la capatul dinspre Sinaia se poate intra in tunel. Podul de peste valea adanca de 20 de metri este, cu atentie, utilizabil, in ciuda putreziciunii scandurilor.

Latinizarea limbii dace – un basm de adormit lingviştii

     Dogma oficială, pe care toţi am învăţat-o, afirmă că după cucerirea romană din 106 e. n. şi până la retragerea aureliană din 275 e. n. limba dacă a dispărut, din ea rămânând aproximativ 150 cuvinte.
Întrebarea pe care mi-am pus-o când am început să studiez acest domeniu a fost următoarea:
Cum a fost posibil, să existe o limbă română unitară pe un teritoriu atât de întins (România plus Basarabia şi Bucovina), în condiţiile în care administrativ, acest teritoriu nu a fost unit decât în timpul lui Burebista şi Decebal, aproximativ 86 de ani, la 1600 e. n. timp de un an sub stăpânirea lui Mihai Viteazul şi apoi de la 1859 cînd a fost prima Unire­­­­?
     Răspunsul oficial nu oferă nici un fel de argumentaţie, este ca în Biblie ­­„Crede şi nu cerceta” ba chiar punerea în discuţie a acestei probleme este privită ca o erezie majoră.
O explicaţie a acestei intransigenţe poate veni din secolul XVIII când ne străduiam să ne afirmăm anterioritatea pe acest pământ faţă de maghiarii din stepe şi cum legăturile noastre cu civilizaţia romană erau greu de discutat, am creat această teorie pe care în entuziasmul general patriotic a fost greu să mai poată fi analizată lucid.
Revenind la întrebarea iniţială:
Este posibil ca în 169 de ani romanii să fi schimbat limba unui întreg popor, aceasta să ramână unitară, şi să reuşească să o schimbe chiar în regiuni pe care nu le-au stăpânit niciodată?
     Pentru a putea răspunde la această întrebare trebuie să luăm în calcul toate argumentele şi să verificăm toate ipotezele.
     O astfel de ipoteză ar fi că civilizaţia geto-dacă ar fi fost atât de înapoiată cultural şi lingvistic, încât atunci când i-au cucerit romanii, geto-dacii ar fi trecut în masă la latinitate, ca și cum de abia ar fi aşteptat să scape de limba cu care s-au născut.
     Să vedem dacă datele pe care le avem ne pot permite această ipoteză.
Spaţiul carpato-danubiano-pontic a fost locuit neîntrerupt (o atestă istoria oficială) de peste 600.000 de ani, din paleolitic şi există chiar dovezi neverificate foarte bine, că acest spațiu ar fi fost unul din locurile de antropogeneză (omul de la Bugiulești, un australopitec,) unde s-a născut „Omul”.
Clima, relieful şi existenţa depozitelor de sare la suprafaţă au fost argumente foarte puternice ale locuirii omului în acest spaţiu.
     Importanţa sării pentru existenţa vieţii este adesea uitată deşi în condiţii de efort prelungit, prin transpiraţie se pierd săruri care sunt indispensabile funcţionării normale a celulei, şi supravieţuirii. În sare se conservau alimentele, cu sare se argăseau pieile, iar suplimentul de sare pentru animalele domestice era vital. Se pare că „salariul” provine din salis=sare (latină) şi că în cantitaţi de sare erau plătiţi soldaţii romani la început. Ocna Sibiului are urme de locuire permanentă din paleolitic și până în prezent.
Masivele de sare din spaţiul acesta erau singurele surse exploatabile la suprafaţă, din Europa începuturilor. S-au creat adevărate drumuri ale sării care brăzdau continentul, așa cum mai târziu a fost „Drumul Mătăsii”.
În acest spaţiu a apărut prima scriere cunoscută, mai veche cu 1.000 de ani decât cea de la Sumer, și anume scrierea pictografică de pe tabliţele de la Tărtăria care a apărut [„curând după jumătatea mileniului al VI-lea și a fost folosită continuu timp de un mileniu și jumătate în epoca cuprului din Europa central-răsăriteană între 5.500 și 4.000 î.e.n.. Este acum cert că scrierea veche europeană este mult mai veche decât cea sumeriană”].
Am citat din Marija Gimbutas – Civilizaţia Marii Zeiţe şi sosirea cavalerilor războinici Ed. Lucreţius 1997 pag. 37.
     În zona Porţilor de Fier s-a descoperit în 1965 unul dintre cele mai vechi oraşe din lume, și anume Lepenski Vir în zona Serbiei și Schela Cladovei în zona românească a cărui datare arată o vechime de 10.500 ani, din vremurile de după Potop, dacă ar fi să credem Biblia. (Marija Gimbutas pag.53.).
Am ales referinţele din „Civilizaţia Marii Zeiţe şi sosirea cavalerilor războinici” a Marijei Gimbutas deoarece aceasta a fost o autoritate în materie, fiind profesor de arheologie europeană cu specializarea în neolitic la Universitatea din Los Angeles între anii 1965-1995 şi de origine lituaniană, deci nu poate fi banuită de simpatii proromâne.
     Culturile neolitice, Cucuteni, Hamangia, Boian, Petreşti, Gumelniţa atestă o locuire foarte intensă şi o tehnologie destul de avansată. Când spunem neolitic ne gândim imediat la epoca pietrei şlefuite, deci o piatră nu cioplită ca în paleolitic, ci puţin mai finisată, dar tot în epoca pietrei erau.
Fals. Acum 7000 de ani în civilizaţia Gumelniţa se prelucra aurul şi se făceau bijuterii din el. Arta ajunsese la un rafinament pe care cu greu ni-l putem imagina.
cap-gumelnitaAcest cap de copil nu este o operă pierdută a lui Brâncuş, ci al unui artist din cultura Gumelniţa.
Sistemul de construcţie al caselor pe structură de lemn şi apoi acoperită cu pământ (care are certe calitaţi izolante) mai există și azi la 60-70% din locuinţele construite în România (se observă foarte bine la inundaţii), atunci a fost inventat.
Toate au culminat cu formarea imperiului lui Burebista. Aceste teritorii au fost unite sub o singură administraţie şi au format o entitate puternică privită cu teamă chiar de romani.
Limitele imperiului sunt prezentate mai josconform Atlasului istorico-geografic editat de Academia Română. Se poate observa că ajungea până la Viena şi chiar până la Praga.
Făcând o sinteză până în acest moment istoric putem spune că pe acest teritoriu a luat naştere una dintre cele mai vechi civilizaţii care cunoştea scrierea cu 1.000 de ani înainte de Sumer, care avea o tehnologie avansată şi o putere militară destul de mare.

Era Imperiul Roman superior Civilizaţiei dace?
     La capitolul tehnologie, organizare, evident da pentru că altfel nu ar fi reuşit sa ne învingă.
Dar în timp ce la Roma erau o mulţime de zei și zeiţe (religie politeistă), dacii nu aveau decât un singur zeu (monoteişti), Zalmoxis. (Herodot).
     În timp ce Imperiul Roman era sclavagist, iar culmea ororii sclavagismului erau luptele de gladiatori când cetăţenii romani respectabili se bucurau şi erau cuprinşi de emoţii estetice la vederea şuvoaielor de sânge ce curgeau din trupul gladiatorilor ucişi, în Dacia nu se întâmpla nimic similar, iar dacă au existat sclavi, aceştia erau extrem de puţini.
     Dacii au avut cea mai completă doctrină medicală care este şi astăzi superioară medicinii moderne, unitatea între trup şi spirit şi vindecarea întregului.
     „ […] Dar Zalmoxis, adăuga el, regele nostru, care este un zeu, ne spune că după cum nu trebuie să încercăm a îngriji ochii fără să ţinem seama de cap, nici capul nu poate fi îngrijit neţinându-se seama de corp, tot astfel medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli (anume) pentru că ei nu cunosc întregul pe care îl au de îngrijit. Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate fi sănătoasă. Căci, zicea el, toate lucrurile bune şi rele pentru corp şi pentru om în întregul său, vin de la suflet şi de acolo curg (ca dintr-un izvor) ca de la cap la ochi. Trebuie deci, în primul rând, să tamăduim izvorul răului ca să se poată bucura de sănătate capul şi tot restul trupului.”
Platon, Carmide ( Platon 428-347 î.e.n.)
       Deci era Imperiul Roman, superior moral, filosofic, religios? Cu siguranţă NU.
Am putea face o paralelă între Imperiul Mongol şi China sau mai în zilele noastre, între SUA şi India sau China să zicem. Cam aceasta era diferenţa între Dacia şi Imperiul Roman.
După moartea lui Burebista, imperiul s-a dezmembrat, şi apoi în faţa pericolului roman o parte din teritorii s-au reunit sub conducerea lui Decebal. Romanii au cucerit Dacia în 106, dar ei au stăpânit efectiv din imperiul lui Burebista doar aproximativ 1/5 (vezi harta de mai jos). Centrul stăpânirii romane (în roşu pe hartă) a fost pe munţii Apuseni pentru că pe ei aurul dacilor îi interesa şi nimic altceva.
Romanii au cucerit Dacia pentru că altfel Imperiul era în faliment şi atât de mult s-au bucurat că ne-au cucerit încât s-au distrat 123 de zile (cea mai lungă petrecere din istoria omenirii, evident cu gladiatori daci).

