TRACII

Tracii sunt cei mai vechi locuitori din spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic

Zamolxe's Blog

Am creat acest blog in speranta ca voi reusi sa va readuc interesul pentru istoria romanilor.
Cine suntem? De unde venim? Care sunt stramosii nostri?
Acestea sunt intrebari pe care ar trebui sa si le puna fiecare , incercand sa afle cat mai mult.

Textele de pe acest blog nu sunt scrise de mine pentru ca nu sunt istoric, sunt doar pasionat de istorie. O sa mentionez de fiecare data sursa acestor articole de pe blog.

Propunere Pentru Noul Drapel Al Romaniei

marți, 6 ianuarie 2015

Adevărul despre cele 2 războaie mondiale (poate si al 3-lea) Rusia-Ucraina

DACII AU FOST “CRESTINI” INAINTE DE APARITIA CRESTINISMULUI

Articol scris de Teodor Filip  si  preluat  de  pe acvilaortodoxa.wordpress.com


 DACII AU FOST “CRESTINI” INAINTE DE APARITIA CRESTINISMULUI
      Afirmaţia de  mai sus trebuie luată ca o recunoaştere de   facto că principalele precepte  religioase, dar şi modul de viaţă al dacilor se încadrau perfect în doctrina  creştină. A fost un creştinism nativ, arhaic. Nu se poate afirma că strămoşii  noştri, la un moment dat, s-au „convertit” la creştinism. Totul s-a făcut în  timp, pe nesimţite, tocmai fiindcă ei erau „aproape creştini înainte de  creştinism”. Cultul lui Zamolxie era monoteism, implica şi credinţa în nemurire.  Strămoşii noştri nu aveau frică de moarte. Pe câmpurile de bătălie au dat dovadă  de o bravură care i-a uimit pe duşmani, şi sascrificiul suprem îl dădeau cu  zâmbetul pe buze. Acest cult era cel mai mare pas către „creştinarea”  geto-dacilor. Iar scara ierarhică a marilor preoţi a fost înlocuită prin  episcop, mitropolit şi patriarh.
      Răspândirea noii credinţe a lui Hristos  s-a făcut de către Sfântul Apostol Andrei în limba daco-românească, latina  dunăreană, cer se vorbea de mii de ani. Iar termenul de „Biserică” este curat  daco-românesc!
      Din rândul intelectualităţii române creştine s-a ridicat o  întreagă pleiadă de episcopi, care au participat la numeroase concilii ecumenice  ale Bisericii creştine. Pe tronul Sfântului Scaun de la Roma s-au aşezat mai  mulţi papi din apsţiul daco-românesc, menţionaţi în „Istoria Papilor”, editată  de Vatican, ca fiind „di patria incognita”, specificând la unul dintre ei că  este Din Tomis, din România
Toţi vecinii noştri au fost „botezaţi” cu  acte de guvernământ.
      Sunt  conştient, stimaţi cititori, de îndrăzneala prezentării evenimentelor şi a  afirmaţiilor mele din articolele legate de trecutul istoric al naţiei noastre.  Vor urma şi altele, dar acum doresc să prezint câteva concluzii  la care am  ajuns. Concluzii care vor supăra multe persoane docte..
      Din timpuri  preistorice, arcul Carpaţilor a fost un loc privilegiat în care s-a format  poporul primordial al Europei, în care s-a format Imperiul Pelasgic. Zeii  acestora au fost preluaţi de mitologia elenă care i-a făcut cunoscuţi lumii ca  fiind ai lor. Tot de la civilizaţia pelasgă provine modelul sacru al Sfinxului,  preluat ulterior de egipteni. Şi trebuie să o spunem cu mândrie: străvechea  civilizaţie europeană s-a născut pe meleagurile noastre. Nu trebuie să ne fie  frică de această afirmaţie. Ne mai îndreptăţesc să ne mândrim monumentele  megalitice ce stau de strajă în munţii noştri care „aur poartă/noi cerşim din  poartă-n poartă”. Şi aceste monumente atestă existenţa unei civilizaţii  primordiale pe aceste locuri.
      Noi nu suntem „urmaşii Romei” şi nu „de la  Râm ne tragem”. Din contra, suntem strămoşii ei, şi latinii care au fondat Roma  au venit din regiunea Dunării şi nu din altă parte.
     Şi am mai ajuns la o  concluzie: cucerirea romană a 14 % din teritoriul Daciei a fost încercarea  nereuşită de cucerire a tuturor regatelor dacice cu scopul de a confisca  excepţionalul tezaur material şi spiritual al dacilor. Romanii au jefuit Dacia  cotropită mai bine de jumătate  secol. Astăzi, din păcate, asistăm la jefuirea  strămoşilor noştri de Istoria lor! Pe lângă dovezile prezentate în aceaste  articole, mai aduc una. În anul 2007, Guvernul României era să o facă de oaie.  La sugestia unor consilieri (nu am cuvinte) trebuia celebrată, naţional şi  internaţional!, invadarea a 14% din pământul Daciei de către armata invadatoare  romană. Cică se scurgeau „1900 de ani de la formarea poporului român” !!!  Protestele la nivel prezidenţial, guvernamental, ştiinţific şi chiar religios,  au stopat această „premieră mondială”: omagierea invadatorilor!!.