     Comparând zona de stapânire romană cu suprafața celor două state de limba română, (harta României și a Republicii Moldova de sus) observăm că logic este aproape imposibil să acceptăm varianta înlocuirii limbii dace cu limba latină pe un asemenea teritoriu în condiţiile unei stăpâniri romane atât de puţin întinsă. Dacă ar fi să acceptăm teoria latinităţii pe un asemenea teritoriu privind harta, am putea deduce că limba română vorbită în aria în care au stăpânit romanii ar trebui sa fie mult mai curată, în orice caz mai aproape de latină decât cea din Bucovina de exemplu. În realitate însă, nu există diferenţe semnificative.
     Dar să presupunem totuşi că dogma latinizării este adevarată. Au venit romanii în 106 şi au început o campanie de latinizare a dacilor. Mii de învăţători romani şi-au încălţat sandalele, au luat toiegele, tăbliţele de scris şi translatorii, care trebuia să le asigure înţelegerea cu populația dacă şi au început latinizarea. Populaţia în acele vremuri era o populaţie de păstori, de vânători şi agricultori, iar aceştia trebuia să fie găsiţi, convinşi prin translatori de importanţa studiului limbii latine şi convinşi în primul rând de cât de buni sunt romanii sau de avantajele vorbirii în limba latină, iar în final aceştia nu ar mai fi denumit pădurea sub numele de „pădure”, ci „silva” sau în loc de tata ar fi spus „pater”.
     Ce ar fi câştigat dacii din această învaţare a limbii latine? Probabil favoruri de la stăpânitorii romani, mândria de a vorbi limba celui mai mare imperiu al lumii care-i cucerise şi posibilitatea de a vizita Roma fară translator.
     Ce ar fi câştigat romanii? Probabil mulţumirea sufletească a faptului că limba latină este vorbită de mult mai multă lume şi că aici, la margine de imperiu, se simţeau ca pe străzile Romei.
Ar mai fi o problemă. Media de vârstă fiind în vremurile acelea mult mai mică decât astăzi, trebuia ca această campanie să fie facută foarte rapid pentru ca subiecţii să apuce să-şi înveţe urmaşii latineşte.
Ce costuri ar fi avut această campanie pentru romani? Probabil uriaşe deoarece trebuie luat în calcul şi că trebuia asigurată protecţia acestor misionari ai latinităţii, ei ajungînd în zone în care se vorbea limba dacă, dar stăpânirea romană nu era privită cu simpatie dovadă şi desele rascoalele ale dacilor din zona ocupată.
Vorbesc romanii în documentele lor de o operaţiune de o anvergură aşa de mare ce ar fi necesitat costuri uriaşe? Au ajuns romanii în Bucovina şi Basarabia mai mult decât cu misiuni comerciale? Din câte ştim noi, nu. Care ar putea fi explicaţia că totuşi acolo se vorbeşte româneşte? O explicaţie a fost că în timp, dacii care au fost latinizaţi de romani au luat la rândul lor toiagul şi tăbliţele şi s-au apucat să-i latinizeze ei pe dacii rămaşi neaoşi. Este o ipoteză. Este aceasta credibilă? Dogma spune că da.
Este acest proces de schimbare a limbii unui popor într-o perioadă scurtă de timp (la nivel istoric) frecvent în istorie?
Din câte ştim, până în prezent nu s-a mai întâmplat nicăieri aşa ceva.
Interesant este că romanii nu au putut să latinizeze nici măcar Peninsula Italică, deşi au avut la dispoziţie din 753 î.e.n. când s-a înfiinţat Roma (după legende) şi până în prezent (2750 de ani). Dacă ar fi latinizat-o atunci, în Italia nu ar exista dialecte şi ar exista o unitate de limbă mult mai puternică decât în România fiindcă romanii au avut la dispoziţie mult mai mult timp. Şi totuşi, în Italia sunt aproximativ 1500 de dialecte!
De ce au vrut romanii să ne latinizeze numai pe noi deşi până la noi au mai cucerit o mulţime de popoare, şi lor nu le-au schimbat limba, (au stăpânit în Anglia 400 de ani, Siria şi tot litoralul mediteranean sute de ani, Armenia, Georgia, toată Asia Mică, Malta 1000 de ani) ramâne un mare mister al antichităţii la a cărui dezlegare chemăm toti lingviştii români care susţin teoria latinizării.
     Interesele cuceritorilor dintotdeauna au fost de a obţine cât mai multe bogăţii din teritoriile stăpânite, iar pentru aceasta nu aveau nevoie decât de câţiva translatori care să aducă la cunoştiinţa băştinaşilor poruncile şi cererile stăpânitorilor (vite, cereale, fecioare, alte produse).
    Schimbarea limbii unei populaţii, schimbarea compoziţiei etnice a unei populaţii se produce doar în perioada modernă când se pune problema justificării stăpânirii unui teritoriu cu alte argumente decât argumentul forţei. În perioada modernă, maghiarii au stăpânit 600 de ani în Transilvania, nu 169 ca romanii, și în ciuda faptului că au făcut tot ce le-a stat în putinţă, tot nu au reuşit să-i facă pe ardeleni să-şi uite limba şi să vorbească doar maghiara.
     Dacă totuşi romanii nu ne-au latinizat atunci, cum de există o asemănare atât de mare între limba româna şi italiană? Există dovezi conform cărora limba română este o limbă foarte veche şi anume este indo-europeană comună care era deja cristalizată la venirea romanilor. Dacă vom compara aria de vorbire actuală a limbii române cu vatra geto-dacică (fig.1 si fig.3) observăm o suprapunere perfectă care după părerea noastră nu este deloc întâmplătoare, comparaţie care vine în sprijinul afirmaţiei că limba dacilor era deja formată când ne-au cucerit romanii, iar influenţele pe care le-a suferit mai târziu au fost nesemnificative.
Întemeierea Romei s-a produs la 753 î.e.n. (din legende) şi s-a făcut de către troianul (neam tracic) Eneas care după distrugerea Troiei de către greci s-a stabilit în Peninsula Italică şi a întemeiat Roma.
Putem emite ipoteza care este susţinută de unele dovezi că Troia a fost înfiinţata de un popor care a migrat din Carpaţi şi care vorbea limba dacă. În 106 când romanii au cucerit Dacia practic s-au reîntors pe meleagurile de unde au plecat la o distanţa de 1.000 de ani, dar acum în calitate de cuceritori. Există de asemenea mărturii ale unor istorici antici cum că din spaţiul românesc au migrat către peninsula Italică mai multe populaţii într-o perioadă cuprinsă între anii 3000 î.e.n. şi 1000 î.e.n.
     O ipoteză disperată care încearcă să susţină dogma oficială este că romanii, fiind o civilizaţie superioară tehnic, militar, administrativ, juridic, i-au făcut pe băștinași să preia din limba latină termeni din respectivele domenii, iar aceștia (băștinașii) ar fi preluat întreaga limbă latină. Aceasta ar fi ca şi cum în zilele noastre, preluând termenii de „internet”, „computer” sau„briefing” am începe să spunem în loc de mamă „mother” sau „father” în loc de tată. Este evident o aberaţie fiindcă este logic să preiei termeni noi (sau chiar sa înveţi o limbă nouă) pentru care nu ai corespondenţi, dar nu este logic să schimbi mii de cuvinte (sau toată limba) doar de dragul unor termeni noi.
     Se vorbeşte foarte intens despre armonia care există între populaţia dacă şi romanii cei civilizatori şi despre osmoza care s-a făcut între cele două populaţii. Nimic mai fals. Din analiza cimitirelor din perioada romană, după riturile de înmormîntare se constată diferenţierea netă între localnici şi ocupanţi, ale căror morminte erau separate ca dispunere în cimitir, mormintele localnicilor fiind foarte sărace, iar ale stăpânitorilor foarte bogate. Practic autohtonii erau sărăciţi la maximum, în timp ce cuceritorii trăiau în lux şi bogăţie, ceea ce este absolut logic în orice perioadă şi mai ales în antichitate. Este greu de crezut că asupriţii ar fi nutrit o dragoste neţărmurită faţă de asupritori în aşa fel încât să-şi schimbe limba şi obiceiurile.
Se vorbeşte la fel de mult despre frumuseţea femeilor dace şi cum în timp prin căsătorii mixte s-a creat poporul român. De abia în jurul anului 212 edictul împăratului roman Septimius Severus legalizează căsătoriile între soldaţii romani şi frumoasele autohtone. Pare cam scurt (55 de ani!) timpul de osmoză şi de formare a poporului român. Existau şi cutume foarte puternice care îngreunau amestecul cu ocupanţii, care au ajuns până în zilele noastre sub forma expresiei „Să nu-ţi strici sângele”, să nu te amesteci cu străinii, iar cine a trăit la ţară ştie că şi acum există o rezistență şi o neîncredere faţă de străini (venetici) chiar dacă vin din satul vecin. A existat o lege din anul 1767 care stabilea izgonirea din ţară şi confiscarea averii în cazul căsătoriei cu străinii (Paul Lazăr Tonciulescu).
    Singura explicaţie logică este că limba română era puternic cristalizată la venirea romanilor. Era imposibil ca în 169 de ani, romanii să fi schimbat complet o limbă, iar aceasta să dăinuie neschimbată aproape 1.800 de ani până la 1859 când teritoriile româneşti încep să fie reunite sub o administraţie unică.
Dacă totuşi procesul de latinizare a existat, acesta desfide orice logică, orice date istorice, orice experienţă a altor popoare şi face din istorie o povestire ştiinţifico – fantastică (deşi povestirile S.F. bune au logică!).
Singura ipoteză care ar mai putea fi luată în calcul poate fi doar o intervenţie Divină directă, dar eu cred că Dumnezeu avea alte treburi mai importante de făcut decât să-i înveţe pe daci limba latină .

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. MARIJA GIMBUTAS, Civilizaţia Marii Zeiţe şi sosirea cavalerilor războinici, Ed. Lucreţius, 1997
2. GABRIEL GHEORGHE, Sarea Carpatică – criteriu pentru regândirea istoriei, Revista Munţii Carpaţi nr. 16, 1999
3. GETICA, nr. 1-2 și 3-4, Ed. Gândirea, 1992
4. ROMÂNIA, atlas istorico-geografic, Ed. Academiei Române, 1996
5. IORDACHE MOLDOVEANU, Dacii vorbesc
6. BALAS MOLDOVEANU, Introducere în tracologie, Ed. Semne, 1999
7. G.D. ISCRU, Naţiunea matcă din spaţiul Carpato – Danubiano-Balcanic, Casa de editura şi librărie „Nicolae Bălcescu”, 1998
8.PAUL LAZĂR TONCIULESCU, Impactul Romei asupra Daciei, Ed. Miracol, 1997
9.ELIE DULCU, Românii, o antichitate arhaică, Ed. Luana, 1998
10. ALEXANDRU BADEA, Începuturi româneşti, Ed. Enciclopedică, 2001

Laurentiu Barbu:
 worldwideromania.com

Cetatea Preistorica de la Cornesti - Timis

 Acest articol  este  preluat  de  pe:  "pressalert.ro"


     O descoperire demnă de filmele cu mistere este explorată în aceste zile la nici 20 de kilometri de Timișoara. Este vorba despre cea mai mare cetate preistorică din Europa, cunoscută până acum de arheologi, iar perioada în care aceasta a fost ridicată este plasată de specialiști în Epoca Bronzului. Cum au reușit oamenii din zorii civilizației să construiască acest fort și cum își duceau viața în interiorul lui – iată principalele întrebări ale căror răspunsuri, atunci când vor fi găsite, vor ridica măcar pentru o clipă cortina veacurilor ce se aștern peste erele uitate.