De la  cucerirea romană şi până în toamna lui 2011, bătălia pentru cucerirea „vetrei  civilizatoare a Europei” nu a încetat. De la năvălirile seminţiilor nomade,  barbare şi până la instaurarea „democraţiei” prin jertfa de sânge a tinerilor  noştri în acel decembrie atât de controversat şi azi, toţi au încercat să ne  şteargă de pe faţa Pământului. Cu toate că tezaurul material şi spiritual al  românilor aparţine întregii Europe şi trebuie apărat de întreaga Europă.
      Oare pentru aceasta suntem purtătorii unui blestem în Istorie? Cine trece în  revistă istoria românilor, din epoca dacilor şi până în zilele noastre, se  cutremură văzând câţi conducători au fost ucişi, câte trădări s-au făcut chiar  din interior. Trădările au început cu scribul Bicilis şi au culminat cu trădarea  lui Pacepa. Regele-regilor, Burebista, Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul, Constantin  Brâncoveanu, Mareşalul Antonescu, Nicolae Ceauşescu – dictatorul comunit – au  fost ucişi…
      Despre lumea antică s-au scris opere măreţe, dar, printr-un  făcut, tocmai capitolele referitoare la daci au dispărut. Alţii i-au imortalizat  pe monumente, le-au ridicat statui la Roma, unele găzduite astăzi de Vatican, în  timp ce arheologii noştri le-au profanat sanctuarele frigând miei pe altarele  lor de andezit, l-au prăduit comorile rămase nefurate de alţii, sau şi-au  îngropat gunoaiele chiolhanurilor de peste noapte sub lespezile milenare.
      „Dacii au fost nişte barbari, inculţi, care nici măcar nu ştiau să  scrie”, spun unii specialişti ai noştri cu diplome academice, iar cele câteva  plăci de plumb, replici după unele din aur, cu înscrisuri ciudate care ne  vorbesc despre ei, strămoşii noştri, „pierdute” în subsolul Institutului de  Arheologie, nu sunt altceva decât nişte falsuri ordinare realizate de istorici  pe care nu dai doi bani ca Haşdeu şi Densuşianu! Şi ce importanţă mai are că pe  una dintre aceste plăci este redată chiar imaginea cetăţii lui Burebista de la  Sarmisegetuza?  Sunt falsuri şi aşa trebuie să rămână, chiar dacă nimeni nu a  studiat serios până acum aceste artefacte (este vorba de plăcile de plumb de la  Sinaia). Şi ce mai contează că ei, sărăntocii daci, cercetau stelele, aveau cel  mai precis calendar din lume şi vorbeau cu zeul lor în incinte sacre de  dimenisuni impresionante, în sanctuare tăiate din andezit, piatră pe care astăzi  o croieşti numai cu diamanetul?
      „Pe cine ar interesa cetăţile dacilor,  mămăliga lor din mei sau borşul de urzici, se întreabă autorităţile? Amărâţii,  deşi aveau munţii plini de aur, nu-l prea prelucrau, zic arheologii noştri, care  nu au reuşit să descopere mai nimic de luat în seamă din acest metal prin  cetăţile lor. Au făcut-o ţăranii şi alţii, mai demult, o fac şi astăzi, fără să  ne pese măcar. De la daci nu a rămas mare lucru, deşi muzeele din Viena şi  Budapesta, colecţiile particulare din întreaga lume abundă de podoabe din aur şi  argint, de mii de cosoni, toate făcute din pământul dacilor. Şi ce dacă s-au  recuperat nişte brăţări din aur găsite de nişte braconieri? Credeţi că sunt  adevărate? Nici vorbă. Sunt false! Sunt făcute din cosoni! E clar! Probele  autenticităţii lor sunt măscluite, o spun tot ei, specialiştii noştri. Şi toate  acestea ca să credem noi că suntem urmaşii unor proşti, neimportanţi şi  şarlatani, scursuri fără documente de identitate istorică, despre care nu merită  să se mai ştie ceva”, scrie Dumitru Manolache pe site-ul  http://www.esoterism.ro.
      Din păcate, această este atitudinea generală faţă de  strămoşii noştri în ziua de astăzi. Dezinteresul despre acest subiect domină.  Este o altă concluzie la care am ajuns.
Însă sunt un optimist. Deoarece  geto-dacii, Burebista şi Decebal vor rămâne în istoriografia evului mediu  occidental şi sunt revendicaţi, ca strămoşi, de goţi, danezi şi chiar spanioli.  Spre exemplu, în „Cronica Generală” regele Alfonso el Sabio pomeneşte cu  entuziasm şi admiraţie despre Zamolxe, Burebista şi Deceneu.
      Realitatea  este că faptele măreţe ale lui Burebista şi Decebal, de fapt întreaga istorie a  dacilor au cosntituit motive de mândrie pentru atâţia care s-ar fi vrut urmaşii  lor!Scris de Teodor FILIPSursă: 1. Revista „Dacia Magazin”, nr. 4/2003