 Imagini aeriene  cu  site-ul santierului arheologic Cornesti
 Sursa:  pressalert.ro




    O echipă mixtă de arheologi români și germani sapă cu migală la Cornești, în apropierea Timișoarei, unde au fost găsite urmele celei mai mari fortificații preistorice din Europa. Proiectul se întinde pe o perioadă de cinci ani, iar partea germană a investit 100.000 de euro în desfășurarea lui. Iar timpul s-ar putea dovedi prea scurt pentru istoria ce trebuie scoasă la iveală: cetatea se întinde pe o suprafață de 1.800 de hectare. Situl a fost cercetat de-a lungul timpului inclusiv folosind imaginile oferite de Google Earth și prin prospecțiuni geomagnetice.
schita valurilor de aparare

imagini din satelit


      Până acum, specialiștii spun că fortificația este formată din patru inele concentrice care cu milenii în urmă formau zidurile, ridicate cu ajutorul unor piloni din lemn pe care s-a adăugat pământ. Cetatea a început să fie construită pe la 1.500 î.H. și își încetează existența în jurul anului 1.000 î.H. “Valul IV  – care închide în limitele lui 1.800 hectare – este aproape complet aplatizat, o mare parte din vină datorându-se lucrărilor agricole intensive în care se utilizează și scarificatorul. Totuși, în zona în care efectuăm cercetătile arheologice a fost făcută o descoperire senzațională, aici fiind cercetat pentru prima dată sistemul de construcție al unei porți de acces într-o fortificație așa de veche”, a dezvăluit dr. Alexandru Szentmiklosi, şeful secţiei de Arheologie a Muzeului Banatului și coordonatorul lucrărilor. Poarta de acces a fost, se pare, prevăzută cu turnuri pentru care s-au amenajat platforme formate din casete cu lut bătut. Turnurile  de apărare (o noutate în epoca în care de obicei se construiau doar metereze) aveau aproximativ patru metri înălțime. Accesul în fortificație se făcea pe un culoar îngust, astfel încât pe el încăpeau doar doi oameni odată, și doar dacă mergeau umăr la umăr.

Una dintre descoperirile de până acum sunt ruinele a ceea ce pare a fi un templu străvechi. ”Fortificația de la Cornești se pare că a fost un centru politic de prim rang, volumul imens de muncă necesar edificării indicând cu siguranță existența unei elite care a fost capabilă să coordoneze atât activitatea de construcție, cât și pe cea de întreținere, activități care implicau munca a sute sau mii de oameni concomitent”, a mai explicat șeful arheologilor de la Muzeul Banatului. Arheologii au stabilit că fortificația aparține culturii Cruceni – Belegiș și este contemporană cu celebra cetate Troia.
Cercetătorii au mai găsit aici morminte sarmatice, ateliere ceramice, o așezare care datează din secolele III – IV. Specialiștii pregătesc acum documentația necesară pentru a introduce fortificația în patrimoniul UNESCO. Prof. dr. Bernard Heeb, unul dintre participanții la proiect, plasează cetatea printre marile simboluri ale civilizațiilor europene. ”Cred ca situl de la Cornești va sta alături de marile situri din Europa ca Stonehenge sau Sarmizegetusa. Este cea mai mare aşezare din perioada preistorică pe care o cunoaştem”.

sursa:   pressalert.ro

O descoperire demnă de filmele cu mistere este explorată în aceste zile la nici 20 de kilometri de Timișoara. Este vorba despre cea mai mare cetate preistorică din Europa, cunoscută până acum de arheologi, iar perioada în care aceasta a fost ridicată este plasată de specialiști în Epoca Bronzului. Cum au reușit oamenii din zorii civilizației să construiască acest fort și cum își duceau viața în interiorul lui – iată principalele întrebări ale căror răspunsuri, atunci când vor fi găsite, vor ridica măcar pentru o clipă cortina veacurilor ce se aștern peste erele uitate. O echipă mixtă de arheologi români și germani sapă cu migală la Cornești, în apropierea Timișoarei, unde au fost găsite urmele celei mai mari fortificații preistorice din Europa. Proiectul se întinde pe o perioadă de cinci ani, iar partea germană a investit 100.000 de euro în desfășurarea lui. Iar timpul s-ar putea dovedi prea scurt pentru istoria ce trebuie scoasă la iveală: cetatea se întinde pe o suprafață de 1.800 de hectare. Situl a fost cercetat de-a lungul timpului inclusiv folosind imaginile oferite de Google Earth și prin prospecțiuni geomagnetice.

Citeste mai mult pe: http://www.pressalert.ro/2013/08/proiect-grandios-cum-este-scoasa-la-iveala-cea-mai-mare-cetate-preistorica-din-europa-de-pe-vremea-troiei-descoperita-langa-timisoara-galerie-foto/
O descoperire demnă de filmele cu mistere este explorată în aceste zile la nici 20 de kilometri de Timișoara. Este vorba despre cea mai mare cetate preistorică din Europa, cunoscută până acum de arheologi, iar perioada în care aceasta a fost ridicată este plasată de specialiști în Epoca Bronzului. Cum au reușit oamenii din zorii civilizației să construiască acest fort și cum își duceau viața în interiorul lui – iată principalele întrebări ale căror răspunsuri, atunci când vor fi găsite, vor ridica măcar pentru o clipă cortina veacurilor ce se aștern peste erele uitate. O echipă mixtă de arheologi români și germani sapă cu migală la Cornești, în apropierea Timișoarei, unde au fost găsite urmele celei mai mari fortificații preistorice din Europa. Proiectul se întinde pe o perioadă de cinci ani, iar partea germană a investit 100.000 de euro în desfășurarea lui. Iar timpul s-ar putea dovedi prea scurt pentru istoria ce trebuie scoasă la iveală: cetatea se întinde pe o suprafață de 1.800 de hectare. Situl a fost cercetat de-a lungul timpului inclusiv folosind imaginile oferite de Google Earth și prin prospecțiuni geomagnetice.

Citeste mai mult pe: http://www.pressalert.ro/2013/08/proiect-grandios-cum-este-scoasa-la-iveala-cea-mai-mare-cetate-preistorica-din-europa-de-pe-vremea-troiei-descoperita-langa-timisoara-galerie-foto/
O descoperire demnă de filmele cu mistere este explorată în aceste zile la nici 20 de kilometri de Timișoara. Este vorba despre cea mai mare cetate preistorică din Europa, cunoscută până acum de arheologi, iar perioada în care aceasta a fost ridicată este plasată de specialiști în Epoca Bronzului. Cum au reușit oamenii din zorii civilizației să construiască acest fort și cum își duceau viața în interiorul lui – iată principalele întrebări ale căror răspunsuri, atunci când vor fi găsite, vor ridica măcar pentru o clipă cortina veacurilor ce se aștern peste erele uitate. O echipă mixtă de arheologi români și germani sapă cu migală la Cornești, în apropierea Timișoarei, unde au fost găsite urmele celei mai mari fortificații preistorice din Europa. Proiectul se întinde pe o perioadă de cinci ani, iar partea germană a investit 100.000 de euro în desfășurarea lui. Iar timpul s-ar putea dovedi prea scurt pentru istoria ce trebuie scoasă la iveală: cetatea se întinde pe o suprafață de 1.800 de hectare. Situl a fost cercetat de-a lungul timpului inclusiv folosind imaginile oferite de Google Earth și prin prospecțiuni geomagnetice. Prin coridoare preistorice Până acum, specialiștii spun că fortificația este formată din patru inele concentrice care cu milenii în urmă formau zidurile, ridicate cu ajutorul unor piloni din lemn pe care s-a adăugat pământ. Cetatea a început să fie construită pe la 1.500 î.H. și își încetează existența în jurul anului 1.000 î.H. “Valul IV – care închide în limitele lui 1.800 hectare – este aproape complet aplatizat, o mare parte din vină datorându-se lucrărilor agricole intensive în care se utilizează și scarificatorul. Totuși, în zona în care efectuăm cercetătile arheologice a fost făcută o descoperire senzațională, aici fiind cercetat pentru prima dată sistemul de construcție al unei porți de acces într-o fortificație așa de veche”, a dezvăluit dr. Alexandru Szentmiklosi, şeful secţiei de Arheologie a Muzeului Banatului și coordonatorul lucrărilor. Poarta de acces a fost, se pare, prevăzută cu turnuri pentru care s-au amenajat platforme formate din casete cu lut bătut. Turnurile de apărare (o noutate în epoca în care de obicei se construiau doar metereze) aveau aproximativ patru metri înălțime. Accesul în fortificație se făcea pe un culoar îngust, astfel încât pe el încăpeau doar doi oameni odată, și doar dacă mergeau umăr la umăr. Cornesti Cornesti1 Cornesti2 Cornesti3 Cornesti4 Cornesti5 santier arheo 1 santier arheo 3 santier arheo 4 santier arheo 5 Una dintre descoperirile de până acum sunt ruinele a ceea ce pare a fi un templu străvechi. ”Fortificația de la Cornești se pare că a fost un centru politic de prim rang, volumul imens de muncă necesar edificării indicând cu siguranță existența unei elite care a fost capabilă să coordoneze atât activitatea de construcție, cât și pe cea de întreținere, activități care implicau munca a sute sau mii de oameni concomitent”, a mai explicat șeful arheologilor de la Muzeul Banatului. Arheologii au stabilit că fortificația aparține culturii Cruceni – Belegiș și este contemporană cu celebra cetate Troia. Cercetătorii au mai găsit aici morminte sarmatice, ateliere ceramice, o așezare care datează din secolele III – IV. Specialiștii pregătesc acum documentația necesară pentru a introduce fortificația în patrimoniul UNESCO. Prof. dr. Bernard Heeb, unul dintre participanții la proiect, plasează cetatea printre marile simboluri ale civilizațiilor europene. ”Cred ca situl de la Cornești va sta alături de marile situri din Europa ca Stonehenge sau Sarmizegetusa. Este cea mai mare aşezare din perioada preistorică pe care o cunoaştem”. Cornesti (Google) 1 Cornesti (Google) 2 Cornesti GIS (aici este reprez. si cel de-al 4-lea si ipotetic val) Cornesti incinta 1 (unde s-a cercetat) Scanare geomagnetica Micle Dorel (Univ.de Vest) (Val I) Scanare geomagnetica Micle Dorel (Univ.de Vest) si sectiunea cercetata SV Romaniei cea mai mare din europa cetate cornesti descoperire arheologica epoca bronzului germania Timisoara troia Un comentariu aaa says: 27/08/2013 at 11:18 AM suna prea frumos ca sa fie adevarat Reply Leave a Reply Your email address will not be published. Required fields are marked * Name * Email * Website Introdu rezultatul corect * 5 + = 6 Comment

Citeste mai mult pe: http://www.pressalert.ro/2013/08/proiect-grandios-cum-este-scoasa-la-iveala-cea-mai-mare-cetate-preistorica-din-europa-de-pe-vremea-troiei-descoperita-langa-timisoara-galerie-foto/