Scris de Teodor FILIP
acvilaortodoxa.wordpress.com

Vlahii de pe muntele Sinai


Sfanta-Ecaterina-Sinai
     Beduinii din tribul geabelilor nu par să se deosebească de ceilalţi sinaiţi. Arată la fel, vorbesc la fel, au aceleaşi tradiţii. Totuşi, când întâlnesc un român, se opresc şi îşi deapănă repede povestea: şi ei, geabelii, sunt de origine română, iar strămoşii lor valahi au fost aduşi acolo de către împăratul Iustinian, când a fost întemeiată mănăstirea Sfânta Ecaterina, adică în secolul VI. Au fost creştini până nu demult, prin sec. XVIII.  
                                                  Povestea lor este incredibilă.
     Până de curând, nimeni nu i-a luat în serios. Lingviştii români nu ştiu nimic despre ei, istoricii au vagi informaţii, care provin din notele de călătorie ale unor străini ce s-au perindat pe la locurile sfinte în secolele trecute. De curând, au fost făcute câteva cercetări amănunţite cu privire la această comunitate. Cercetatorul Andrei Popescu-Beliş a studiat o mulţime de izvoare, de la surse istoriografice bizantine, la manuscrise din biblioteca mănăstirii şi mărturii din evul mediu, renaştere şi epoca modernă, ţinând cont şi de tradiţia orală a beduinilor numiţi geabeli, adică “oameni de la munte”. Ce rezultă din cercetările sale? Într-adevăr, în secolul VI, când Iustinian a hotărât construirea Mănăstirii “Sfânta Ecaterina”, au fost trimise în Egipt o sută de familii de ‘abid-al-Rum, adică “servitori/ sclavi ai romanilor”, cum susţine cronicarul Eutychius din Alexandria (sec. X), cu scopul de a sluji mănăstirii şi de a o apăra. Descendenţii acestor servitori trăiau şi în vremea cronicarului, în preajma mănăstirii, iar printre ei se numărau şi aşa-numiţii Lahmiyin. Se pare că toate informaţiile ulterioare derivă din această mărturie, dar au fost reinterpretate şi modificate. Astfel că numele Lahm, care nu se ştie exact la ce neam se referă, a fost interpretat ca provenind din Valah (în araba nu există v la început de cuvânt), iar în loc de “sclavi ai romanilor”, prin care se arăta doar că cele o sută de familii proveneau din imperiu, s-a spus ca geabelii vin din Pont (Marea Neagră).
     Un manuscris din mănăstire, considerat copie după un document din anul 530, care vorbeşte chiar despre fondarea acesteia, pomeneşte despre aducerea acestor creştini de la Marea Neagra, din ţara valahilor (bilad-al-Aflah). Unii cercetători consideră că acest manuscris a fost redactat abia în sec. XVII-XVIII. În sec. XVI, un călător ceh, pe nume Cristophe Harant, povesteşte despre aceşti beduini şi face o afirmaţie surprinzătoare: căpeteniile se numesc în limba lor capi.
     În epoca modernă, beduinii geabeli au aflat tot mai multe despre această legendă a originii lor europene, integrând-o în tradiţia lor orală. Un cercetător japonez, Nishio Tetsuo, a alcătuit un inventar lexical al geabelilor, care nu conţine însă nici o trăsătură particulară, fiind vorba doar de cuvinte arabe. Prin urmare, nici un fir care să confirme legenda originii valahe a acestor beduini. Totuşi, exista un factor biologic care merită luat în seamă: cercetările făcute