ORASELE PELASGILOR CUCUTENIENI

     Cine dorește să afle secretul primelor orașe din lume, nu trebuie să’l caute prea departe, el este aici în România. (material preluat de pe thraxusares.wordpress.com)
      Orașe gigantice “proto-urbane” așezări ale culturii CUCUTENI, așezări care, în măsura lor sunt la fel de mari sau mai mari decât orașele din sudul Mesopotamiei și care apar aproximativ cu 500-1000 de ani mai devreme!
      Aceste așezări gigantice CUCUTENI vădit comparabile cu orașele sumeriene ulterioare, nu prezintă niciuna dintre caracteristicile de diferențiere socială atât de evidentă în arhitectura publică din urmă… Termenul “protourban” neo-evolutiv care a fost aplicat la aceste așezări CUCUTENI gigantice, poate fi înșelător. Trebuie să încercăm să înțelegem modul în care aceste orașe au funcționat, cât ne permit probele, încercând a reconstrui organizarea și structura lor socială.
Dar o întrebare trebuie să fie ridicată: au orașele cucuteniene o paralelă precisă în înregistrarea etnografică, sau sunt, într’o anumită măsură semnificativ, un produs unic din epoca calcolitică târzie?
      Încearcând să urmărim dezvoltarea timpurie a unei forme specifice de nomadism pastoral, turma formează o caracteristică a nomadismului pastoral din stepele eurasiatice și cunoscute la noi prin numeroase nuclee istorice și etnografice. Una dintre teze este că această formă de nomadism apărut, în esență, numai la sfârșitul epocii bronzului și începutul epocii fierului, la sfârșitul celui de al doilea mileniu î.Hr., dincolo de limitele cronologice ale acestui studiu. În mod evident, este util a studia și alte comunități mult mai târzii istorice și etnografice ale nomazilor eurasiatici pastorali, pentru a înțelege mai bine dovezile arheologice luate separat. Dar predominante au fost societățile crescătoare de bovine, și cele ciobănesti, care dezvoltau o economie mai mobilă și un mod de viață de’a lungul văilor râurilor, și cu toate acestea provizoriu, în stepele deschise târziu în timpul mileniilor al IV-lea și începutul celui de’al III-lea î.Hr direct comparabile cu cele ale descendenților lor de mai târziu.
      Multe reconstrucții fanteziste arheologice (pentru o critică la obiect vezi Rassamakin 1999: 59; 2002:. 66; Figura 1.3) au apărut pentru a imagina anacronic acest calcolitic târziu, sau culturile din epoca bronzului timpuriu caracterizat de jefuitori războinici, sau de ravagiile produse societăților stabile precum cele ale lui Gingis Han și Timur. O astfel de imagine trece cu vederea faptul că, cel puțin la începutul poveștii noastre, caii nu au fost călăriți și metalele au fost utilizate mai mult ca ornamente decât ca arme. Cu alte cuvinte, analogia poate fi și mai înșelătoare decât edificatoare și, cel puțin, ar trebui să se aplice fără discriminare. Teoria arheologică și dovezile arheologice, au imaginat anacronic eneoliticul și epoca bronzului imaginând jefuitorii hoardelor din Est (adaptat de la Rassamakin 2002:. 66, fig 4.12).
       Un alt exemplu de fenomen arheologic, la care nu se pot găsi paralele etnografice perfect adecvat pentru a permite traficul evolutiei este considerat regretatul oraș fortificat și simetric planificat Sintashta-Arkaim găsit într’o zonă concentrată în sudul stepei trans-Uralice și regiunea de silvostepă de la sfârșitul celui de’al III și începutul celui de’al II mileniu î.Hr.  Unul dintre anchetatorii principali G.B. Zdanovich (1999), a făcut o referire la peisajul peste care aceste așezări sunt distribuite în mod regulat ca “Țara Orașelor” (Strana gorodov), o frază evocatoare menită să sugereze paralele cu alte teritorii care au beneficiat de apariția de formațiuni urbane, cum ar fi sudul Mesopotamiei. Odată evocată, imaginea acestor așezări sau orașe (Goroda), apoi prezintă clusterul de trăsături caracteristice ale urbanismului: diferențiere socială, specializarea în olărit și ceramică, agricultura intensivă, și așa mai departe.
      Aceste dovezi vor fi revizuite în detaliu mai târziu, dar o analiză minimală ridică unele îndoieli cu privire la utilitatea acestei interpretări urbane: cele mai mari orașe Sintashta-Arkaim dezgropate sunt de aproximativ 3 ha. Sunt în mică măsură sau greu echivalente cu așezările gigantice Cucuteni-Tripolie sau cu orașele-state sumeriene. Urbanismul este, desigur, într’o anumită măsură, un fenomen relativ, și descoperirea unor astfel de site-uri cu arhitectura planificată specifice stepelor deschise, obligă o reconsiderare majoră a ceea ce de fapt a avut loc acolo în timpul tranziției de la începutul epocii bronzului, până la sfârșitul epocii de bronz și modul în care aceasta poate a afectat alte zone ale lumii interconectate cu stepele eurasiatice. De asemenea, nu e nici o îndoială că apariția de vehicule, a carelor cu roți trase de cai, elaborarea armelor de bronz, inclusiv sulițele și capetele săgeților mari, și ritualurile funerare elaborate cu sacrificii de animale costisitoare, care toate au fost dezgropate la Sintashta, reprezintă descoperiri extrem de semnificative. Dar este conceptul de urbanism într’adevăr evocat adecvat? Nu ne induce în eroare? Unul dintre aspectele fascinante ale “Țării Orașelor” este chiar dispariția ei. Dovezile actuale nu acceptă nicio evoluție continuă a societății “urbane”, în această lume a stepelor. Cum se explică dispariția sa? În cazul în care i se indeparteaza ochelarii cuiva și reconsideră dovezile arheologice reale, acesta va fi și mai intrigat în înterpretarea lor, ducând cel mai bine, spre transformarea ciclică a complexității sociale de’a lungul stepelor decât cu creșterea continuă. Acest studiu analizează dezvoltarea timpurie a unei forme mai mobile și de specializare a economiei care în cele din urmă a devenit formă clasică de nomadism pastoral, caracteristică zonelor largi, interconectate fizic din stepele eurasiatice. Acesta arată cum a început dezvoltarea timpurie a acestui mod distinctiv de viață, afectând într’un mod detectabil modelul mai stabil, al comunităților bazate pe agricultură din sudul lor. Pe măsură ce procesul apariției acestei noi economii ce a avut loc în cursul a cel puțin două milenii, se poate considera continuat, iar ritmul său de schimbare a fost caracterizat prin șocuri, rezultând din apariția relativ bruscă și dispariția anumitor culturi arheologice și formațiuni mai mari. Cu o mobilitate sporită, mișcările grupurilor umane au avut loc sistematic, și au devenit una dintre cele mai importante legăturilor lumii stepelor (proto-geții n.m.), cu cea a sedentarilor agricultori (pelasgii n.m.).  Mobilitatea a fost îmbunătățită cu evoluțiile tehnologice la mijloacele de transport, și mai presus de toate, cu apariția vehiculelor cu roți și domesticirea, valorificarea, și în cele din urmă a creșterii cailor și echitației. La fel de importantă a fost producerea și schimbul de piatră, metale, unelte si arme; dintr’o perspectivă macro-istorică, această distribuție a tehnologiilor și schimbului de materiale pot fi urmărite de’a lungul unei zone geografice din ce în ce mai extinse. Dimensiunea, din ce în ce mai expansivă a “provinciei metalurgice” (Chernykh 1992) subsumează nenumăratele culturi arheologice și comunități arheologice, devenind din ce în ce mai mare. Și în acest caz, procesul de extindere nu a fost regulat și uniform, ci brusc intrerupt, cu întinderi anterioare intrate brusc în colaps și altele în curs de dezvoltare, într’o teorie bazată pe arheologie și dovezi arheologice succesive: de exemplu, dizolvarea relativ bruscă a PROVINCIEI METALURGICE CARPATO – BALCANICE (pelasgice) și creșterea ulterioară a  Provinciei Metalurgice Nord-Pontice (proto-getice) din al doilea trimestru din al IV-lea mileniu î.Hr.. Semnificativ a fost nevoia tot mai mare de a obține materiale, și mai presus de toate resursele de metal, care nu au fost distribuite uniform pe zona interconectată ce se întinde din Balcani până în Siberia de Vest și stepele din Kazahstan. Schimbul inter-regional a acestor materiale a devenit apoi, la fel de important ca și producția lor inițială. Toți acești factori au fost legați între ei, sinergie care afectează reciproc: adaptarea la stepa deschisă, fiind necesară elaborarea unei tot mai mari economi mobile bazate inițial pe căutarea hranei și vânătorii intensive, apoi a turmelor de animale, introduse  atât local, cât și în stepă. Această mobilitate a fost ulterior transformată, în primul rând prin introducerea de vehicule cu roți și apoi prin inovarea și valorificarea, creșterii de cai. De’a lungul timpului, această mobilitate sporită a facilitat producerea și specializarea în schimbul de bunuri. Inițial, schimbul de ornamente și a bunurilor de valoare a funcționat în parte pentru a diferenția membrii dintr’un grup social dat sau comunitate. Mai târziu producția și schimbul de arme a servit pentru a stabili și menține relații între comunități. Militarismul evident crescând din stepe, de la începutul până la sfârșitul Epocii Bronzului, găsește reflectarea sa mai departe spre sud în schimbări dramatice în modelele de așezăminte și, în cele din urmă, într’o creștere a numărului de cetăți fortificate, cum ar fi nenumăratele cetăți ciclopice de la sfârșitul epocii bronzului și începutul epocii fierului ciclopice (vezi Smith 2003: 165-172) găsite în întregul Caucaz de Sud. Stepele Eurasiatice interacționează din ce în ce mai mult cu Orientul Apropiat atât prin schimbul de materiale, în special cu metale, precum și prin mișcările continue, prelungite ale triburilor. Ocazional, agricultorii s’au mutat în nord și au participat la dezvoltarea economiei mobile cu dependență mai mare pe creșterea animalelor, tipic păstorilor care s’au mutat spre sud pentru a scăpa de rigorile vieții de stepă și s’au stabilit și și’au schimbat modul lor de viață. În cele din urmă au învățat să perturbe așezările agricole și prădau pe vecinii lor sedentari și mai vulnerabili. Mai târziu, după ce se termină povestea noastră, un model de interacțiune inter-regională între stepe și agricultorii sedentari va fi stabilit, chiar dacă va continua să afecteze în mod semnificativ istoria lumii până în timpurile moderne. ”THE MAKING OF BRONZE AGE EURASIA” Philip Kohl         

sursa:        thraxusares.wordpress.com         

              