în anii ’70, pe eşantioane de sânge, prelevate de la toţi beduinii de pe muntele Sinai, au demonstrat că geabelii sunt diferiţi şi destul de neobişnuiţi faţă de celelalte triburi de beduini. Din păcate, nu s-au făcut comparaţii cu populaţiile din nordul sau sudul Dunării. În plus, chiar dacă s-ar face, nu ştim cât de relevante ar fi rezultatele, deoarece în Balcani au avut loc, de-a lungul timpului, multe amestecuri de populaţii. Iata si concluzia cercetatorului: este vorba de o interpretare eronata a textului lui Eutychius, care a luat proportii, asemenea telefonului fara fir, si a patruns chiar si in traditia beduinilor. In realitate, nu stim decat ca cele o suta de familii trimise de Iustinian sa ajute la treburile manastirii proveneau din imperiu, dar nu stim de unde anume. Etnonimul Lah nu stim la ce se refera. Valahii si Marea Neagra au fost introduse ulterior in poveste, printr-o interpretare eronata. Capi nu este un cuvant romanesc sau romanic. Nu exista urme romanice in limba geabelilor. Prin urmare, daca acesti beduini au, intr-adevar, o ascendenta europeana, acest lucru nu mai poate fi stabilit astazi decat pe baza unor analize de ADN.
O altă cercetare a fost întreprinsă de către Laura Sitaru, dar concluziile sale sunt diferite de cele ale lui Popescu-Beliş. Pe lângă mărturia lingvistică a călătorului ceh, mai aflăm şi de aventurile călătorului german Samuel Kiechel, tot în secolul al XVI-lea, care spune că aceşti beduini spun la păduchi pedoci. Mai trebuie să ţinem cont, afirmă cercetătoarea, de faptul că, la scurtă vreme dupa fondarea mănăstirii, în anul 570, pelerinul Antoninus Placentinus, vizitând acele locuri, susţine că la Sfânta Ecaterina se vorbeau latina, greaca, siriaca, egipteana şi bessa. Or, se ştie că bessi erau un trib tracic din Balcani. Există şi astăzi un trib de beduini numit bezya, care locuieşte în orasul Ter, nu departe de muntele Sinai. Este aceasta o coincidenţa? Oare acei “servitori romani (sau ai romanilor)” de care pomeneşte Eutychius erau traci care încă îşi păstrasera limba maternă şi se rugau în limba lor ori într-o limbă romanică în curs de formare? Pentru Andrei Popescu-Beliş, prezenţa bessilor la Mănăstirea Sfânta Ecaterina este extrem de improbabilă, în ciuda acestei mărturii. Pentru Laura Sitaru, este o cale importantă de cercetare.
        În plus, spune cercetătoarea, existenţa celor două cuvinte cu aspect românesc în limba geabelilor în sec. XVI este o dovadă clară că aceşti beduini sunt romanici creştini care au fost arabizaţi. E posibil ca în limba lor să mai existe şi alte urme, dar încă nu au fost întreprinse cercetări serioase în acest sens. Inventarul lexical redactat de cercetătorul japonez nu este suficient de relevant, căci se bazează doar pe trei subiecţi intervievaţi, membri ai aceleiaşi familii, care, în plus, nu locuiesc în satul geabelilor, aflat chiar lângă mănăstire, ci în oraşul Ter.