duminică, 11 ianuarie 2015

Sarmizegetusa Regia

Articol preluat de pe: discoverdacia.wordpress.com

MOLIODAVO – cunoscut astazi sub numele de Sarmizegetusa Regia, locuinta sau locul de odihna al lui Arhipreotului Zamolxis (ascunzatoarea lui MOLOH – APOLLO din Muntii Carpati)   in care se afla “Palatul celor 3000 de preoti” (HYPERBOREII si ZAMOLXISMUL  de Branislav Stefanoski – Al Dabija – Editura URANUS – 2013), situat pe 7 terase artificiale, intre alte 27 de terase artificiale, la poalele Muncelului in vecinatatea Varfului Godeanu din Muntii Surianu langa Fetele Albe (Palatul Marii Preotese), unul dintre cele mai importante centre ale spiritualitatii geto-dacilor, din Muntii Orastiei, ansamblu cu vechime de mii de ani, cuprins  intr-un areal de 70 km x 70 km intre Valea Muresului, Valea Streiului, Carpatii Meridionali si Valea Sebesului – este de fapt cel mai vast sistem european, preistoric, de cetati si monumente paleo-astronomice din piatra, cuprinzand  cel putin 25 de cetati.
       Acum, cand inca se mai poate vizita incinta sanctuarelor de la “Sarmizegetusa Regia”, va facem cunoscute cateva elemente asupra carora (poate) ar trebui sa va concentrati atentia cand popositi in acele locuri.
     1.   Coloanele din andezit, ale caror ramasite se mai afla in arealul sanctuarelor sau inglobate in zidul de langa poarta de vest, sau cine stie cate si pe unde mai sunt imprastiate si ingropate, noi fiind convinsi ca multe elemente alcatuiau candva structuri de rezistenta ale unor temple impresionante, cu proportii remarcabile, descrise de unii istorici, arheologi, etc. fara pic de imaginatie si profesionalism.  Tronsoane de coloane cu diametre variabile incepand de la   o, 90 m, sau altele perfect cilindrice, ne obliga, pe buna dreptate, sa ne intrebam cu ce mijloace tehnice au fost realizate (perfect) in urma cu 2000 de ani ? Acum, cu mijloace moderne, este greu de obtinut o asemenea performanta! Aceleasi consideratii le facem si cu privire la modul in care au fost realizate si alte obiecte ce alcatuiesc ansamblul din piatra fasonata de la Moliodavo:  discurile (bazele) de andezit, de pe terasa X-a, cu diametre de 2,25 m si cu inaltimi de la 0,35-0,45 m la 1 m si de 4 tone greutate, in care erau incastrate coloanele,  discurile de calcar de pe terasa XI-a, cu diametre de 1,10-1,50 m si 0,25 m inaltime si in jur de o tona greutate, pavajul si treptele drumului sacru (drum odinioara acoperit), exceptionalele elementele trapezoidale (0,45 m x 0,45 m x 1,2 m),  de andezit, ale arcului de poarta cu deschidere de aproximativ 2 m,  de la poarta de vest (deasemenea, elementele se regasesc pe una din Placile de la Sinaia), elementele de andezit si marmura ale Discului Cadranului Solar, ale Marelui Sanctuar Circular, ale celorlalte sanctuare si nu in ultimul rand remarcabila canalizare  a apelor pluviale, de andezit !  Cum au fost insa extrase din cariere blocuri atat de mari de andezit ? Cum au fost transportate de la 70 km la altitudinea de 1000 m ? Cu ce mijloace tehnice ? Primitive ?
     2.  Vasul de andezit, de mare rafinament, ( care se pare ca este reprezentat pe Placa 42 – Initierea Botezului Nemuririi, ce face parte din ansamblul de Placi de la Sinaia ), din care nu a mai ramas decat partea inferioara, celelalte elemente (sparturi) disparand in timp, nu numai ca este realizat cu mare acuratete a dimensiunilor, dar isi mai pastreaza si astazi gradul ridicat al finisarii si slefuirii. In afara acestor elemente va rugam sa mai observati si faptul ca, forma sa, face trimitere la ou.
     3.  Cele de mai sus ne duc cu gandul la ” Numeroasele turnuri, candva cu etaj atasate zidurilor de tip murus dacicus de pana la 4 m grosime cu inaltimi de peste 5 m, turnuri de aparare sau turnurile locuinta, turnuri palate-izolate, turnuri etajate cu scari monumentale, adevarate sali precum cele de pe acropola cetatii de la Costesti  pe valea Gradistei. Arhitectul C. Cerchez analizand cronologic prezenta unor astfel de turnuri constata ca in arhitectura mesopotamiana-sumeriana nu apar decat in desene si relicve, iar arhitectura greaca si romana clasica nu le-a cunoscut. Abia in secolul al VI-lea apar turnuri izolate cu etajari succesive si in lumea latina, italica in arhitectura neobizantina ravenata. Arhitectul identifica hula – casa “leagan”, matrice a Daciei – si in alte tari din Europa, de substrat protolatin, precum Macedonia, Italia, Franta si mai ales Spania “.  ( Din lucrarea ROMANIA – VALOAREA ARHITECTURII AUTOHTONE de Arhitecta SILVIA PAUN, studii efectuate  impreuna cu Generalul Inginer Geolog si Astronom VASILE DRAGOMIR ).
     4.  Este de necontestat faptul ca, pe Columna lui Traian, atat cladirile cat si zidurile de incinta demonstreaza ca dacii stapaneau arta realizarii constructiilor, in acest context trebuie tinut cont si de faptul ca realizatorii columnei nu doreau in ai prezenta pe daci ca buni cunoscatori ai acestor arte si nu au prezentat (cu certitudine) tinuta maiestoasa si rafinata a constructiilor, dar nici nu au putut sa eludeze realitatea. Ca atare credem ca prin modul in care se prezinta, pe columna, aspectele ce tin de zona construita, se demoleaza teoria prin care se prezinta faptul ca dacii nu puteau construi decat la nivel de coliba !
     5.   In acest context ar mai fi de relevat si faptul ca  preotii, nobilii si soldatii ce deserveau ansamblul de la Moliodavo (dar si toti cei de pe cuprinsul Sarmizegetusei Regia) ne sunt prezentati, chiar si in actuala lume a marilor muzee, ca beneficiind de tinute (imbracaminte, incaltaminte, caciuli)  realizate de creatori specializati, iar echipamentele soldatilor (armuri, arme, scuturi) erau mult superioare celor din epoca detinute de altii (a se vedea macar ” Calaretul dac in armura” ce se afla in prezent depozitat – Oare de ce nu este prezentat marelui public ? – in Muzeul de la Alba Iulia si soclul Columnei lui Traian unde sunt reprezentate, ca prada de razboi,  armele, armurile, coifurile, scuturile, steagurile de lupta ale dacilor…).

Cum ne cream realitatea

Cum ne cream realitatea - stiintific – cine stie deja ce inseamna rugaciunea si cui se adreseaza, sigur va sti “Ce va semana si ce va culege” …dar idea articolului e o confirmare a exact ceea ce inseamna A CREDE…asa cum ne-a invatat Iisus!…ai grija ce gandesti ca s-ar putea sa ti se intample

peace and quiet SSDaca putem sa ne mentinem concentrarea asupra unui gand, timp de 17 secunde, fara sa-l contrazicem cu alt gand, langa gandul nostru initial se va alatura prin legea atractiei un altul de exact acceasi forma, marime, ton, vibratie. Si la precis 17 secunde aceste doua ganduri identice se vor alatura si se vor combina, iar cheltuiala de energie a punctului lor de combustie se manifesta in noi sub forma de entuziasm, sau interes. In momentul respectiv, care a durat 17 secunde, aceste doua ganduri care erau doua ganduri de acelasi fel au devenit unul, mai mare, mai evoluat, si cu o vibratie mai rapida si mai energica.

Daca putem sa stam concentrati pe acelasi subiect inca 17 secunde, in momentul in care se face trecerea la secunda nr.34, avem de doua ori 17, si gandul nostru va atrage din nou un gand asemanator, sau putem sa spunem ca doua ganduri care se aseamana se atrag una pe alta.

Asa cum gandul tau atrage un altul, si altul poate atrage gandul tau, pentru ca ganduri care au natura asemanatoare au tendinta de a se atrage reciproc, de a cauta sa fie impreuna. Si la punctul in care s-a atins limita de 34 de secunde, aceste doua ganduri care au evoluat impreuna se combina intr-unul, si apare un alt punct de combustie. In momentul respectiv, aceste doua ganduri devin iarasi unul, iar vibratia lor creste si se intensifica.

Daca putem in continuare sa mentinem in atentia noastra acest gand evoluat si crescut, pana la limita de 51 de secunde, care este de trei ori 17, se va produce mai departe o noua combinare si un alt punct de combustie. La fel se intampla la limita de 68 de secunde, si atunci gandul este suficient de mare ca sa aiba efect asupra manifestarii fizice.

Putem sa luam cateva comparatii fizice: 17 secunde de gand pur, sunt echivalente cu 2000 de ore de actiune. Daca avem o meserie in care lucram 40 de ore pe saptamana, orele respective sunt cele pe care le prestam intr-un an intreg. 17 secunde de gandire concentrata echivaleaza 2000 de ore de actiune. Daca trecem de limita de 34 de secunde, putem sa ne multiplicam actiunea cu 10, deci avem 20.000 de ore de actiune. Daca putem sa trecem de limita de 51 de secunde, de trei ori 17, putem sa inmultim din nou cu 10, si rezulta echivalentul de 200.000 de ore de actiune. Daca reusim sa trecem de limita de68 de secunde – adica doar un minut de gandire pura, fara contradictie, nediluat, obtinem echivalentul a doua milioane de ore de actiune.

Ca ilustrare, se poate imagina cum o familie cumpara un teren unde exista niste blocuri care au intrat in demolare, o gramada enorma de beton, otel si sticla. Timp de doua zile, diverse masini, camioane si echipe de constructori au carat muntele de gunoi de pe locul respectiv, si l-au lasat curat pentru noii proprietari. Noii proprietari, care isi demolasera fosta proprietate lucrand cu tarnacopul si roaba, s-au gandit ca ar dura efectiv o viata ca ei sa curete locul respectiv cu roaba si tarnacopul. Acesta este un exemplu clasic. Atunci cand iti aliniezi energia la energiile creatoare de lumi si civilizatii, atunci nu mai esti in contradictie cu centrul tau creator, cu ESENTA ta, si se intampla lucruri care pot fi considerate de domeniul miracolului.

17 secunde nu par sa fie cine stie ce, insa daca ne observam cu atentie, vedem cum in general incepem pe la secunda a 8-a sa emanam vibratii contrare. Majoritatea oamenilor nu reusesc sa termine un gand, o dorinta, fara sa creeze – foarte de timpuriu, vibratii contrare dorintei initiale.