          Cercetările cu privire la misteriosul trib al geabelilor sunt abia la început. Să rezumăm: tradiţia afirmă că geabelii sunt creştini europeni, aduşi chiar la întemeierea mănăstirii, în sec. VI, pentru slujirea şi paza monahilor. Nu ştim exact din ce parte a imperiului provin, deoarece au avut loc interpolări în manuscrise. Din punct de vedere biologic, geabelii sunt, în mod sigur, un neam distinct de ceilalţi beduini de pe muntele Sinai. Din punct de vedere lingvistic, ei au fost arabizaţi complet, dar în sec. XVI, mai existau cuvinte romanice în limba lor. De altfel, încă nu au fost întreprinse anchete lingvistice serioase asupra graiului lor. Rezultă de aici multe semne de întrebare. Dar cel mai important lucru care trebuie luat în considerare este prezenţa bessilor la această mănăstire, dar şi la altele din zonă. Într-un articol intitulat ”Bessi în mănăstirile din Orient”, pr. prof. Dumitru Stăniloae inventariază toate izvoarele care se referă la prezenţa acestui neam la locurile sfinte. Astfel, pe lângă jurnalul de călătorie al lui Antoninus Placentinus, pomenit mai sus, din care am aflat că la Sfânta Ecaterina se vorbea limba bessă, mai aflăm, din Viaţa Sfântului Teodosie, că în mănăstirea întemeiată de acesta la răsărit de Betleem, în sec. VI, existau patru biserici: una pentru bolnavi mintal, una în care se slujea în limba greacă, una în care “neamul bessilor înalţă în limba lor rugăciunile Stăpânului comun” şi o alta, în care se slujea în limba armeană. Tot din sec. VI-VII ne provine o informaţie datorată lui Ioan Moscu, care spune că, în Palestina, existau două mănăstiri cu numele Soubiba, una de limbă bessa şi una de limba siriacă. De asemenea, în «Viaţa Sfântului Sava cel Sfinţit» se vorbeşte de mai multe mănăstiri besse în Palestina.
Mai mult, o mănăstire de bessi exista la 553 chiar în Constantinopol. Cine sunt aceşti bessi, prezenţi în număr aşa de mare în mănăstirile din Orient? Sunt traci care vorbeau o latină evoluată spre o limbă romanică? Se înţelege oare prin “limba bessă” limba autohtonilor traci? Semnalarea bessilor şi a limbii lor la o vreme când se presupune ca limba autohtonilor a murit demult şi că toţi tracii şi dacii romanizaţi vorbeau latina, ar fi uimitoare. Însă cel mai important lucru care trebuie reţinut este acela al prezenţei incontestabile a bessilor la locurile sfinte, inclusiv la Mănăstirea “Sfânta Ecaterina”. Atestarea lor coincide, în mod surprinzător, cu semnalarea celor o sută de familii plecate din imperiu să slujească mănăstirea, care stau la baza viitorului trib al geabelilor. De aici trebuie să pornească viitoarele cercetări.
      Geabelii, “oamenii de la munte”, îşi duc viaţa mai departe, neştiuţi de fraţii lor de sange. E de mirare că nimeni nu i-a luat în seamă până acum. E de mirare că istoricii şi lingviştii români nici n-au auzit de ei. Astăzi, s-ar putea să fie prea târziu să se mai poată face ceva pentru a salva de la pieire adevărul. Arabizarea ultimilor beduini valahi pare să fie completă. Legenda va rămâne legendă, dacă nu se va găsi o echipă cu mult entuziasm şi cu fonduri, care să întreprindă cercetări aprofundate, să facă anchete lingvistice şi teste biologice. Va rămâne doar amintirea unei comunităţi de valahi, plecată acum un mileniu şi jumătate să slujească o mănăstire din Egipt.

Text:  Aurora Peţan
 Sursa: Formula-As.ro  si  AdevarulDespreDaci.ro

Accidentul din Bucegi

Acest  articol  este  preluat  de pe blogul "Lupul Dacic"
Articolul  prezinta  marturiile unor martori  oculari,  prezenti  in  momentul i prabusirii elicopterelor Israeliene  venite  pentru  "exercitii"   in  muntii  Bucegi.

     Doi ani de zile m-am rugat de o gramada de oameni, ma refer la ofiteri superiori din cadrul serviciilor noastre secrete, sa imi spuna ce s-a intamplat in realitate in anul 2011: elicopterele israeliene au luat foc in muntii Bucegi. Nimeni nu vroia sa scoata niciun sunet si era un subiect tabu, intr-un final, in vara anului 2013, aflat tot in zona Bucegi, am stabilit o intalnire cu unul dintre generalii din cadrul DGIA-ului. Intalnirea a durat cam trei ore si amandoi am urcat foarte sus pe munte, fara telefoane mobile la noi de teama sa nu ne intercepteze cineva, si efectiv “ne-am ascuns” intr-o coliba de lemne folosita in anumite scopuri.
Sambata, ora 11:47, am primit un mesaj: “Poti sa le spui tot ce s-a intamplat…”.In fata bunului Dumnezeu ma leg cu juramant ca nu am adaugat nimic de la mine, nu am modificat niciun cuvant, si va spun ce mi s-a povestit timp de aproape trei ore. 

     ” Noi am fost anuntati de misiunea lor in tara noastra in urma cu trei saptamani de zile si-n prima instanta au spus ca exercitile militare se vor desfasura in zona Eforie  pentru ca litoralul nostru seamana foarte multe cu al lor si zona de unde ataca Fasia Gaza si Libanul. Cu trei zile inainte de misiune am fost anuntati ca s-a anulat misiunea “Albastra” si vor merge catre o zona muntoasa din Romania, pentru a simula un atac de pe inaltimile Golanului”.