Sunt oameni care spun: “vreau mai multi bani, am obosit de atata efort”.sau “vreau sa ma fac bine, boala aceasta ma inspaimanta”.Ni s-a imprimat insa in caracter sa fim atat de obiectivi, incat de cele mai multe ori ne dam singuri cu piciorul in celalalt picior. E intr-un fel ca si cum am spune: “vreau o cana de ceai fierbinte”, si punem ceaiul la fiert, dar inainte de a incepe sa fiarba stingem focul si ne apucam de altceva, si apoi iarasi il aprindem, si iarasi il stingem chiar cand era gata sa se incalzeasca, si tot asa, pana cand ajungem sa spunem ceva de genul: “de 15 ani incerc sa beau o cana de ceai fierbinte, si nu reusesc”. La asa ceva, solutia este – bineinteles – sa lasam ceainicul pe foc un timp mai lung, pana reuseste cu adevarat sa fiarba. Daca putem sa rezistam tentatiei de autosabotare, reactiei de a merge in directie opusa inainte de a ne fi indeplinit scopul, atunci putem cu adevarat sa obtinem o modificare a realitatii.

Motivul pentru care este dificil sa nu ne lasam prada atat de repede gandului contrar, este pentru ca am fost educati sa fim obiectivi, sa cantarim cu atentie ceea ce este pro si contra, avantajul si dezavantajul. Ni s-a spus ca asa ceva este corect si bine. Si este. Dar ca la orice, a duce la extrem aceasta actiune iarasi nu este bine, pentru ca contrastele ele insele te pot stimula in fond ca sa obtii o claritate mai mare a dorintei, si acesta este si motivul pentru care formatul fizic prezent este asa cum este. Contrastul este esential pentru luarea de decizii, insa odata ce o decizie a fost luata, odata ce iti concentrezi atentia asupra deciziei tale si te straduiesti sa obtii gandul pereche pentru vibratia gandului tau, Universul se va alinia in asa fel incat sa iti ofere sansa si ajutorul de a obtine ceea ce doresti.

Pentru persoanele care sunt obisnuite sa gandeasca sporadic, lasand doar sa le treaca prin minte diverse ganduri ca un flash, acest concept poate parea dificil de acceptat sau inteles. Este mult mai usor sa privesti viata ca la televizor, sa observi, sa receptionezi ceea ce ti se ofera, decat sa iti oferi in mod determinat propria ta proiectie, a propriilor tale ganduri.

De exemplu avem o persoana care are trei probleme principale – una – o problema financiara, a doua – probleme cu sanatatea, si a treia – o problema sentimentala.
Primul pas este sa sfatuim persoana respectiva sa renunte sa se gandeasca o perioada la aceste trei probleme, pentru ca ea s-a concentrat deja prea mult pe aceste probleme, dar la modul gresit. Ea poate pentru inceput sa ia alte subiecte noi, la care nu a creat un pattern gresit de gandire. Este greu pentru ea sa iasa din pattern-ul gresit si din problemele care au devenit obsesie, si atunci o sfatuim sa se gandeasca la ceva inedit, de exemplu la …sticla albastra. Ea nu pricepe desigur de ce trebuie sa discutam despre sticla albastra, dar noi insistam: hai sa discutam despre sticla albastra. Se poate sa fie sticla mata, sticla transparenta, sticla cu desene sau incrustatii, sticla folosita la vitralii, sticla de la muzeul Tiffany, orice. Se pot face din ea vaze de flori, candelabre, pahare. Apoi vorbim despre penajul pasarilor, apoi despre fluturi, tot la fel, mentinand atentia asupra fiecarui subiect timp de 17 secunde.

Apoi persoana respectiva pleaca acasa, se urca in masina, si se intalneste cu niste prieteni, care o iau la masa la un restaurant, si apoi se duc impreuna la cumparaturi. Ea constata cu surpriza ca magazinul unde a ajuns din intamplare are o colectie superba de sticla albastra, rafturi intregi de bibelouri de sticla albastra. Nimeni nu a cumparat nimic, dar toata lumea s-a simtit foarte bine admirand colectiile respective, de sticla albastra – pur si simplu Extraordinara!

In continuare, toti merg in parc, si observa ca parcul este plin de fluturi, care zboara printre flori si copaci. Femeia respectiva, sa-i spunem Esther, inca nu face corelatia cu discutia despre creatia realitatii, dar constata ca se simte bine, foarte relaxata. Dupa vreo 15 minute, apare in fuga un baietel, de vreo trei-patru ani, care tine in manuta niste pene de porumbel, pe care le-a adunat de pe jos, si intinzand mana, el le ofera razand lui Esther. Abia atunci “se prinde” Esther ca in decurs de mai putin de o ora ea a trait toate cele trei subiecte asupra carora si-a concentrat gandul timp de 17 secunde, datorita faptului ca Universul a actionat in mod dramatic pentru a-i asigura implinirea gandului ei.

Bineinteles, oricine poate sa se joace si sa vada cum se poate imbunatati acest joc. O metoda foarte buna este atunci cand jocul se joaca in trei, pentru ca in doi exista sanse mai mari de a uita – cum a facut Esther – anumite detalii asupra carora ne-am concentrat atentia in decursul zilei, sau de a nu observa CUM gandurile si dorintele noastre prind forma in fata ochilor nostri. Daca se poate, este recomandat sa se inceapa jocul luand la inceput subiecte de interes minor, subiecte pure, simple, asupra carora nu avem idei contradictorii, si vom vedea cum in decurs de doua-trei zile, absolut intotdeauna Universul va raspunde oferind sprijin vibratiei noastre creatoare.

Motivul pentru care multi nu-si dau seama cum raspunde Universul vibratiei noastre, este pentru ca ei isi spun ceva de genul: “vreau o masina noua, una rosie, dar este prea scumpa”, si cum Universul raspunde absolut la orice vibratie, gandul care se indoieste pe undeva de ceea ce doreste va neutraliza el insusi dorinta respectiva.

Deci, daca noi oferim vibratii pure, si privim cu atentie cum Universul ne raspunde la ele, putem, dupa doua-trei zile de joc cu subiecte usoare sa trecem la subiecte pe care le consideram dificile. In acelasi timp, in viata noastra se vor produce niste schimbari cu totul speciale. In primul rand, ne vom obisnui sa ne mentinem concentrarea asupra unui subiect timp de 17 secunde. Cine poate sa o faca timp de 17 secunde, poate invata sa o faca in continuare, doua, trei sau mai multe perioade de 17 secunde. In al doilea rand, facand acest lucru vom oferi Universului sansa de a raspunde vibratiei noastre, si dovada ca nu suntem deloc rupti de energiile creative, ci ca suntem noi insine fiinte creatoare, asa cum este particula de lumina in relatie cu unda de lumina.

Putem in acest fel sa observam faptul ca fiecare dintre noi este in realitate ca o energie care emite, si careia i se raspunde in consecinta. Putem sa vedem cum, incetul cu incetul, de la mic la mare, fiecare dintre noi invata la scoala Pamant sa creeze in mod deliberat si responsabil.

De aceea este fiecare aici, pentru a crea. Fiecare este creator in sensul ca fiecare este un focalizator de energie. Cine nu poate sa-si mentina concentrarea asupra unui gand, nu poate sa fie creator. Nu suntem doar observatori care receptioneaza pasiv, ci suntem noi insine cei care indreptam energia cu puterea mintii noastre, catre scopul pe care il concepem noi insine. In timp ce focalizam energia, noi MENTINEM gandul si il crestem pana la manifestarea fizica.

 

Deci este foarte important ca fiecare sa stie exact ce face, la asa ceva se refera termenul “awareness”(constientizare), dar mai sunt cateva detalii. In primul rand, cum isi da cineva seama ca si-a mentinut gandul pur o anumita perioada, si cum isi da omul seama daca si-a mentinut gandul pur? La asa ceva serveste “sensibilitatea”, sensibilitatea la propriile senzatii, pentru ca sensibilitatea este indicatorul care iti spune despre fluctuatiile din propria vibratie. Sistemul emotional de ghidare este cel care iti spune fara gres, fara dubiu, daca esti pe calea buna, sau pe o cale gresita, si tot prin sistemul emotional afli exact la ce stadiu te afli.

Sa ne imaginam un ventilator, un ventilator mare, de camera, cu palete care se invirtesc cu putere. Ventilatorul este indreptat catre noi. Nu bagam in seama in mod deosebit zgomotul pe care il face, si nici nu ne preocupam de aerul care se indreapta catre noi din directia lui. E ca si cum ar fi intr-un fel inexistent, desi stim ca este acolo ca sa ne faca un serviciu. Dar daca bagam un creion in el in timp ce el se invarteste, putem noi insine provoca probleme serioase sistemului. Emotiile distructive actioneaza ca si creionul respectiv, si ele sunt rezultatul unei actiuni distructive, care este rezultatul unui gand sau dorinte distructive.

Atunci cand avem o dorinta, cand ne-am gandit la ceva si am ajuns sa dorim ceva, in momentul in care introducem ideea “nu se poate”, atunci ideea “nu se poate” se angreneaza la randul ei frecventei rapide a dorintei/ideeii initiale, si dezamagirea care rezulta ca urmare a ideii ca “nu se poate” lucreaza la fel ca si creionul in ventilator. Este asa pentru ca noi insine am introdus o vibratie mai scazuta, mai inceata, intr-una mai rapida, mai inalta.

Se poate observa ca exista persoane cu care atunci cand stai de vorba, te simti bine. Cu cat mai mult stai alaturi de persoana respectiva, cu atat mai bine te simti, si te gandesti: acest om este un prieten bun, un prieten adevarat. Alaturi de asemenea prieteni, poti sa discuti tot felul de lucruri fara sa-ti fie frica de ridiculizare sau agresivitate sau rautate, poti sa te joci si sa faci tot felul de lucruri faine si traznite, poti chiar sa nu vorbesti nimic daca n-ai chef. Si orice ai face, e ok, pentru ca pur si simplu te simti bine alaturi de persoanele respective. Este mai greu de gasit asa ceva intre adulti, dar copiii si adolescentii au asemenea prieteni si simt asemenea bucurie in mod obisnuit.

Senzatia acesta de bunatate si prietenie este ceea ce se cere pentru a fi capabil sa mentii cu usurinta un gand, timp de 17 secunde, si chiar mentinerea gandului despre o asemenea prietenie iti poate asigura atragerea unui asemenea grup de prieteni in viata ta, ca si Combustia care sa iti asigure entuziasmul necesar.
Pe masura ce putem sa facem asemenea lucru in mod deliberat, putem sa vedem cum Universul ne raspunde si cum devenim fiinte aliniate cu Forta Creatoare, deci chiar ceea ce am venit aici sa constientizam.

Fiecare si-a spus in viata ceva de genul: “Voi intra in aceasta mare a contrastelor, si observand un contrast aici, un contrast acolo, voi putea cu usurinta sa ajung la o concluzie”. Odata ce ajungem la o concluzie, tot ce avem de facut este sa mentinem aceasta vibratie in gand, pana cand vom obtine suficienta forta de a ne manifesta vibratia ideii noastre, pe care Universul va face tot posibilul sa o manifeste de dragul nostru.

thought-powerDeci in acest sens, fiecare om este un creator in aceasta lume, si dezvoltarea capacitatii noastre mentale este un lucru de dorit, avand grija sa folosim intotdeauna ca monitor, corpul emotional .

Eu am constatat acest lucru prin faptul ca traiesc viata ca pe un miracol. Am mare grija ce gandesc, pentru ca INTOTDEAUNA gandul meu se indeplineste, bineinteles, in viata mea. Nu sunt de acord sa iau nimanui liberul arbitru si sansa de a deveni creator, pentru ca asa cum este un Univers, tot la fel pot sa (co)existe o infinitate de Universuri, si fiecare om, fiecare creator, are de fapt in stapanirea sa o lume – lumea sa interioara, in care tot ce este, este efectiv creat chiar din substanta gandurilor sale.



AUTORI-Esther Hicks si Abraham Hicks
 astrodeva.wordpress.com


marți, 6 ianuarie 2015

Adevărul despre cele 2 războaie mondiale (poate si al 3-lea) Rusia-Ucraina

DACII AU FOST “CRESTINI” INAINTE DE APARITIA CRESTINISMULUI

Articol scris de Teodor Filip  si  preluat  de  pe acvilaortodoxa.wordpress.com


 DACII AU FOST “CRESTINI” INAINTE DE APARITIA CRESTINISMULUI
      Afirmaţia de  mai sus trebuie luată ca o recunoaştere de   facto că principalele precepte  religioase, dar şi modul de viaţă al dacilor se încadrau perfect în doctrina  creştină. A fost un creştinism nativ, arhaic. Nu se poate afirma că strămoşii  noştri, la un moment dat, s-au „convertit” la creştinism. Totul s-a făcut în  timp, pe nesimţite, tocmai fiindcă ei erau „aproape creştini înainte de  creştinism”. Cultul lui Zamolxie era monoteism, implica şi credinţa în nemurire.  Strămoşii noştri nu aveau frică de moarte. Pe câmpurile de bătălie au dat dovadă  de o bravură care i-a uimit pe duşmani, şi sascrificiul suprem îl dădeau cu  zâmbetul pe buze. Acest cult era cel mai mare pas către „creştinarea”  geto-dacilor. Iar scara ierarhică a marilor preoţi a fost înlocuită prin  episcop, mitropolit şi patriarh.
      Răspândirea noii credinţe a lui Hristos  s-a făcut de către Sfântul Apostol Andrei în limba daco-românească, latina  dunăreană, cer se vorbea de mii de ani. Iar termenul de „Biserică” este curat  daco-românesc!
      Din rândul intelectualităţii române creştine s-a ridicat o  întreagă pleiadă de episcopi, care au participat la numeroase concilii ecumenice  ale Bisericii creştine. Pe tronul Sfântului Scaun de la Roma s-au aşezat mai  mulţi papi din apsţiul daco-românesc, menţionaţi în „Istoria Papilor”, editată  de Vatican, ca fiind „di patria incognita”, specificând la unul dintre ei că  este Din Tomis, din România
Toţi vecinii noştri au fost „botezaţi” cu  acte de guvernământ.
      Sunt  conştient, stimaţi cititori, de îndrăzneala prezentării evenimentelor şi a  afirmaţiilor mele din articolele legate de trecutul istoric al naţiei noastre.  Vor urma şi altele, dar acum doresc să prezint câteva concluzii  la care am  ajuns. Concluzii care vor supăra multe persoane docte..
      Din timpuri  preistorice, arcul Carpaţilor a fost un loc privilegiat în care s-a format  poporul primordial al Europei, în care s-a format Imperiul Pelasgic. Zeii  acestora au fost preluaţi de mitologia elenă care i-a făcut cunoscuţi lumii ca  fiind ai lor. Tot de la civilizaţia pelasgă provine modelul sacru al Sfinxului,  preluat ulterior de egipteni. Şi trebuie să o spunem cu mândrie: străvechea  civilizaţie europeană s-a născut pe meleagurile noastre. Nu trebuie să ne fie  frică de această afirmaţie. Ne mai îndreptăţesc să ne mândrim monumentele  megalitice ce stau de strajă în munţii noştri care „aur poartă/noi cerşim din  poartă-n poartă”. Şi aceste monumente atestă existenţa unei civilizaţii  primordiale pe aceste locuri.
      Noi nu suntem „urmaşii Romei” şi nu „de la  Râm ne tragem”. Din contra, suntem strămoşii ei, şi latinii care au fondat Roma  au venit din regiunea Dunării şi nu din altă parte.
     Şi am mai ajuns la o  concluzie: cucerirea romană a 14 % din teritoriul Daciei a fost încercarea  nereuşită de cucerire a tuturor regatelor dacice cu scopul de a confisca  excepţionalul tezaur material şi spiritual al dacilor. Romanii au jefuit Dacia  cotropită mai bine de jumătate  secol. Astăzi, din păcate, asistăm la jefuirea  strămoşilor noştri de Istoria lor! Pe lângă dovezile prezentate în aceaste  articole, mai aduc una. În anul 2007, Guvernul României era să o facă de oaie.  La sugestia unor consilieri (nu am cuvinte) trebuia celebrată, naţional şi  internaţional!, invadarea a 14% din pământul Daciei de către armata invadatoare  romană. Cică se scurgeau „1900 de ani de la formarea poporului român” !!!  Protestele la nivel prezidenţial, guvernamental, ştiinţific şi chiar religios,  au stopat această „premieră mondială”: omagierea invadatorilor!!.
De la  cucerirea romană şi până în toamna lui 2011, bătălia pentru cucerirea „vetrei  civilizatoare a Europei” nu a încetat. De la năvălirile seminţiilor nomade,  barbare şi până la instaurarea „democraţiei” prin jertfa de sânge a tinerilor  noştri în acel decembrie atât de controversat şi azi, toţi au încercat să ne  şteargă de pe faţa Pământului. Cu toate că tezaurul material şi spiritual al  românilor aparţine întregii Europe şi trebuie apărat de întreaga Europă.
      Oare pentru aceasta suntem purtătorii unui blestem în Istorie? Cine trece în  revistă istoria românilor, din epoca dacilor şi până în zilele noastre, se  cutremură văzând câţi conducători au fost ucişi, câte trădări s-au făcut chiar  din interior. Trădările au început cu scribul Bicilis şi au culminat cu trădarea  lui Pacepa. Regele-regilor, Burebista, Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul, Constantin  Brâncoveanu, Mareşalul Antonescu, Nicolae Ceauşescu – dictatorul comunit – au  fost ucişi…
      Despre lumea antică s-au scris opere măreţe, dar, printr-un  făcut, tocmai capitolele referitoare la daci au dispărut. Alţii i-au imortalizat  pe monumente, le-au ridicat statui la Roma, unele găzduite astăzi de Vatican, în  timp ce arheologii noştri le-au profanat sanctuarele frigând miei pe altarele  lor de andezit, l-au prăduit comorile rămase nefurate de alţii, sau şi-au  îngropat gunoaiele chiolhanurilor de peste noapte sub lespezile milenare.
      „Dacii au fost nişte barbari, inculţi, care nici măcar nu ştiau să  scrie”, spun unii specialişti ai noştri cu diplome academice, iar cele câteva  plăci de plumb, replici după unele din aur, cu înscrisuri ciudate care ne  vorbesc despre ei, strămoşii noştri, „pierdute” în subsolul Institutului de  Arheologie, nu sunt altceva decât nişte falsuri ordinare realizate de istorici  pe care nu dai doi bani ca Haşdeu şi Densuşianu! Şi ce importanţă mai are că pe  una dintre aceste plăci este redată chiar imaginea cetăţii lui Burebista de la  Sarmisegetuza?  Sunt falsuri şi aşa trebuie să rămână, chiar dacă nimeni nu a  studiat serios până acum aceste artefacte (este vorba de plăcile de plumb de la  Sinaia). Şi ce mai contează că ei, sărăntocii daci, cercetau stelele, aveau cel  mai precis calendar din lume şi vorbeau cu zeul lor în incinte sacre de  dimenisuni impresionante, în sanctuare tăiate din andezit, piatră pe care astăzi  o croieşti numai cu diamanetul?
      „Pe cine ar interesa cetăţile dacilor,  mămăliga lor din mei sau borşul de urzici, se întreabă autorităţile? Amărâţii,  deşi aveau munţii plini de aur, nu-l prea prelucrau, zic arheologii noştri, care  nu au reuşit să descopere mai nimic de luat în seamă din acest metal prin  cetăţile lor. Au făcut-o ţăranii şi alţii, mai demult, o fac şi astăzi, fără să  ne pese măcar. De la daci nu a rămas mare lucru, deşi muzeele din Viena şi  Budapesta, colecţiile particulare din întreaga lume abundă de podoabe din aur şi  argint, de mii de cosoni, toate făcute din pământul dacilor. Şi ce dacă s-au  recuperat nişte brăţări din aur găsite de nişte braconieri? Credeţi că sunt  adevărate? Nici vorbă. Sunt false! Sunt făcute din cosoni! E clar! Probele  autenticităţii lor sunt măscluite, o spun tot ei, specialiştii noştri. Şi toate  acestea ca să credem noi că suntem urmaşii unor proşti, neimportanţi şi  şarlatani, scursuri fără documente de identitate istorică, despre care nu merită  să se mai ştie ceva”, scrie Dumitru Manolache pe site-ul  http://www.esoterism.ro.
      Din păcate, această este atitudinea generală faţă de  strămoşii noştri în ziua de astăzi. Dezinteresul despre acest subiect domină.  Este o altă concluzie la care am ajuns.
Însă sunt un optimist. Deoarece  geto-dacii, Burebista şi Decebal vor rămâne în istoriografia evului mediu  occidental şi sunt revendicaţi, ca strămoşi, de goţi, danezi şi chiar spanioli.  Spre exemplu, în „Cronica Generală” regele Alfonso el Sabio pomeneşte cu  entuziasm şi admiraţie despre Zamolxe, Burebista şi Deceneu.
      Realitatea  este că faptele măreţe ale lui Burebista şi Decebal, de fapt întreaga istorie a  dacilor au cosntituit motive de mândrie pentru atâţia care s-ar fi vrut urmaşii  lor!Scris de Teodor FILIPSursă: 1. Revista „Dacia Magazin”, nr. 4/2003