    ” In dimineata zilei respective am fost la birou la ora 04:00 pentru a pune la punct tot planul de bataie si sa stabilim ce urmeaza de facut in ziua respectiva. Cateva ore mai tarziu am fost anuntati ca se pregatesc sa aterizeze in Romania si in corpore ne-am prezentat la aeroport. A sosit primul avion militar si de la bun inceput ne-am dat seama ca ceva nu este in regula: se deschide trapa si imediat ofiterii lor au inceput sa gesticuleze la modul “descarcam noi si nu se apropie nimeni”. Soldatii romani au asigurat perimetrul, grupul nostru de ofiteri a ramas in sala de asteptare, in timp ce ei descarcau niste cutii imense de lemn invelite cu doua randuri de prelata militara de culoare verde.
     Soseste unul dintre generalii lor si ne transmite ca in cutii se afla un anumit gen de aparatura ultraperformanta pe care doar ei stiu sa o foloseasca. Ne-a rugat ca imediat sa formam un culoar rutier pe zona Bucuresti-Ploiesti-Azuga-Predeal-Sinaia si sa avem grija sa nu existe complicatii pe drum. Imediat am dat dispozitii in acest sens si am stabilit, fara sa stie ei, doua puncte de control in zonele…
Au incarcat totul foarte rapid si convoiul a plecat cu masina a Politiei Militare pe post de deschidere. Am stabilit ca, camioanele care transporta tehnologie si armamentul adus din Israel sa mearga in mijlocul coloanei pentru o protectie mai buna. Avand in vedere ca era misiune de risc zero am ordonat soldatilor sa aiba incarcatorul plin si atentie maxima pe drum. Noi am plecat inaintea lor si cum am ajuns acolo m-am deplasat la punctul de control…pentru a stabili cum urmeaza sa impartim echipele. La aproximativ 30 de minute dupa ce am ajuns in locatia respectiva am primit un telefon pe canal inchis din partea SRI-ului si urmatorul mesaj: “Atentie  la ce vor sa faca pentru ca este sinucidere curata”. Misiunea era exclusiv a Armatei Romane si iti spun sincer ca si eu aveam emotii din cauza accidentului precedent petrecut in Bucegi.
     Ajunge coloana in zona unde trebuiau sa descarce armamentul, eu deja trimisesem echipele pe zona de monitorizare, si-n timp ce discutam cu ofiterii lor mi s-a transmis ca executa misiunea pe zona Padina-Bolbosi-Valea Gaura. Din momentul respectiv am stiu ca in ziua respectiva urmeaza sa se petreasca ceva extraordinar de urat. Cam la doua ore dupa ce am inceput pregatirile efective pentru exercitii am primit un mesaj de la echipa operativa…si mi s-a transmis ca pe platoul de langa Sfinx sunt sase indivizi cu statii de emisie receptie in mana si vorbesc in limba ebraica. Am dat ordin ca sa fie tinuti sub monitorizare atenta si din pacate ofiterii nostri nu aveau la ei aparatura pentru captarea sunetului in mediul ambiental si din cauza aceasta nu am putut intercepta ce vorbesc.
     Eu am ramas la punctul de control… pentru a coordona echipele operative trimise pe teren, in timp ce ei au plecat sa incarce elicopterele cu aparatura adusa din Israel.