Scris de Teodor FILIP
acvilaortodoxa.wordpress.com

Vlahii de pe muntele Sinai


Sfanta-Ecaterina-Sinai
     Beduinii din tribul geabelilor nu par să se deosebească de ceilalţi sinaiţi. Arată la fel, vorbesc la fel, au aceleaşi tradiţii. Totuşi, când întâlnesc un român, se opresc şi îşi deapănă repede povestea: şi ei, geabelii, sunt de origine română, iar strămoşii lor valahi au fost aduşi acolo de către împăratul Iustinian, când a fost întemeiată mănăstirea Sfânta Ecaterina, adică în secolul VI. Au fost creştini până nu demult, prin sec. XVIII.  
                                                  Povestea lor este incredibilă.
     Până de curând, nimeni nu i-a luat în serios. Lingviştii români nu ştiu nimic despre ei, istoricii au vagi informaţii, care provin din notele de călătorie ale unor străini ce s-au perindat pe la locurile sfinte în secolele trecute. De curând, au fost făcute câteva cercetări amănunţite cu privire la această comunitate. Cercetatorul Andrei Popescu-Beliş a studiat o mulţime de izvoare, de la surse istoriografice bizantine, la manuscrise din biblioteca mănăstirii şi mărturii din evul mediu, renaştere şi epoca modernă, ţinând cont şi de tradiţia orală a beduinilor numiţi geabeli, adică “oameni de la munte”. Ce rezultă din cercetările sale? Într-adevăr, în secolul VI, când Iustinian a hotărât construirea Mănăstirii “Sfânta Ecaterina”, au fost trimise în Egipt o sută de familii de ‘abid-al-Rum, adică “servitori/ sclavi ai romanilor”, cum susţine cronicarul Eutychius din Alexandria (sec. X), cu scopul de a sluji mănăstirii şi de a o apăra. Descendenţii acestor servitori trăiau şi în vremea cronicarului, în preajma mănăstirii, iar printre ei se numărau şi aşa-numiţii Lahmiyin. Se pare că toate informaţiile ulterioare derivă din această mărturie, dar au fost reinterpretate şi modificate. Astfel că numele Lahm, care nu se ştie exact la ce neam se referă, a fost interpretat ca provenind din Valah (în araba nu există v la început de cuvânt), iar în loc de “sclavi ai romanilor”, prin care se arăta doar că cele o sută de familii proveneau din imperiu, s-a spus ca geabelii vin din Pont (Marea Neagră).
     Un manuscris din mănăstire, considerat copie după un document din anul 530, care vorbeşte chiar despre fondarea acesteia, pomeneşte despre aducerea acestor creştini de la Marea Neagra, din ţara valahilor (bilad-al-Aflah). Unii cercetători consideră că acest manuscris a fost redactat abia în sec. XVII-XVIII. În sec. XVI, un călător ceh, pe nume Cristophe Harant, povesteşte despre aceşti beduini şi face o afirmaţie surprinzătoare: căpeteniile se numesc în limba lor capi.
     În epoca modernă, beduinii geabeli au aflat tot mai multe despre această legendă a originii lor europene, integrând-o în tradiţia lor orală. Un cercetător japonez, Nishio Tetsuo, a alcătuit un inventar lexical al geabelilor, care nu conţine însă nici o trăsătură particulară, fiind vorba doar de cuvinte arabe. Prin urmare, nici un fir care să confirme legenda originii valahe a acestor beduini. Totuşi, exista un factor biologic care merită luat în seamă: cercetările făcute în anii ’70, pe eşantioane de sânge, prelevate de la toţi beduinii de pe muntele Sinai, au demonstrat că geabelii sunt diferiţi şi destul de neobişnuiţi faţă de celelalte triburi de beduini. Din păcate, nu s-au făcut comparaţii cu populaţiile din nordul sau sudul Dunării. În plus, chiar dacă s-ar face, nu ştim cât de relevante ar fi rezultatele, deoarece în Balcani au avut loc, de-a lungul timpului, multe amestecuri de populaţii. Iata si concluzia cercetatorului: este vorba de o interpretare eronata a textului lui Eutychius, care a luat proportii, asemenea telefonului fara fir, si a patruns chiar si in traditia beduinilor. In realitate, nu stim decat ca cele o suta de familii trimise de Iustinian sa ajute la treburile manastirii proveneau din imperiu, dar nu stim de unde anume. Etnonimul Lah nu stim la ce se refera. Valahii si Marea Neagra au fost introduse ulterior in poveste, printr-o interpretare eronata. Capi nu este un cuvant romanesc sau romanic. Nu exista urme romanice in limba geabelilor. Prin urmare, daca acesti beduini au, intr-adevar, o ascendenta europeana, acest lucru nu mai poate fi stabilit astazi decat pe baza unor analize de ADN.
O altă cercetare a fost întreprinsă de către Laura Sitaru, dar concluziile sale sunt diferite de cele ale lui Popescu-Beliş. Pe lângă mărturia lingvistică a călătorului ceh, mai aflăm şi de aventurile călătorului german Samuel Kiechel, tot în secolul al XVI-lea, care spune că aceşti beduini spun la păduchi pedoci. Mai trebuie să ţinem cont, afirmă cercetătoarea, de faptul că, la scurtă vreme dupa fondarea mănăstirii, în anul 570, pelerinul Antoninus Placentinus, vizitând acele locuri, susţine că la Sfânta Ecaterina se vorbeau latina, greaca, siriaca, egipteana şi bessa. Or, se ştie că bessi erau un trib tracic din Balcani. Există şi astăzi un trib de beduini numit bezya, care locuieşte în orasul Ter, nu departe de muntele Sinai. Este aceasta o coincidenţa? Oare acei “servitori romani (sau ai romanilor)” de care pomeneşte Eutychius erau traci care încă îşi păstrasera limba maternă şi se rugau în limba lor ori într-o limbă romanică în curs de formare? Pentru Andrei Popescu-Beliş, prezenţa bessilor la Mănăstirea Sfânta Ecaterina este extrem de improbabilă, în ciuda acestei mărturii. Pentru Laura Sitaru, este o cale importantă de cercetare.
        În plus, spune cercetătoarea, existenţa celor două cuvinte cu aspect românesc în limba geabelilor în sec. XVI este o dovadă clară că aceşti beduini sunt romanici creştini care au fost arabizaţi. E posibil ca în limba lor să mai existe şi alte urme, dar încă nu au fost întreprinse cercetări serioase în acest sens. Inventarul lexical redactat de cercetătorul japonez nu este suficient de relevant, căci se bazează doar pe trei subiecţi intervievaţi, membri ai aceleiaşi familii, care, în plus, nu locuiesc în satul geabelilor, aflat chiar lângă mănăstire, ci în oraşul Ter.
          Cercetările cu privire la misteriosul trib al geabelilor sunt abia la început. Să rezumăm: tradiţia afirmă că geabelii sunt creştini europeni, aduşi chiar la întemeierea mănăstirii, în sec. VI, pentru slujirea şi paza monahilor. Nu ştim exact din ce parte a imperiului provin, deoarece au avut loc interpolări în manuscrise. Din punct de vedere biologic, geabelii sunt, în mod sigur, un neam distinct de ceilalţi beduini de pe muntele Sinai. Din punct de vedere lingvistic, ei au fost arabizaţi complet, dar în sec. XVI, mai existau cuvinte romanice în limba lor. De altfel, încă nu au fost întreprinse anchete lingvistice serioase asupra graiului lor. Rezultă de aici multe semne de întrebare. Dar cel mai important lucru care trebuie luat în considerare este prezenţa bessilor la această mănăstire, dar şi la altele din zonă. Într-un articol intitulat ”Bessi în mănăstirile din Orient”, pr. prof. Dumitru Stăniloae inventariază toate izvoarele care se referă la prezenţa acestui neam la locurile sfinte. Astfel, pe lângă jurnalul de călătorie al lui Antoninus Placentinus, pomenit mai sus, din care am aflat că la Sfânta Ecaterina se vorbea limba bessă, mai aflăm, din Viaţa Sfântului Teodosie, că în mănăstirea întemeiată de acesta la răsărit de Betleem, în sec. VI, existau patru biserici: una pentru bolnavi mintal, una în care se slujea în limba greacă, una în care “neamul bessilor înalţă în limba lor rugăciunile Stăpânului comun” şi o alta, în care se slujea în limba armeană. Tot din sec. VI-VII ne provine o informaţie datorată lui Ioan Moscu, care spune că, în Palestina, existau două mănăstiri cu numele Soubiba, una de limbă bessa şi una de limba siriacă. De asemenea, în «Viaţa Sfântului Sava cel Sfinţit» se vorbeşte de mai multe mănăstiri besse în Palestina.
Mai mult, o mănăstire de bessi exista la 553 chiar în Constantinopol. Cine sunt aceşti bessi, prezenţi în număr aşa de mare în mănăstirile din Orient? Sunt traci care vorbeau o latină evoluată spre o limbă romanică? Se înţelege oare prin “limba bessă” limba autohtonilor traci? Semnalarea bessilor şi a limbii lor la o vreme când se presupune ca limba autohtonilor a murit demult şi că toţi tracii şi dacii romanizaţi vorbeau latina, ar fi uimitoare. Însă cel mai important lucru care trebuie reţinut este acela al prezenţei incontestabile a bessilor la locurile sfinte, inclusiv la Mănăstirea “Sfânta Ecaterina”. Atestarea lor coincide, în mod surprinzător, cu semnalarea celor o sută de familii plecate din imperiu să slujească mănăstirea, care stau la baza viitorului trib al geabelilor. De aici trebuie să pornească viitoarele cercetări.
      Geabelii, “oamenii de la munte”, îşi duc viaţa mai departe, neştiuţi de fraţii lor de sange. E de mirare că nimeni nu i-a luat în seamă până acum. E de mirare că istoricii şi lingviştii români nici n-au auzit de ei. Astăzi, s-ar putea să fie prea târziu să se mai poată face ceva pentru a salva de la pieire adevărul. Arabizarea ultimilor beduini valahi pare să fie completă. Legenda va rămâne legendă, dacă nu se va găsi o echipă cu mult entuziasm şi cu fonduri, care să întreprindă cercetări aprofundate, să facă anchete lingvistice şi teste biologice. Va rămâne doar amintirea unei comunităţi de valahi, plecată acum un mileniu şi jumătate să slujească o mănăstire din Egipt.

Text:  Aurora Peţan
 Sursa: Formula-As.ro  si  AdevarulDespreDaci.ro

Felicitari Valentine's Day

Felicitari 8 Martie

Felicitari Halloween

Felicitari Craciun

Felicitari Anul Nou