Sunt peste 30 de marturii scrise identic…

     Soldatii si ofiterii, unii dintre ei fiind cu mintea aproape pierduta, mi-au relatat identic urmatoarele lucruri: “Am ajuns acolo si singuri au incarcat elicopterele in timp ce noi monitorizam zona cu atentie. Cand s-au ridicat in aer pamantul a inceput sa se cutremure usor si nu am dat importanta foarte mare acestui lucru, am spus ca totul tine de vibratiile de la elice. Cinci secunde, zece secunde, oricum un interval de timp foarte scurt si dintr-o data pamantul a inceput sa se cutremure la modul cel mai serios cu putina si ne-am speriat…am spus ca este un cutremur foarte puternic. Vantul a inceput sa bata cu putere si habar nu am avut cand s-a transformat intr-un adevarat taifun si majoritatea dintre ei noi am fost aruncati la pamant. Locotenentul … are capul spart in patru locuri din cauza ca s-a lovit de niste radacini in cadere. Deasupra copacilor au aparut cateva sfere de culoare alba ce pareau incarcate electric si imediat au inceput sa se mareasca cu repeziciune si sa capete forme unor batrani imbracati  in haine albe. S-a auzit ca un tunet, muget, vuiet, ceva foarte puternic a urlat ca un suierat de vant intr-o romana perfecta: “Ce cautati in pamantul strabun?”. Unii dintre noi spun ca au vazut destul de clar o mana imensa, ceva fantomatic ca un abur, cum a apucat elicopterul si efectiv a dat cu el de pamant. Habar nu avem cat a durat totul, minute sau secunde nu putem sa ne dam seama, dar am vazut elicopterul la pamant si din el se scurgea ceva ca un metal in stare lichefiata si trupurile erau carbonizate, unele dintre ele facute cenusa. In haosul creat ofiterii superiori au inceput sa urle si sa ameninte ca cine se ridica de jos este impuscat fara somatie. Unii dintre noi au lesinat, altii au inceput sa vomeze foarte puternic, o atmosfera generala de haos si panica. Ne-am apropiat cu atentie de elicopter si tot ce fusese inauntru se transformase intr-o masa lichida de metal…”.
   “Cand am primit stirea despre prabusirea primului elicopter am pus mana pe telefonul cu linie inchisa si imediat am contactat echipa operativa din zona Sfinxului: o jumatate de ora am incercat fara sa primesc niciun raspuns.  Am format o echipa de trei oameni, eu, colonelul…si maiorul… si in cea mai mare graba am plecat dupa ei. Am cautat ore in sir, am dat ordin ca sa vina soldatii acolo, si nici pana in ziua de astazi eu nu pot sa imi dau seama cum au disparut zece oameni de pe suprafata pamantului. Ultimul mesaj primit de la ei, scos pe banda si pus intre probe, a fost: “Sunt foarte agitati si monitorizeaza zona prin binocluri. Ceva se intampla aici…”.
      Noaptea, cam pe la ora 00:50, au sosit la fata locului doua masini de negre de tip Jeep cu opt oameni care s-au recomandat ca Divizie Speciala din cadrul SRI. Am pus mana pe telefon si l-am sunat pe generalul…din cadrului SRI-ului si el mi-a confirmat ca sunt oamenii lor. Unul dintre ei, un colonel cam pe la…, foarte surescitat si speriat mi-a spus: “De ce mama dracului i-ati lasat acolo? Stiati bine ce intampla si ca nimeni nu se poate apropia…”.
     Pana la 06:00 am pus la punct rapoartele despre misiune, separat de israelieni, si o comsie speciala a colectat tot ce inseamna raport scris, probe audio si inregistrari din noaptea respectiva, dupa care ni s-a spus ca totul se incadreaza la ultrasecret de stat! Am semnat declaratiile respective si cam asta a fost…
Ulterior am aflat ca soldatii au fost pusi sa mute ramasitele elicopterului la o distanta de zece kilometri pentru a nu coincide cu zona unde se prabusisera alte elicoptere cu mai multi ani in urma!
Sunt om in varsta, am zeci de ani in Armata Romana, am participat la sute de misiuni internationale, dar ai cuvantul meu de om ca din ziua respectiva eu mi-am schimbat efectiv perceptia asupra lumii si nici in ziua de astazi creierul meu nu poate procesa ca asa ceva s-a intamplat in realitate. Am mers la zeci de manastiri, preoti si duhovmici, sihastri si pustnici, dar nici unul dintre ei nu a stiut sa imi explice ce se intampla acolo”.

     In luna octombrie a anului 1987, cabinetul NR.1, Nicolae Plesita ii spune lui Nicolae Ceausescu: “Sa-i fereasca dracu’ pe rusnaci si americani sa scoatem din pamant ce trebuie”. Plesita a fost primul comandant al Diviziei Speciale “Umbre peste Carpati”, pusa la punct in anul 1978 dupa tradarea lui Mihai Pacepa. In luna decembrie a anului 1989, ziua 19, ora 13:00, am fost la un pas sa declansam apocalipsa pe intreg globul si sa trimitem omenirea la nivel de epoca de piatra. Fiul lui Plesita, colonel in cadrul SRI,  a fost “sinucis” din cauza a cinci dosare si multi care lucreaza in ziua de astazi prin SRI nu inteleg sub nicio forma ca aumite lucruri trebuie sa ramana asa cum sunt.

 lupuldacicblogg.wordpress.com

Felicitari Valentine's Day

Felicitari 8 Martie

Felicitari Halloween

Felicitari Craciun

Felicitari Anul Nou